Ascultă Radio România Actualitaţi Live

SVSU, sau NU!

Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ar trebui să reprezinte prima linie de apărare în cazul unor situaţii excepţionale.

SVSU, sau NU!
Pompier în acțiune (foto: Mario Balint)

Articol de Mario Balint, 25 Ianuarie 2013, 15:52

Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, aflate în subordinea primăriilor, ar trebui să reprezinte prima linie de apărare a concetăţenilor în cazul apariţiei unor incendii sau situaţii excepţionale.

Din păcate, nu este mereu aşa. În judeţul Caraş-Severin, aceste servicii de interes major există doar puţin peste 60%! Se invocă autonomia locală şi se dau legi în care nu sînt prevăzute sancţiuni. Deci, ineficiente! Pe de altă parte, prefecţii, care îndeplinesc şi funcţia de Preşedinţi ai Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, nu deţin nici o pîrghie prin care să oblige primarii de comune să organizeze activitatea de protecţie şi salvare a cetăţenilor. În marea majoritate a cazurilor, primăriile comunale sînt prea sărace să aloce fonduri pentru situaţii de urgenţă, iar autonomia locală abia le permite să astupe o groapă, să sape o fîntînă, sau să plătească iluminatul la sediul primăriei. Dimensiunile mici ale comunităţilor, starea materială precară a contribuabililor şi absenţa firmelor de pe teritoriul rural reprezintă principalii factori care contribuie la insuficienţa bugetară. În aceste condiţii, asocierea sau centralizarea totală, într-un minister sau agenţie guvernamentală, a situaţiilor de urgenţă, pare a fi soluţia salvatoare.

În judeţul Caraş-Severin, în absenţa SVSU, în multe dintre comunele judeţului, locuitorii aşteaptă intervenţia pompierilor militari. Şeful ISU SEmenic, col. Titus Susan spune că aceste servicii voluntare ar trebui să fie prima linie de apărare a unei comunităţii în cazul situaţiilor de urgenţă. Datorită specificităţii judeţului Caraş-Severin (relief frămîntat şi preponderent muntos) o autospecială de intervenţii a pompierilor militari poate ajunge în comunele şi satele mai depărate de centrele urbane, în 48-50 de minute. Timp suficient ca un incendiu să scape de sub control şi să se propage în vecinătate, distrugînd bunuri şi, posibil luînd vieţi. De aceea, spune col. Susan este nevoie ca cineva să intervină prompt şi să limiteze amploarea dezastrului. Iar, acel "cineva" este Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă!

L-am întrebat pe şeful Serviciului de Prevenire din cadrul ISU Semenic, col. Ilarie Buşe, care sînt principalele greutăţi şi deficienţe constatate la nivelul autorităţilor locale: "În primul rînd dezinteresul acestora pentru situaţiile de urgenţă. La nivelul judeţului Caraş-Severin, încadrarea cu personal angajat şi voluntar la nivelul primăriilor este de doar 63%. Peste 50 de primării nu au nici măcar o pompă de apă pe care să o folosească la un incendiu. Aproape nici una dintre cele 69 de comune nu aplică HG 1579/2000 de acordare de drepturi speciale personalului serviciilor voluntare. În aceste condiţii, i-aş întreba pe domnii primari, cum îşi exercită managementul situaţiilor de urgenţă în cadrul Comitetelor Locale, unde sînt şi preşedinţi"?

Primarul Comunei Ezeriş, Ioan Rusu, spune că deşi comunitatea are un SVSU aflat între primele trei la nivel judeţean, problema principală o reprezintă banii. Însă, are idei şi soluţii. Ioan Rusu recunoaşte că taxa de 8 lei pentru serviciul voluntar nu este suficientă, însă nu poate creşte această taxă. "Oamenii sînt săraci. Abia dacă reuşesc să colectez şi taxele şi impozitele astea mici"! Soluţiile ar fi două, în opinia primarului comunei Ezeriş: sau se asociază mai multe comune în vederea creării unui centru zonal al Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, pe care îl finanţează cu toţii, iar Consiliul Judeţean îşi aduce şi el aportul financiar, şi chiar Guvernul, pentru că autospecialele sînt scumpe, echipamentele de intervenţie la pădure sînt scumpe, sau Guvernul hotărăşte că este mai bine ca situaţiile de urgenţă să fie separat, într-o structură naţională care să acţioneze centralizat. "În situaţia salvării de vieţi şi bunuri, în cazul judeţului nostru şi al României, care sînt destul de sărace, chestia asta cu autonomia locală nu ţine. Comunele nu au fondurile necesare să susţină astfel de structuri.

Opinia primarului comunei Ezeriş este în concordanţă cu proiectul, lansat în ultimii doi ani, de către un ONG, Grupul pentru Securitate şi DEmocraţie, care propune înfiinţarea unui minister (sau agenţie) pentru situaţii de urgenţă, separat de Ministerul de Interne, pe structura actualului Inspectorat General pentru Situaţii de Urgenţă. Avantajele ar fi multiple: accesul direct la fonduri guvernamentale, atragerea mai eficientă a fondurilor europene, comanda unică în situaţii de urgenţă la nivelul întregii ţări, coordonarea voluntarilor (introduşi în programul de Serviciu Civil Obligatoriu), verificarea exstenţei şi funcţionării tehnicii, utilajelor, reţelelor de hidranţi etc. Mai ales că, oamenii de ştiinţă spun că numărul şi amploarea situaţiilor de urgenţă, în următorii ani, şi pe teritoriul României, vor creşte.

Situaţia este cunoscută la nivelul conducerii judeţului, însă, din punct de vedere legal nu există pîrghiile pentru a remedia situaţia. Legea nu prevede sancţiuni. Prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu spune că situaţia inexstenţei Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă va fi analizată la nivelul Comitetului Judeţean. Domnia sa spune că intervenţia primă a SVSU ar scădea costurile la intervenţii ale ISU Semenic.

În absenţa banilor la nivel local, soluţia salvatoare paote sta, aşadar, în asociere, în centralizarea gestionării situaţiilor de urgenţă, prin crearea unei structuri guvernamentale separate de Ministerul de Interne, sau prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, care, ne fereşte, din cînd în cînd de situaţii limită!

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor
Obiectiv, România 20 Octombrie 2021, 16:44

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor

Peste 2500 de oameni, nedoriți nici de către societate și instituțiile ei de protecție, nici de către familie sau...

Domnu’ Viorel, din Dumbrava, Bihor
Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității
Obiectiv, România 27 Septembrie 2021, 18:26

Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității

Familiile de la Ocnele Mari, județul Vâlcea, trăiesc în incertitudine, de mai bine de 10 ani de la alunecările de teren care...

Strămutații de la Ocnele Mari: Blocați și de natură, și de autorității
Epopeea Porții turcești din Galați
Obiectiv, România 17 Septembrie 2021, 14:50

Epopeea Porții turcești din Galați

Mini-ancheta de astăzi aduce în atenție “Poarta turcească” – un monument istoric din Galați, care zace ne-restaurat pe un...

Epopeea Porții turcești din Galați
 De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 01 Decembrie 2020, 13:54

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu

SAVA NEGREAN BRUDAȘCU- "La mulți ani, România mea! Să fim uniți la greu și multă sănătate, dragi români!"

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 01 Decembrie 2020, 11:20

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu

SAVA NEGREAN BRUDAȘCU- "La mulți ani, România mea! Să fim uniți la greu și multă sănătate, dragi români!"

De 1 Decembrie, cu Sava Negrean Brudașcu
Obiectiv, România 02 Decembrie 2019, 10:14

Brexit pe şantier: Reportaj cu românii aflaţi la muncă în Marea Britanie

În Londra aproape că nu există șantier pe care să nu întâlnești muncitori români. Nu există o statistică oficială, dar se...

Brexit pe şantier: Reportaj cu românii aflaţi la muncă în Marea Britanie
Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău
Obiectiv, România 12 Noiembrie 2019, 20:19

Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău

Vernisajul a avut loc chiar de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, la biserica ridicată de veterani în curtea Diviziei...

Expoziția în memoria eroului Mădălin Stoica a ajuns la Buzău
Obiectiv, România 06 Iunie 2019, 19:19

Ziua Eroilor: Afganistan

De Ziua Eroilor, vorbim despre eroii neștiuți din teatrul de operații Afganistan.

Ziua Eroilor: Afganistan