Locul unde bivolițele devin amintire

Cu niciun sfert de secol în urmă rar vedeai pe izlazurile comunei Tomeşti, din judeţul Hunedoara, o "roşie", adică vreo vacă, cum îi spun localnici. Verdele pajiştilor era plin de... pete negre, iar pe caniculă, din ochiurile bălţilor se iţeau capetele încornorate ale bivoliţelor care făceau apa să ... tremure de voluptatea cu care se scăldau.

Astăzi, în comună, mai că îi poţi număra pe degete pe gospodarii ce mai ţin prin bătătură o bivoliţă, două, hai, trei ! Se zice că gospodarul nu mai are nici un folos în urma lor. Subvenţii nu se dau după ele, nici pentru lapte, nici după viţel, la muncă nu mai prea ai unde să le foloseşti, şi, chiar dacă nu sunt animale pretenţioase, la... coada lor au rămas doar bătrânii satelor, pe care, azi-mâine, îi lasă puterile. Oare vom ajunge să privim bivoliţele doar prin albumele de familie ?

Altfel, despre bubaline, numai de bine ! Cel mai bun produs al acestora este, firesc, laptele. Este foarte gras, are aproximativ 7,5% grăsime, dar nu conţine colesterol. Are, în schimb un conţinut ridicat de vitamine şi compuşi minerali şi este chiar recomndat în hrana copiilor. Are mult calciu şi fosfor. Laptele gras de bivoliţă este perfect pentru producţia de mozarella. Apoi, bubalinele, chiar dacă sunt considerate încă animale semi-sălbatice, sunt docile faţă de cei care le îngrijesc, sunt animale mult mai puternice decât vacile şi au fost preferate de gospodari, faţă de alte taurine, pentru că au o bună capacitate de a valorifica vegetaţia de proastă calitate, nu sunt pretenţioase la tipul de păşune, specifică zonelor mlăştinoase sau cu umiditate mai mare.

Şi enumerarea avantajelor nu se opreşte aici. Sunt foarte rezistente la boli. Au durata de viaţă mult mai mare faţă de taurine. Ele pot depăşi 30 de ani. Coarnele, spre exemplu, sunt folosite pentru realizarea unor sculpturi, părul, pentru pensule şi perii. Pieile bubalinelor sunt folosite în industria marochinăriei, iar multe dintre organele interne, sângele, oasele şi grăsimile îşi găsesc utilizare în industria farmaceutică.

Un alt mare avantaj pentru cei care se ocupă cu creşterea bubalinelor este faptul că UE nu a impus nicio cotă de producţie sau vânzare a laptelui. Din nefericire, însă, dacă în străinătate laptele de bivoliţă şi produsele obţinute din el au mare căutare, la noi în ţară, bivoliţa începe să fie considerată o… oaie neagră a zootehniei. Nimeni nu mai vrea să o ţină în curte doar pentru statisticile din registrul agricol. În condiţiile actuale, bivoliţele nu mai aduc mult râvnitele căciuli cu bani. Colectarea laptelui de pe sate a rămas la stadiul de iluzie. În târguri bivoliţele şi viţeii acestora se vând la jumatate din preţul unei vaci sau a viţelului. Tinerii satelor, acolo unde mai sunt, fug de bivoliţe precum dracul de tămâie.

Dorin Corpade a fost la Tomești, unde a realizat reportajul următor: