Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Aţi plecat în vacanţă şi la întoarcere nu aţi mai ajuns cu toate bagajele?

Conform legislaţiei europene în această situaţie aveţi mai multe drepturi

Aţi plecat în vacanţă şi la întoarcere nu aţi mai ajuns cu toate bagajele?

Articol de Alis Georgescu, 17 Noiembrie 2016, 20:00

Dacă acestea s-au pierdut în aeroport sau au fost deteriorate pe parcursul zborului din cauza unei manipulări defectuoase, aflaţi că în aceste cazuri puteţi cere despăgubiri care ajung şi până la 5.100 de lei.Imediat ce aţi observat că bagajul a fost deteriorat sau distrus în totalitate, întârzie nejustificat sau v-a fost adus la cunoştinţă faptul că a fost pierdut, trebuie să depuneţi o reclamaţie la serviciul specializat din cadrul aeroportului.

În această reclamaţie trebuie trecute datele de identificare ale zborului şi ale bagajului. De exemplu, tipul geamantanului, culoare sau dimensiunea. Următorul pas este sa transmiteţi companiei aeriene de la care aţi cumpărat biletul o cerere de despăgubire. Pentru bagajul deteriorat sau distrus reclamaţia se formulează imediat după descoperire, dar nu mai târziu de şapte zile de la data primirii bagajului.

În cazul în care bagajul pierdut nu este găsit în 21 de zile de la depunerea reclamaţiei compania aeriană trebuie să achite contravaloarea geamantanului, a obiectelor din bagaj şi a celor de strictă necesitate achiziţionate pentru a le înlocui pe cele pierdute.

AUDIO:

Succesiunile transfrontaliere
Europa practică 23 Februarie 2017, 14:37

Succesiunile transfrontaliere

Puteţi soluţiona problema succesiunii apelând la instanţele din statul membru în care a locuit ultima dată defunctul sau la...

Succesiunile transfrontaliere
Uniunile civile şi parteneriatele înregistrate în Europa
Europa practică 21 Februarie 2017, 17:51

Uniunile civile şi parteneriatele înregistrate în Europa

În multe ţări din Uniunea Europeana vă puteţi oficializa relaţia fără să vă căsătoriţi,prin intermediul unei uniuni civile...

Uniunile civile şi parteneriatele înregistrate în Europa
CE:Măsuri pentru sprijinirea comerţului online
Europa practică 16 Februarie 2017, 14:17

CE:Măsuri pentru sprijinirea comerţului online

Comisia Europeană a propus noi măsuri fiscale pentru a sprijini companiile care vând bunuri şi servicii online şi pentru a...

CE:Măsuri pentru sprijinirea comerţului online
Cardul European Profesional
Europa practică 14 Februarie 2017, 15:36

Cardul European Profesional

Cardul profesional european poate fi folosit pe perioadă neliminată , dacă vă stabiliţi în ţara respectivă pe termen lung

Cardul European Profesional
CE anunţă o nouă iniţiativă menită să ajute furnizorii de microcredite
Europa practică 09 Februarie 2017, 14:10

CE anunţă o nouă iniţiativă menită să ajute furnizorii de microcredite

O întreprindere socială este o afacere creată pentru a rezolva o problemă socială

CE anunţă o nouă iniţiativă menită să ajute furnizorii de microcredite
Pensia de întreținere în Europa
Europa practică 07 Februarie 2017, 19:48

Pensia de întreținere în Europa

Normele şi cuantumul penisiei de întreţinere sunt diferite de la ţară la ţară,dar se aplică normele europene în domeniu

Pensia de întreținere în Europa
Beneficiile Fondului Social European
Europa practică 02 Februarie 2017, 15:22

Beneficiile Fondului Social European

Aproape 10 milioane de europeni şi-au găsit un loc de muncă,iar peste 8 milioane au dobândit o calificare în perioada 2007-2014

Beneficiile Fondului Social European
Corpul european de solidaritate
Europa practică 31 Ianuarie 2017, 13:52

Corpul european de solidaritate

Începând de la sfărşitul anului trecut, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani se pot înscrie în Corpul european de...

Corpul european de solidaritate