Interlocutorul perfect nu mai este
Ionică Ichim, un personaj de poveste întâlnit de Cristina Moise, a plecat într-o lume mai bună.
Articol de Cristina Moise, Buzău, 11 Ianuarie 2012, 18:50
Pe 1 decembrie 2009, cea mai ceţoasã zi din viaţa mea, la propriu, am ajuns în cãtunul Bucureşti din judeţul Buzãu. Acolo sus, între Munţii Buzãului era soare, vreme de sfarsit de martie, cu mult noroi şi iarbã abia rãsãritã.
Cu învãţãtorul Ion Zota ghid de nadejde şi povestitor despre ciobanul Bucur care de aici a plecat spre capitala ţãrii am trecut de noroiul nãprasnic şi am ajuns la veselul Ionicã Ichim.
Ziua aceea, cu ceaţa ei cu tot de la final, a fost poate cea mai frumoasã pentru reporterul de teren din mine.
Ore bune de mers pe jos şi un interlocutor ideal.
La aproape 80 de ani, nea Ionicã Ichim a dãruit microfonului frumuseţe, sinceritate, vrednicie, semeţie, veselie şi multe, dar multe vorbe sfãtoase.
Pe 8 ianuarie am aflat cã de ziua numelui, nea Ionicã a plecat sã cante cantecul muntenesc departe de noi. Ieri, probabil cã în Bucureşti a fost veselie, cantec şi multe vorbe frumoase, aşa cum interlocutorului meu ideal i-a plãcut. A fost Ionicã Ichim.
