Zbor în balon

Ştiam că ceea ce se întâmplă nu este un lucru simplu, încercam să mă pregătesc cu o zi, două înainte. În nousprezece ani de radio, de multe lucruri şi experienţe radiofonice am avut parte, pe asta încă nu o făcusem. Noaptea trecută dacă am dormit două-trei ore. Trebuia să ajung la Aeroprtul din Baia Mare înainte de 6.30, tocmai pentru că aveam şi direct în Matinal. Subiectul, " Maramureş International Baloon Fiesta", cel mai mare organizat în ţara noastră, cu douăzeci şi două de echipaje prezente din 11 ţări europene. România are aici cinci echipaje, ceea ce nu e deloc simplu.

Încep emoţiile, tremură genunchii, mult mai puternic decât la orice transmisie radiofonică. Johan Pohrib de la Matinal, îmi cere în direct să mai realizăm o transmisie, imediat după ridicarea de la sol. Promit că revin, cu precizarea riscurilor unor factori tehnici. Ora 7.00. Grupul de gazetari din municipiu era nerăbdător, o glumă la cafeaua din aeroport. Soseşte organizatorul, John Istrate şi, compact, cu toţii pe pistă. Realizez abia acum ce desfăşurare de forţe auto, deocamdată. Sunt oare toate echipaje aici pentru pregătire şi lansarea baloanelor? Da, după numărul remorcilor autovehicolelor. Rând pe rând, ies nacelele, apoi anvelopele, baloanele propriu-zise. Încep a prinde aer cald, şi totodată repartizarea jurnaliştilor, la baloane. Nu întâmplător, sunt prezentat la echipajul românesc al Aeroclubului României. Pregătirea încă durează, cu ochii pe primul balon care, la 7.30, din Ungaria şi-a luat zborul.

Mă urc în nacelă, ne ridicăm la 7.50. Ridicarea de la sol este senzaţională. Cu totul altceva decât în elicopter sau avion. Fantastic. Sun în emisie pentru că am promis o revenire în Matinal. "Johan, nu ne putem auzi cu ascultătorii noştrii, zgomotul flăcării arzătorului este prea puternic. Promit în Obiectiv ,România un reportaj”. Până la altitudinea de 300 de metri am trăit momente emoţionante. Însă ceea ce nu am ştiut este că, dacă am plecat dintr-un punct fix, acolo revenim. Dar de unde! "Controlul balonului este doar pe verticală. Pe orizontală este dirijat numai de curenţii de aer”, îmi spune pilotul-comandant Dan Chifor, instructor la Aeroclubul din Bucureşti, un om senzaţional!

Imaginile de la 250-300 de metri înălţime, mersul lin sunt precum citisem altădată în poveştirile lui Jules Vernes. Aflu deci, că nu vom şti unde aerizam, unde atingem solul, dar avem certitudinea, mă asigură pilotul Chifor, nu vom ajunge în apă, sau pe culturile agricole ale producătorilor agricoli. Colega de la "Gazeta de Maramures”, luată în balon cu mine, îmi spune că la o asemenea plimbare în văzduh, ca femeie, preferă... să tacă!

Am aterizat la fel de bine, lin, între două lânuri de porumb în apropiere de Baia Mare, după un zbor pe care nu-l voi uită niciodată, în satul Bozanta Mică.