Amintirile unei supraviețuitoare a lagărelor sovietice
Bataile cu biciul, infometarea, munca zilnica, dar si bucuria sarbatorilor religioase, atat cit se putea, in acele vremuri, i-au ramas adanc intiparite.
Articol de Florentina Varga, 01 Aprilie 2015, 10:53
Chipul Elenei Luchita deportata in varsta de 6 anisori in 1949 in Siberia, este greu de uitat.
Ochii adanci, usor ridata dupa cite a patimit, in lagarele sovietice, cade usor pe ganduri, lacrimeaza, trage aer in piept si isi incepe marturisirea cutremuratoare. Nu a vrut sa fie fotografiata din prea multa modestie….
Intr-o noapte de vara-6 iunie 1949, toate visele copilariei celor 3 copii – un baiat de un an si jumatate, o fata de 3, 5 si Elena de 6 ani, au fost naruite.
Bataile cu biciul, infometarea, munca zilnica, dar si bucuria sarbatorilor religioase, atat cit se putea, in acele vremuri, i-au ramas adanc intiparite. Nu regreta nimic si nu invinovateste pe nimeni, ci multumeste Tatalui Ceresc pentru tot.
AUDIO: Interviu cu Elena Luchita.
Am mai avut curajul, dupa marturisirea Doamnei, poate cutezanta sa o intreb… Ce a tinut-o in viata in toata acea perioada grea? Raspunsul pe cat de simplu, pe atat de patrunzator si intelept…CREDINTA!
Viata a fost mai darnica cu doamna Elena in adolescenta si a ajuns sa invete foarte bine, a ajuns profesoara.
Timp de 42 de ani cu ore in mai multe schimburi, a predat limba romana si franceza.
Ii plac copii, natura si tot ce este frumos, dar mereu isi aminteste de cei 5 fratiori care s-au nascut in Siberia si au fost ingropati in zapada.
Toti ceilalti frati traiesc si acum, si este o mare bucurie sa se revda in casa parinteasca.
Are un baiat, doctor la un spital din capitala, de care este mandra, si 2 nepoti studenti care ii lumineaza chipul numai cand vorbeste de ei….
