„Evanghelii din Evanghelie”, în colecția „Mica Romă XXI” a editurii Vremea

Are Nadejda Mandelștam în memoriile sale o referire la „arta sovietică a păstrării manuscriselor”, la „răzuirea inteligentă a sertarelor” vizate de perchezițiile KGB-iste. Ea, stăpânind această artă, a reușit să salveze o bună parte a poeziilor soțului său, poetul Osip Mandelștam, ajuns la „Indexul interzișilor” după ce și-a forțat soarta descriindu-l pe Stalin în versuri în care metafora devenise realitate. Salvarea arhivei poetului a fost la rândul ei salvatoare pentru literatura rusă - dar mă gândesc fără cuvinte la foarte probabilele situații în care această artă nu a slujit la nimic și manuscrisele au pierit în cel mai deplin anonimat, adică în cel în care nici măcar noi, supraviețuitorii, nu mai avem cum să le simțim lipsa.

Dar bineînțeles că arta păstrării manuscriselor nu este una exclusiv sovietică. După manuscrise și cărți de confiscat și de ars au alergat în secolul 20 și alte regimuri de control, fasciste sau comuniste. Inclusiv în România, o mulțime de oameni au fost nevoiți să o cunoască și să o practice, după puteri. Un astfel de caz este și cel al familiei preotului Ioan Miclea (1902 - 1982). Somitate interbelică în materie de filosofie neotomistă, Ioan Miclea a ajuns în închisoarea comunistă doar pentru că era greco-catolic. A ieșit, iar noua societate nu i-a putut oferi decât un post de hamal în gara Blaj. Dar el a continuat să scrie „pentru sertar”, strângând alte cincisprezece volume. Câteva titluri însă, precizează biografii săi, au fost arse de frica perchezițiilor Securității, căci da, arta păstrării manuscriselor avea și o latură incendiară. Altele („mai mulți saci cu manuscrise și documente”) au fost vămuite de Securitate după moartea gânditorului blăjean. Așa că, după cum scrie Cristian Bădiliță, „o analiză pertinentă a operei filosofului Ioan Miclea” încă nu e posibilă în lipsa accesului la integralitatea scrierilor sale. Din aceeași generație cu Vasile Băncilă, Anton Dumitriu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran sau Mircea Vulcănescu, Ioan Miclea nu a emigrat și nici nu a făcut „mici compromisuri”. „Dacă ar fi cedat trufiei faustice şi ar fi optat pentru operă, nu pentru Evanghelie, Ioan Miclea ar fi ajuns, poate, la fel de cunoscut precum sunt ‘corifeii’ citați mai sus”, a afirmat Cristian Bădiliță.

Ce e posibil însă deocamdată este recuperarea unora dintre textele deja tipărite, cum ar fi și Oare așa s-a gândit Hristos sau Evanghelii din Evanghelie, lucrare apărută în 1943, și republicată acum sub titlul scurtat și mai percutant Evanghelii din Evanghelie, în prestigioasa serie Mica Romă XXI care apare de câțiva ani la editura Vremea. Cartea reprezintă, în cuvintele episcopului Tit Liviu Chinezu, „o sugestivă tălmăcire a şapte teze alese din Sfânta Scriptură: Sărăcia, Durerea, Iubirea, Autoritatea, Preoţia, Pacea şi Antitezele Evanghelice”. Sugestivă este, mi se pare - și de aceea consider fragmentul de mai jos ca ilustrativ pentru volum - și justificarea neotomistă a abordării din carte, precizată de autor de la bun început, adică din Introducere.

***

„Scriptura este întruparea gândului dumnezeiesc în cuvânt omenesc; e o țesătură de veşnicie şi de vremelnicie, de desăvârşire şi de slăbiciune, de imensităţi şi de mărginire. Această întrupare este perfectă din partea cunoaşterii lui Dumnezeu, dar este imperfectă din partea cuvântului omenesc, care, după cum picurul de rouă nu poate cuprinde în sine oceanul, aşa nici cuvântul omenesc nu poate cuprinde în întregime abisurile gândurilor lui Dumnezeu. Putem spune că Evanghelia este traducerea omenească a unui text dumnezeiesc; o pânză țesută din gând ceresc şi grai omenesc. Fondul este divin; forma este omenească; de aci, dificultatea de multe ori de neînvins de a pătrunde prin imperfecțiunea graiului omenesc, gândul desăvârşit. Forma omenească nu este corespunzătoare cuprinsului divin; el pretinde şi formă dumnezeiască, singura care i se potriveşte în mod absolut.”

***

Colecția Mica Romă XXI a editurii Vremea a debutat în 2020, cu volumul Evocări din viața Blajului de Alexandru Lupeanu-Melin. Sub îngrijirea lui Cristian Bădiliță, seria își propune să revalorifice rolul tradiției greco-catolice în apariția și dezvoltarea culturii și spiritualității românești. Printre celelalte titluri din serie menționăm: George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filosofice; Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară; Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul; Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului; Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului; Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni; Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române; Vasile Moldovan, Amintiri din timpul revoluției de la 1848; Petru Maior, Despre sfințenie și obrăznicie. Predici ale unui cărturar iluminist, Ioan Chindriș și Niculina Iacob, Ex Occidente Lux. Iluminismul creştin românesc și Tertulian Langa, Trecând pragul tăcerii.