Ritmul vieţii la Gura Milii
Oamenii de aici trăiesc mai mult în pădure, care le aduce venitul în gospodării.
Articol de Cristina Moise, Buzău, 17 Mai 2011, 18:44
Am bătut suta de kilometri departe de oraşul Buzău deja copt de primele temperaturi de peste 25 de grade Celsius şi mi-am oprit pasul tocmai pe drumul care duce fix la poalele masivului Penteleu, muntele sacru al ciobanilor din judeţ.
Un verde aşa de crud imbracă toată Valea Buzăului şi luminează pădurea. Se aud ici-acolo asmuţeli pârâite de drujbe pregătite să mai doboare câte un brad.
Nu se zăreşte nici ţipenie de om. Casele rămân curate la 8 kilometri în urmă.
Mă minunez că aşa de departe de oraş este comuna Gura Teghii şi oamenii aştia nu suferă de apă potabilă, de canalizare şi cu atât mai puţin de lemne pentru foc, de, e patria lemnului aici sus.
Au însă altfel de suferinţe. Aici legumele sunt o delicatesă tot timpul anului, iar viaţa la pădure, căci cel puţin un membru al familiei la pădure lucrează, viaţa în cizme şi cu drujba tovarăş de muncă e grea.
Pe Radu Marian l-am întâlnit pe drumul ăsta, în ultimul sat locuit din judeţul Buzău, Gura Milii.
Sunt însă doar vreo două case. Venea de la pădure să se bucure de o sărbătoare locală şi tot la pădure se va întoarce.
