Vlad Vizireanu, dirijor român stabilit în SUA : Muzica o dirijez mai bine acasă. Este ceva în sânge, în aer, în public

Vlad Vizireanu a emigrat cu familia în Statele Unite ale Americii când avea patru ani.

Pasiunea pentru muzică a venit de când era copil, moștenită din familie. A studiat la început pianul, apoi a urmat o carieră de dirijor.

Dirijează pe marile scene ale lumii, iar de mai bine de 10 ani a început colaborarea cu mai multe orchestre din România.

A obținut premii internaționale și este un susținător al tinerilor compozitori, fiind fondatorul Festivalului de muzică Nouă Impulse.

El este invitatul emisiunii "Românii de pretutindeni", într-un interviu despre provocări, pasiunea pentru muzică și perseverență în tot ceea ce faci .

"Întotdeauna dirijez mai bine acasă. Este ceva în sânge, în aer, ceva în public. Este o experiență unică și de aceea mă întorc cu drag în România. Succesul vine de la prietenii care te cunosc, de la cei care vor să lucreze cu tine, de la public. Trebuie să fii deschis cu oamenii și cât mai sincer". Vlad Vizireanu

Amalia Bojescu: Invitat în studioul emisiunii Românii de pretutindeni este dirijorul Vlad Vizireanu, o prezență dinamică pe plan internațional, cu o carte de vizită impresionantă. Aventura dvs. muzicală a început departe de casă, în Statele Unite ale Americii, a doua dumneavoastra casă. Cum a fost debutul în muzică și mai ales când?

Vlad Vizireanu: Debutul în muzică a fost la o vârstă destul de înaintată. Cam pe la 10 ani am început să studiez pianul, cu piese mici. "Cântă, cântă, mă, Emil", a fost chiar prima piesă de care îmi aduc aminte cu drag.

Amalia Bojescu : De unde pasiunea pentru muzică?

Vlad Vizireanu: A fost de la început. Am poze cu căști pe urechi la trei ani, ascultând Linda Ronstadt , ce aveam noi pe pick-up. Era clar de cânt eram foarte mic, că eram predestinat pentru așa ceva. Aveam un instinct. Puteam să țin minte cântece foarte ușor și să le reproduc, să le cânt următoarea zi, în două zile. Acolo era talentul, acolo mă chema.

Amalia Bojescu: Și când a fost trecerea spre cariera de dirijor?

Vlad Vizireanu: Întâi am studiat pianul, după aceea am studiat muzicologia medievală și de acolo am trecut spre dirijat. Asta a fost la nivel de masterat. Cam acolo se începe ca dirijor. Nu prea ai ocazii să înveți ca dirijor, instrumentul tău este orchestra. Prima mea experiență în fața unei orchestre a fost un ansamblu de cameră. Am avut marele noroc să intru la una din cele mai bune școli de muzică din Statele Unite, Indiana University.

Amalia Bojescu: Dirijați pe marile scene ale lumii. Dirijați și în România. Aveți colaborări cu foarte multe orchestre din țară. Cum este publicul? Este vreo diferență între publicul străin și publicul din România?

Vlad Vizireanu: În general, publicul latin este mai entuziasmat, simți că este mai dornic. Acasă e acasă. Cum îmi place să zic, întotdeauna muzica o dirijez mai bine acasă. Este ceva în sânge, în aer, ceva în public. Este o experiență unică și de aceea mă întorc cu drag în România. De obicei, publicul vine să te salute. Știi care sunt români, care sunt din Statele Unite, care sunt din Germania, care vin efectiv și dau mâna cu tine, te salută, bravo, maestre, bravo tuturor. E mai cald un pic și ne face și pe noi, ca muzicieni, să ne simțim mai bine. Ne place contactul acesta direct cu publicul, este mai sincer, mai personal. Acest lucru e mai greu în alte țări.

Amalia Bojescu: Ce înseamnă România pentru dvs.? Mai ales că ați regăsit-o după mulți ani. Ați emigrat când aveați patru ani în Statele Unite ale Americii cu familia. Am citit despre dvs. că ați învățat limba româna, ați reînvățat-o pentru că, fiind copil, nu vorbeați foarte bine. Ce înseamnă România pentru dvs. de câte ori veniți acasă?

Vlad Vizireanu : Nu pot să zic că am pierdut vreodată România. Am plecat, la patru-cinci ani în Los Angeles. Am crescut printre români, avem prieteni români și de asta am și menținut oarecum limba română, dar nu la nivelul acesta. Acum 10 ani, când am venit profesional să dirijez orchestre era jale. Orchestrele m-au forțat să învăț, să-mi placă, să mă străduiesc în continuu să regăsesc limba maternă.

Amalia Bojescu: Când veniți în țară și nu aveți colaborări, ce vă place să faceți?

Vlad Vizireanu : Mie îmi place să merg acasă la Constanța, să stau frumos în curtea mea, acolo cu cărțile. Să citesc Istoria muzicii, Istoria religiilor de Eliade. Mare bucurie, mare om. Cam asta. Sunt foarte casnic, foarte calm.

Amalia Bojescu: Aveți o familie frumoasă. Le vorbiți fetițelor dvs. despre România?

Vlad Vizireanu: Încă nu, dar le învăț română. Le învațăm și engleză și rusește din partea soției, română, din partea mea și din partea părinților.

Amalia Bojescu: Vlad Vizireanu, revenind la cariera dvs. muzicală, sunteți caracterizat drept un dirijor cu gesturi ample, claritate, precizie și pasiune pură. Care este secretul?

Vlad Vizireanu : Nu pot să explic sincer. Muzica se face. Eu o trăiesc din plin. Cred că oricine, muzician sau nu, oricine ascultă muzică, trăiește din plin. Nu trebuie să studiezi armonie și tonalitate ca să o înțelegi. Este o chestie fascinantă.

Amalia Bojescu: Sunteți și un susținător al muzicii contemporane. Sunteți fondatorul și directorul executiv al Festivalului de muzică Nouă Impulse. Care este menirea acestui festival?

Vlad Vizireanu : L-am inițiat în 2019 cu un coleg, un prieten foarte bun. Ne-am zis: 'care este domeniul de pe piața muzicală pe care îl putem acoperi?'. Noi ne gândeam la muzică contemporană, dar experimentală. Sunt compozitori care nu au de obicei șansa să fie auziți în domeniul ăsta. Cine vrea să aplice, cu muzică cu tot, este absolut binevenit. Avem compozitori din Serbia, din China, din toate țările. Au venit în Los Angeles pentru partea de live. Este și online și live.

Amalia Bojescu: Sunteți ca o carte de vizită a țării noastre pe plan internațional alături de mari dirijori români. Este o moștenire pe care trebuie să o duceți mai departe...

Vlad Vizireanu: Este un privilegiu absolut, câți au oportunitatea să facă așa ceva. Să facă ceea ce iubesc, nu doar ce trebuie. Au o carieră, nu un job. Aș dirija, aș face muzică în general și dacă nu sunt plătit. Deci, în niciun caz nu e greu, nu e greu deloc. Sper să am cât mai multe ocazii să bucur publicul. Acum caut să folosesc muzica pe alte planuri. Vreau să introduc muzica și în viețile copiilor.

Amalia Bojescu : Este vreuna dintre fetițe talentată, aplecată spre muzică?

Vlad Vizireanu: Poate fetița cea mare, Eva. Are doi ani și jumătate și este la creșă, toată ziua cântă orice. A doua zi reproduce ce a învățat. Am mai auzit asta.

Amalia Bojescu : Aș vrea să încheiem interviul într-o cheie optimistă. Un sfat pentru tinerii care poate vor să meargă pe această cale pe care ați pornit și dvs. acum ceva ani. Care ar fi cheia succesului într-un asemenea domeniu, deloc ușor?

Vlad Vizireanu: Sunt mai multe chei ale succesului. Toate sunt importante. Să fii pasionat, dedicat. Munca este pe primul plan. Munca este un sacrificiu , trebuie perseverență. Trebuie să știi de la început că vei sacrifica mult. Trebuie să știi că vei fi respins foarte mult, dar trebuie să perseverezi. Te face mai puternic și mai încrezător în forțele proprii. Și altă chestie foarte importantă, să ieși câteodată din lumea muzicii. Să faci muzică de performanță, nu înseamnă doar să cânți sau să dirijezi foarte bine. Trebuie să ai cunoștințe vaste, să citești foarte mult. Compozitorii citeau, toate operele proveneau din cărți, de obicei din teatru, din filosofie. Să ai idei de valoare și să cunoști multă, foarte multă lume. Succesul vine de la alții, vine de la prietenii care te cunosc, care vor să lucreze cu tine, vine de la directorii și managerii și de la interviuri, de peste tot. Trebuie să fii deschis cu oamenii și cât mai sincer.

Audio: Românii de pretutindeni, ediția din 17 februarie 2024. Realizator: Amalia Bojescu