Egipt – alegeri şi întrebări

La Cairo, se confirmă vechea zicală "Dacă Egiptul strănută, Orientul se zguduie”.

Acum câteva luni, imediat după căderea lui Hosni Mubarak egiptenii vedeau în armată o salvare, protecţia de care ţara avea nevoie pentru perioada de tranziţie, singura instituţie funcţională şi capabilă să menţină atât echilibrul intern dar şi să ferească statul de eventuale ameninţări sau intruziuni din exterior.

Armata – gardian sau dictatură

O mare parte dintre egipteni încă mai văd lucrurile aşa dar între timp, o altă parte a început să acuze tendinţe autoritare ale Armatei şi să se teamă că de fapt Hosni Mubarak a fost înlocuit cu un regim militar.

Încet dar sigur, Armata a început să proiecteze, cel puţin pentru o parte a populaţiei, o imagine de regim dictatorial mai degrabă decât de instituţie gardian pentru că nu a eliminat tribunalele militare în care sunt judecaţi şi civili, pentru că au continuat dispariţiile misterioase de persoane, la fel arestările abuzive, pentru că nu a ridicat legile care instaurează starea de urgenţă şi care permit arestarea fără mandat şi mai ales pentru că insistă să nu fie trecută sub control popular şi să rămână un fel de stat în stat, cu membri care beneficiază de facilităţi de toate tipurile, interzise restului populaţiei.

În continuare militarii se bucură de simpatia populaţiei egiptene pentru că aproape fiecare familie are un membru în Armată, însă imaginea actualei conduceri, a Consiliului Suprem şi a liderului, generalul Tantawi, par a fi definitiv erodate.

În special Tantawi, încă de la căderea lui Hosni Mubarak, a fost văzut şi catalogat, e drept, până de curând mai în şoaptă în spaţiul public, fie drept un arivist care a profitat de căderea lui Hosni Mubarak fie drept omul care a complotat cu forţe oculte pentru înlăturarea preşedintelui.

De altfel, analiştii egipteni văd acum din nou similarităţi cu ce s-a întâmplat în România.

Dacă în ianuarie şi februarie revoltele din Egipt erau asemănate cu revoluţia română, protestele de acum sunt văzute ca evenimentele din Piaţa Universtităţii în anii 90 iar unii egipteni acuză armata că nu este decât o reminiscenţă a vechiului regim.

Viitorul Egiptului se arată mai neclar decât imediat după ce Hosni Mubarak a renunţat la putere iar opinia publică egipteană este profund divizată.

O parte dintre secularişti, în special liberalii egipteni spun că alegerile ar fi trebuit amânate pentru că cele 50 de partide în competiţia electorală nu au avut timp să se facă suficient de cunoscute iar numele cel mai recognoscibil pentru alegătorii needucaţi şi fără exerciţiu democratic este cel al partidului Fraţilor Musulmani.

Aproape toată lumea dă drept câştigător partidul Fraţilor Musulmani care ar putea obţine majoritatea locurilor în parlament şi deci va avea un cuvânt greu de spus pentru viitoarea legislaţie şi pentru viitoarea constituţie.