Minişul de Sus
...de la zalele templierilor la dinamita zilelor noastre, de la istorie la prezentul înceţoşat.
Articol de Ioan Suciu, 30 Iunie 2010, 14:13
Lung e drumul printre ani şi veacuri până la Minişul de Sus.
Lung şi bătut de griji, nevoi, amar, durere şi de prea puţină mângâiere.
În satul dintre dealuri nu-i nici mai bine, nici mai rău ca pe alte coclauri. Situat într-un spaţiu magic, creator de mituri, la circa 60 km de Arad, Minişul de Sus există prin ţăranii săi.
Pământul a înrobit ţăranul şi l-a legat de glie într-o istorie care nu l-a răsfăţat niciodată. Vitregiţi de soartă, uitaţi de Cel de Sus şi mai ales de cei de sus, oamenii din partea locului s-ar mulţumi cu puţin. Drumuri mai bune, apă şi canalizare, dar şi locuri de muncă. Şi totuşi Minişul de Sus nu a fost dintotdeauna satul în care să cuibarească sărăcia şi să facă pui.
De la Minişul de Sus se exploata odată diatomita de cea mai buna calitate din România. Un pământ ce foloseşte şi ca bază la confecţionarea dinamitei. Oamenii locului regretă trecutul, vremea CAP – ului, când erau de toate cele şi de unde acum au o pensie.
Cum se vede ţara de la firul ierbii … din acest colţ uitat al istoriei, unde şi falnicele ziduri ale cetăţii templierilor sunt mâncate de vreme şi inghiţite de pământ, ascultaţi într-un reportaj realizat de Ioan Suciu. Jurnalul de reporter, imagini şi o galerie foto consistentă sunt disponibile pe siteul proiectului Reporter Special.
