Jurnal de decembrie

De câte ori ne lăsăm copleșiți de lacrimi atunci când destinul ne face alte planuri ? Și cine mai are putere atunci să zâmbească?

Doina. Doina Ionescu. O femeie simplă, pentru care A TRĂI nu înseamnă A AVEA, ci A CREDE și A IUBI. Așa și-a educat cei 6 copii, asta a ajutat-o să îi crească! Am aflat că se poate să zâmbești chiar și atunci când sufletul îți plânge. De la niște copii care, în loc să se bucure de micile plăceri ale vârstei, își petrec copilăria făcându-și planuri pentru viitor.

David, Marian, Emanuel, Lucia, Mihăiță, Ana- Maria. Sunt puii de aur ai familiei Ionescu. Șase suflete care au cunoscut mult prea devreme greutățile vieții și care muncesc din răsputeri ca, atunci când vor crește mari, să își schimbe viața.

Șase chipuri inocente care m-au întâmpinat în pragul casei cu o veselie șocant de sinceră! Cu zâmbete largi, prietenoase, calde… Până și soarele pictat pe fereastră zâmbește… Dacă nu le-aș fi cunoscut povestea, aș fi jurat că acești copii nu duc lipsă de nimic! Le lipsesc, însă, atat de multe! Rechizitele, hăinuțele, dulciurile, căldura unui cămin spațios, lucruri mărunte, dar, mai ales, copilăria!

Povestea lor este greu de descris în cuvinte. Părinții au rămas fără loc de muncă și lucrează cu ziua, pe unde apucă. Au aproape 50 de ani și nu îi mai angajează nimeni. Trăiesc la limită, însă îi mulțumesc Celui de Sus că sunt sănătoși. Pentru asta se roagă în fiecare zi , iar credința i-a ajutat să treacă peste greutăți cu fruntea sus.

În casă nu e loc nici măcar de brad. Poate de asta Moșul vine rar pe la ei. Dar nu au încetat să mai creadă în minuni ! Șase perechi de ghetuțe așteaptă și în acest an, cuminți, pe prag…

Ascultați un reportaj realizat de Gina Poenaru, însoțit de o versiune video și de fotografiile alăturate.