Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Actriţa Ilinca Tomoroveanu a murit

Actriţa Ilinca Tomoroveanu, director artistic al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale", a murit joi, la vârsta de 77 de ani, informează pagina de facebook a Naţionalului bucureştean.

Actriţa Ilinca Tomoroveanu a murit
Ilinca Tomoroveanu. Arhivă Foto: Agerpres.

Articol de Răzvan Stancu, 02 Mai 2019, 22:17

Actriţa Ilinca Tomoroveanu, director artistic al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale", a murit joi, la vârsta de 77 de ani, informează pagina de facebook a Naţionalului bucureştean.

"Doamna Ilinca Tomoroveanu, actriţă de prim rang a teatrului românesc, director artistic al Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, a părăsit astăzi scena vieţii, dar şi scena teatrului, căreia i s-a dăruit mai bine de jumătate de veac. Cu toţii suntem profund îndureraţi şi ne rugăm pentru sufletul Doamnei Ilinca! Eleganţa, frumuseţea, talentul şi timbrul său inconfundabil, grija pe care a arătat-o pentru mai tinerii ei colegi, zâmbetul suav şi farmecul hărăzit dintotdeauna, dăruirea pe care a arătat-o pentru lumea teatrului, toate acestea ne vor rămâne vii de-acum înainte, când Doamna Tomoroveanu îşi ia adio de la această lume. Suntem cu toţii alături de domnul Traian Stănescu şi de familia îndurerată. Dumnezeu să o aibă în pază!", se arată pe pagina de socializare a TNB.

Actriţa Ilinca Tomoroveanu, nepoata poetului Octavian Goga, s-a născut la 21 august 1941, în Bucureşti.

A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (absolvit în 1964), la clasa maestrului Costache Antoniu, asistat de Ion Cojar. Şi-a susţinut examenul de absolvire cu rolul Mona din 'Steaua fără nume' de Mihail Sebastian, în regia lui Horea Popescu.

A debutat în 1965, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Cristina din 'Moartea unui artist' de Horia Lovinescu. În 2005 a devenit director artistic al Teatrului Naţional 'Ion Luca Caragiale', unde şi-a continuat şi cariera de actor.

Printre spectacolele în care a jucat se numără: 'Apus de soare' (B. Şt. Delavrancea), 'Trei gemeni veneţieni' (Callalto), 'Dulcea pasăre a tinereţii' (T. Wiliams), 'Între patru ochi' (Alexandr Ghelman), 'Cavoul de familie' (E. Rostand), 'Generoasa fundaţie' (Vallejo), 'Jocul ielelor' (C. Petrescu), 'Trilogia antică', 'Ondine' (Giradoux), 'Strigoii' (H. Ibsen) şi 'Cadavrul viu' (L.N. Tolstoi).

Activitatea cinematografică şi-a început-o încă din timpul facultăţii, continuând să joace şi după absolvire în numeroase filme artistice: 'Mândrie' (1960, r. M. Teodorescu), 'Dragoste lungă de-o seară' (1963, r. Horea Popescu), 'La porţile pământului' (1965, r. G. Saizescu), 'Castelanii' (1966, r. Gh. Turcu), 'Frumoasele vacanţe' (1967, r. K. Makk), 'Războiul domniţelor' (1969, r. V. Calotescu), 'Pentru că se iubesc' (1971, r. M. Iacob), 'Dincolo de orizont' (1978, r. Ş.T. Roman), 'De-aş fi Peter Pan' (1991, r. Gh. Naghi).

Actriţa fost prezentă în foarte multe spectacole de poezie iar în multe dintre filmele artistice, spectacolele de teatru sau în cele de teatru de televiziune şi radiofonic a jucat alături de soţul său, actorul Traian Stănescu.

Ilinca Tomoroveanu a fost distinsă, în 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. În anul 2000 a primit medalia comemorativă Mihai Eminescu.

În 1980 a devenit membră UCIN iar în 1990, membră UNITER, făcând parte din senatul acestei instituţii din 1999. A fost, de asemenea, membră în Uniunea Sindicatelor din Instituţiile de Spectacol din România (înfiinţată în mai 2001). (Agerpres)

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la Craiova
Cultură 06 Martie 2026, 14:38

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la Craiova

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România - Ediția Craiova 24 ● 11 – 15 martie ● Teatrul Național „Marin Sorescu”.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la Craiova
Renumitul compozitor Zsolt Kerestely a încetat din viaţă
Cultură 04 Martie 2026, 07:42

Renumitul compozitor Zsolt Kerestely a încetat din viaţă

De-a lungul carierei sale a semnat peste 700 de piese, multe dintre ele devenind repere ale muzicii româneşti.

Renumitul compozitor Zsolt Kerestely a încetat din viaţă
Iași: De azi, Tronul Domnitorilor Moldovei este prezentat publicului
Cultură 03 Martie 2026, 11:20

Iași: De azi, Tronul Domnitorilor Moldovei este prezentat publicului

Tronul ultimilor domnitori ai Moldovei, una dintre cele mai valoroase piese aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie a...

Iași: De azi, Tronul Domnitorilor Moldovei este prezentat publicului
Parisul a sărbătorit-o pe marea doamnă a muzicii de operă, Viorica Cortez
Cultură 02 Martie 2026, 13:01

Parisul a sărbătorit-o pe marea doamnă a muzicii de operă, Viorica Cortez

Plecată în tinerețe din Iași, ea ajuns să fie supranumită ”cea mai bună Carmen a secolului”.

Parisul a sărbătorit-o pe marea doamnă a muzicii de operă, Viorica Cortez
Duminica ortodoxiei: Importanța cinstirii icoanelor
Cultură 01 Martie 2026, 09:24

Duminica ortodoxiei: Importanța cinstirii icoanelor

Primă duminică din Postul Mare se numește Duminica Ortodoxiei, amintind de sinodul de la Constantinopol în care au fost...

Duminica ortodoxiei: Importanța cinstirii icoanelor
Ora Veselă revine pe eteatru.ro
Cultură 27 Februarie 2026, 18:32

Ora Veselă revine pe eteatru.ro

Începând cu 1 martie, eteatru.ro aduce o veste care sună a râs molipsitor: lansăm colecţia Ora Veselă, un spaţiu dedicat...

Ora Veselă revine pe eteatru.ro
Ziua Mondială a Teatrului
Cultură 27 Februarie 2026, 11:47

Ziua Mondială a Teatrului

Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong din Sibiu prezintă un spectacol accesibil şi în limbajul semnelor, pentru persoanele cu...

Ziua Mondială a Teatrului
Spectacol de teatru pentru combaterea consumului de droguri în rândul adolescenţilor, la Sala Dalles
Cultură 25 Februarie 2026, 19:09

Spectacol de teatru pentru combaterea consumului de droguri în rândul adolescenţilor, la Sala Dalles

Un spectacol de teatru spre dependenţele adolescenţilor este pus în scenă în capitală pentru a combate astfel unele dintre...

Spectacol de teatru pentru combaterea consumului de droguri în rândul adolescenţilor, la Sala Dalles

Radio România

Prețul petrolului european, la cel mai mare nivel din ultimii aproape 2 ani

Prețul petrolului european, la cel mai mare nivel din ultimii aproape 2 ani

Prețul petrolului european, la cel mai mare nivel din ultimii aproape 2 ani
Președintele Nicușor Dan, către protestatarii de la Cotroceni: De ani de zile, vedem o lâncezeală în activitatea parchetelor | VIDEO

Kievul obţine eliberarea celor 7 cetăţeni ucraineni reţinuţi la Budapesta

Kievul obţine eliberarea celor 7 cetăţeni ucraineni reţinuţi la Budapesta

Kievul obţine eliberarea celor 7 cetăţeni ucraineni reţinuţi la Budapesta
Gala RRC 25: Biletele pentru concertul extraordinar susținut de Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase, puse în vânzare