Povestea preotului militar Gheorghe Grigore

Dacă pentru preoție se cere fără îndoială o anume vocație, cu atît mai mult îți trebuie o înzestrare aparte pentru a fi preot militar, și m-am convins de faptul că oamenii aceștia sunt cu adevărat deosebiți la fiecare misiune în Afganistan, cînd i-am văzut alături de militarii care se pregăteau să plece în misiune ori slujind liturgia cu războiul la cîțiva pași distanță.

La incursiunea din acest an în teatrul de operații am avut privilegiul să îl cunosc pe Gheorghe Grigore, preotul batalionului 33 Vînători de munte Posada din Curtea de Argeș, care are 4 misiuni în Afganistan și care îmi spunea că locul acesta e unul în care, cu siguranță, oamenii se roagă mai des.

Părintele Gheorghe Grigore a fost militar înainte de a fi preot, dar și-a urmat chemarea și așa a ajuns la peste 4000 de kilometri de casă, împreună cu batalionul său.

Cele mai grele momente pentru militarii care luptă în teatrele de operații sunt cele în care pierd un camarad, și din păcate batalionul părintelui Grigore a avut partea sa de jertfe.

Peste cîteva zile, părintele Gheorghe Grigore se va întoarce acasă, împreună cu batalionul 33 Vânători de Munte Posada, însă batalionul care va continua misiunea în Afganistan va avea capela improvizată în care preotul de la Dej va ține liturghia, precum și monumentul din campul romînesc, pe care sunt trecute, spre aducere aminte, numele tuturor celor căzuți la datorie aici.