Cele mai vechi reţete româneşti, scoase la lumină în Anul Centenarului

V-ați gandit vreodată că în fiecare porție de mâncare româneasca este ascunsă o poveste care așteaptă să fie rostită?

O poveste savuroasă, cu gustul epocii, cu obiceiuri culinare și preparate pe care le găsim si astăzi în bucătăria românească.

Doi jurnalişti de gastronomie pasionaţi de istoria culinară românească au vorbit, la "Servciul de noapte", despre cele mai vechi reţete româneşti de la 1841 încoace, despre preparatele tradiţionale si despre cum s-au împletit, de-a lungul timpului, istoria, gastronomia şi cultura.

De la jurnalista Simona Lazăr am aflat că unele plante sau legume considerate exotice, precum anghinarea sau andivele, s-au cultivat în România, încă din anii 1800.

De altfel, Simona Lazăr este cea care scoate la lumină, la 153 de ani de la editia princeps, prima carte de bucate care conţine sintagma "bucătărie română".

Volumul este practic o bijuterie culinară, care păstrează patina timpului - „Bucătăria română. Carte coprinzătoare de mai multe rețete de bucate și bufet”, proprietar: Christ Ionnin, Bucuresci 1865, într-o ediție îngrijită și adnotată de Simona Lazăr.

AUDIO Despre cartea retipărită de Simona Lazăr:

Volumul este tipărit de Editura GastroArt, condusă de un alt jurnalist gastronomic, Cosmin Dragomir.

Pasiunea pentru istoria bucătăriei româneşti l-a determinat să înfiinţeze prima revistă on-line dedicată istoriei gastronomiei și a ospitalității românești. Se numește Gastro Art și conține o bază de date digitalizată, care cuprinde sute de rețete din manuscrise vechi din perioada interbelică și din comunism.

O incursiune în bucătăria românească din veacul al XIX-lea

Simona Lazăr, - cunoscută pentru activitatea ei ca jurnalist de gastronomie (atât în presa scrisă, cât și în cea audio, realizând la Radio România Antena Satelor singurul „show culinar radiofonic” din România, dedicat exclusiv gastronomiei tradiționale), cât și ca autor de cărți de bucate – s-a aplecat asupra cărții lui Christ Ionnin încercând să-i descifreze secretele.

De la identificarea autorului – un cvasi-necunoscut pentru noi, cei de azi, dar prieten cu toți jurnaliștii boemi (și mâncăi) din vremea sa, inclusiv cu acel N.T. Orășanu care abia la câțiva ani de la apariția acestei cărți avea să „nășească” apariția mititeilor – și până la identificarea tipurilor de rețete din volum și a posibilelor lor surse.

„Ne putem da seama ușor care sunt rețetele pe care Christ Ionnin le-a preluat din cărți străine, pentru că el face efortul de a găsi corespondentul în măsurile epocii, din Principate – dram, litră, oca etc. - pentru măsurile occidentale – gram, kilogram, mililitru, litru. Așa se face că unele rețete conține cantități greu de măsurat pentru o gospodină, atunci, de genul 41 de dramuri sau 216 dramuri, pe când dacă le reîntoarcem la măsurile din Vest ajungem iarăși la cifre rotunde. Celelalte rețete din carte sunt aproape sigur cunoscute din familie – pe unele poate chiar le gătea singur, de aceea scriitura e mai degajată, mai sigură – sau culese de la persoane din anturajul său. Nu putem garanta pentru toate că sunt neaoșe, dar cu siguranță fac parte dintr-un rețetar comun, mai ales pentru lumea urbană a epocii”.

Deși, sublinia Simona Lazăr la „Serviciul de noapte”, între ele regăsim și rețete de tip ritualic, păstrate astăzi foarte puțin în satul românesc, cum ar fi „bismana” (sau „ghizmana”), „pe care am întâlnit-o într-un sat din lunca Dunării, în altul din Podișul Moldovei, dar și dincolo de Prut, într-un sat basarabean”.

VIDEO Emisiunea Serviciul de noapte, editia din 24/25 aprilie 2018: