Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Concert de Crăciun la Sala Radio

Sâmbătă, 10 decembrie 2016, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, aduce magia Crăciunului la Sala Radio.

Articol de Radio România, 08 Decembrie 2016, 17:04

Sâmbătă, 10 decembrie 2016, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, aduce magia Crăciunului la Sala Radio, într-un concert extraordinar dedicat Zilei Internaţionale a Cântului Coral!

Cu sonoritatea sa inconfundabilă, devenită o veritabilă marcă Radio România, Corul de Copii Radio va cânta un mix de colinde clasice româneşti, reinterpretate de compozitori ca Nicolae Lungu, Alexandru Paşcanu, Vasile I. Popovici, Gheorghe Cucu, Sabin Pautza, Dani Constantin, alături de piese internaţionale inspirate din cântecul medieval de gen anglo-saxon, în abordări moderne semnate de Benjamin Britten ( A Ceremony of Carols), John Rutter ( Tomorrow Shall Be My Dancing Day), Michael Head (Ave Maria) şi Ralph Vaughan Williams ( Wassail).

Partea a doua a concertului va oferi surpriza prezenţei pe scenă, alături de Corul de Copii Radio, a două coruri de adulţi: Corul Cantus Domini, condus de Ştefan – Constantin Răzvan şi Corul Canticum, condus de Răzvan Rădos, care vor completa atmosfera de poveste a sărbătorilor de iarnă cu un colaj de colinde tradiţionale din repertoriul românesc ( Bună dimineaţa la Moş Ajun), Linu-i lin, Sus boieri, Cântec de Crăciun, Leru-i ler , etc., şi internaţional ( Jingle Bells, White Christmas, The Little Drummer Boy).

Colindul O, ce veste minunată va răsuna în vocile reunite ale celor trei coruri, în interpretarea colindului tradiţional, realizată de compozitorul Gheorghe Dima.

Ziua Internaţională a Cântului Coral este un eveniment lansat de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale (IFCM) în anul 1991, la iniţiativa compozitorului Alberto Grau din Venezuela. În fiecare an, în prima parte a lunii decembrie, cântul coral este sărbătorit prin concerte în toate colţurile lumii.

Concertul va fi înregistrat şi difuzat ulterior pe posturile Radio România Cultural şi Radio România Muzical.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com .

Corul de Copii Radio

Cu peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, Corul de Copii Radio, care a aniversat 70 de ani de existenţă în 2015, a primit numeroase distincţii şi premii, iar în 2004 Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană a acordat formaţiei titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.
În 2016, Corul de Copii Radio a urcat pe scena Festivalului RadiRo, alături de Orchestra Naţională Radio şi de Corul Academic Radio, într-un concert extraordinar cu Carmina Burana de Carl Orff la Sala Radio.

În 2015, Corul de Copii Radio a cântat pe în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, unul dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale din Grecia, deosebit de apreciat pe plan european.

Sub conducerea lui Voicu Popescu, corul s-a bucurat de 100% exclusivitate în programul de deschidere al festivalului, fiind singurul ansamblu invitat să inaugureze ediţia a IV-a a evenimentului. În toamna anului 2015, în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Enescu, Corul de Copii Radio a avut o participare importantă.

Ansamblul s-a prezentat în faţa publicului internaţional pe scena festivalului chiar în concertul de deschidere al evenimentului, la Sala Palatului, alături de Orchestra Română de Tineret, în celebra lucrare Carmina Burana (de Carl Orff), interpretată sub bagheta dirijorului Kristjan Järvi. Pe 2 septembrie, corul a evoluat în celebra Simfonie nr. VIII, creaţie a lui Mahler, una dintre lucrările monumentale ale repertoriului simfonic, alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului german Cornelius Meister.

În octombrie 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume, în finala de la München a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: Let the Peoples Sing. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).
Pentru mai multe detalii despre activitatea corului, vă rugăm să accesaţi link-urile de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=DGOs4F8wp-k

https://www.youtube.com/watch?v=ZDeeQ_xDqxg

https://www.youtube.com/watch?v=4yxk5n6KtvA

Corul Cantus Domini , afiliat Asociaţiei Studenţilor Teologi Ortodocşi (A.S.T.O.), a apărut din iniţiativa unor iubitori de muzică – tineri de formaţie teologică şi/sau muzicală.

Întrucât majoritatea membrilor acestui cor sunt foşti şi actuali absolvenţi de seminar din Bucureşti, chiar şi actuali seminarişti, caracterul muzicii interpretate este în mare parte sacru, dar repertoriul corului abordează şi muzica de tradiţie folclorică prelucrată pentru cor bărbătesc de personalităţi marcante ale muzicii corale româneşti.

Acest cor îşi propune să fie o extensie la nivel valoric a ceea ce reprezintă corul Seminarului. Acest liant este marcat nu doar de formaţia teologică a majorităţii membrilor corului ci şi de prezenţa la pupitrul noului cor a aceluiaşi dirijor – Arhid. Prof. Dr. Ştefan Constantin Răzvan – sub conducerea căruia au fost obţinute rezultate notabile: Marele Premiu la Festivalul Prietenii Bulgariei – Albena, Iunie 2011; Două medalii de argint la World Choir Games – Cincinnati-Ohio, Statele Unite ale Americii, Iulie 2012; Concert de colinde După datini colindăm la Sala Radio – Decembrie 2012; o medalie de Argint la European Choir Games – Graz, Austria, Iulie 2013; concert la Biblioteca Academiei Române, octombrie 2013; concert în cadrul Serii de Priveghere cu Părintele Dumitru Stăniloae, noiembrie 2013; participare la concertul caritabil organizat de A. S. T. O.: După Datini, Colindăm!, la Biblioteca Naţională, decembrie 2013.

Corul Canticum a luat fiinţă în anul 2015 şi promovează arta corală în rândul publicului tânăr din România, iar unul din dezideratele ansamblului este descoperirea şi interpretarea partiturilor corale mai puţin cunoscute.

Ansamblul a debutat pe scena Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în primăvara anului 2015 printr-un concert dedicat memoriei compozitorului Paul Constantinescu în cadrul stagiunii cu acelaşi nume, organizată de către Asociaţia Naţională Corală din România.

Evenimentul s-a bucurat de un succes deosebit, iar Canticum Bucharest a obţinut încă de la prima sa apariţie aprecierile publicului meloman şi ale elitei muzicale bucureştene.

De asemenea, ansamblul a concertat în cadrul Nopţii Muzeelor în aula Palatului Cantacuzino – Muzeul Naţional George Enescu şi este invitat permanent al sărbătorilor interculturale ale Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti.

Cei douăzeci şi cinci de tineri muzicieni, alături de dirijorul Răzvan Rădos, îşi propun să aducă un plus de prospeţime genului coral, făcându-l accesibil marelui public prin abordarea unui repertoriu inspirat din muzicile tradiţionale, folclorice, jazz, gospel, pop, etc.

Paris:  Anul Brâncuși.Expoziţie de fotografie
Cultură 20 Februarie 2026, 09:01

Paris: Anul Brâncuși.Expoziţie de fotografie

La Paris a început Anul Brâncuși cu vernisarea unei expoziții de fotografie artistică a ansamblului de la Târgu Jiu la...

Paris: Anul Brâncuși.Expoziţie de fotografie
Roma: Expoziţie dedicată  "Anului Constantin Brâncuși"
Cultură 19 Februarie 2026, 16:51

Roma: Expoziţie dedicată "Anului Constantin Brâncuși"

Azi se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui nostru sculptor.

Roma: Expoziţie dedicată "Anului Constantin Brâncuși"
Debutul oficial al "Anului Constantin Brâncuşi"
Cultură 19 Februarie 2026, 08:33

Debutul oficial al "Anului Constantin Brâncuşi"

Anul ”Constantin Brâncuşi" începe oficial joi, când se împlinesc 150 de ani de la naşterea sculptorului.

Debutul oficial al "Anului Constantin Brâncuşi"
Președintele României Nicușor Dan, în studioul Radio România Actualități
Cultură 17 Februarie 2026, 18:39

Președintele României Nicușor Dan, în studioul Radio România Actualități

Președintele a fost invitatul unei ediții speciale a emisiunii Probleme la zi.

Președintele României Nicușor Dan, în studioul Radio România Actualități
Pianista Alina Bercu, recital pe scena Ateneului Român
Cultură 17 Februarie 2026, 18:35

Pianista Alina Bercu, recital pe scena Ateneului Român

Spectacolul face parte din Proiectul "Moştenitorii României Muzicale", iniţiat de Radio România Muzical.

Pianista Alina Bercu, recital pe scena Ateneului Român
Eteatru.ro oferă o colecție specială
Cultură 16 Februarie 2026, 19:43

Eteatru.ro oferă o colecție specială

Colecția reunește spectacole clasice și moderne în interpretări de referință și montări contemporane.

Eteatru.ro oferă o colecție specială
Noutăți editoriale: „Anul în care Dumnezeu a murit: Isus și Imperiul Roman în 33 d.H.” 
Cultură 16 Februarie 2026, 08:32

Noutăți editoriale: „Anul în care Dumnezeu a murit: Isus și Imperiul Roman în 33 d.H.” 

La editura Polirom a apărut cartea „Anul în care Dumnezeu a murit: Isus și Imperiul Roman în 33 d.H.”, de James Lacey....

Noutăți editoriale: „Anul în care Dumnezeu a murit: Isus și Imperiul Roman în 33 d.H.” 
Piaţa Regală din Bruxelles, inaugurată printr-un spectacol dedicat lui Constantin Brâncuşi
Cultură 13 Februarie 2026, 18:53

Piaţa Regală din Bruxelles, inaugurată printr-un spectacol dedicat lui Constantin Brâncuşi

Fragmente din viaţa şi opera sculptorului Constantin Brâncuşi au fost alese pentru inaugurarea, după doi ani de renovări, a...

Piaţa Regală din Bruxelles, inaugurată printr-un spectacol dedicat lui Constantin Brâncuşi

Radio România

Papa Leon al XIV-lea: Preoții să nu folosească inteligența arficială pentru scrierea predicilor

Papa Leon al XIV-lea: Preoții să nu folosească inteligența arficială pentru scrierea predicilor

Papa Leon al XIV-lea: Preoții să nu folosească inteligența arficială pentru scrierea predicilor
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Percheziții la primăria Chiuza. Mai mulți angajați sunt bănuiți de fraudă cu ajutoare de încălzire

BUCUREȘTI: Poliția Locală amendează cu 205.000 lei operatorii de salubritate pentru deszăpezire deficitară

Curțile de Apel îi cer președintelui Nicușor Dan să retrimită în Parlament reforma pensiilor magistraților