Pe urmele lui Moș Crăciun
A iscodi, a căuta și a afla rosturi ce ne însoțesc și ne determină existența, înseamnă a fi noi înșine.
Articol de Ştefan Daraban, Iaşi, 25 Decembrie 2012, 15:44
Înseamnă a ne lansa în provocări și a ne căuta rosturile sub imboldul unei motivații generatoare de așteptări și speranțe, dar și de satisfacții și bucurii. Nimic nu este în afara strădaniilor cunoașterii. Și totuși…
Există însă un tărîm la fel de provocator, și el generator de plinătăți, dar care se manifestă tocmai prin forța ,,neatingerii,, - tărîm expus restrîngerii, mereu amenințat în ființa lui de însăși graba iscodirilor noastre. A-l păstra nealterat, al menține viu, în plenitudinea lui, înseamnă a-i aprecia bogăția și a ne perpetua pe noi înșine. Vorbe mari, dar necesare.
Tărîmul este cel de poveste, pe care amenajăm la fiecare sfîrșit de an scena Sărbătorilor de iarnă. Urcăm și coborîm pe ea cu sentimentul ajungerii la un nou început, dar și întorși în timp, la vremea inocenței, a copilăriei.
Poveștile sînt fară număr, iar cei care le trăiesc nu au vîrste.
Moșul este întotdeauna venit de departe. Intotdeauna cu desaga plină, îmbracat în roșu, cu alb. Alteori are și ,,negru,,, deslușit de însuși aducătorul de daruri în lățimea centurii care-i susține bătrînețea.
Am fost pe urmele lui. Ca un făcut, de fiecare dată, cînd să-l ,,prind,,, tocmai își lua la revedere în urale, învăluit de ochi lucind de bucurie. Căci ce altceva aduce Moșul, Moș Crăciun, decit partea de sublim de care și mici și mari avem nevoie. Cu ea în suflet ochii ne rîd și inima ne tresaltă în plăcere.
Doar privindu-i pe cei mici, dar aruncînd o privire și celor ce-au făcut posibilă venirea Moșului, am retrăit și eu mare parte din frumusețile anilor din urmă.
Și fără să mai adaug altceva, zic doar că și Mara și Sofiana și Indru – pentru care Moș Crăciun există cu adevarat – știu că Moșul nu este numai al lor, ci al tuturor, și mici și mari și că darurile lui sunt fără preț.
