Anina - dincolo de cuvinte

E dimineaţă. Din ceaţa care se ridică sub razele soarelui apar, sus, pe deal, blocurile ştirbite de violenţe: fără geamuri şi uşi, ca nişte orbite fără ochi. E linişte. Pe străduţa îngustă, la ora la care copiii ar trebui să se pregătească de şcoală, sau adulţii pentru serviciu, nu se aude nici un zgomot. Apa la wc-uri nu se trage pentru că, nu-i aşa, "privata" nu are canalizare. Deci, nici apă! Stivele de lemne stau cuminţi, în faţa porţii. Pe o bordură, îl văd pe El. "Nimeni", îmi spune!

E relativ tînăr, disperat, murdar, soios, cu privirea rătăcită. Arată ca un Christ sătul de viaţă şi de nedreptate. Degetele de la picioare îi străpung adidaşii mult prea vechi, iar unghiile lungi şi murdare zgîrie ritmic textura gecii. "Demult, priveam la televizor. Emisiuni culturale. Dar, ştiam şi politică. Nimeni nu ştia mai multă politică decît mine! Pînă în clasa a zecea am fost primul în clasă. Apoi... Colegii mei, mai slab pregătiţi au terminat o facultate. Eu... m-am oprit la 10 clase! Dar, nu-mi pare rău. Am "evoluat" odată cu oraşul". Rîde. Şi rîsul îţi dezvăluie dinţii stricaţi. "Cuvintele sînt ca stropii de ploaie. Nici unul nu e la fel", îmi spune "Nimeni", încercînd să-şi aprindă o ţigară ruptă. "Banii nu contează atît de mult. Azi, am vîndut nişte tablă. Am făcut şase lei. Cît să am de pîine şi de ţigări. E ca în filmul ăla..., eh, ce-ţi spun eu, era demult, o capodoperă a genului... Un mijloc de a ne împlini vanităţile. Eu nu pot salva pe nimeni. Fiecare e dator să alerge cu colacul de salvare pe stadion, la maraton. Sau Maraton, nu? Grecii antici aveau democraţie, noi mai avem doar stafia aceleia"...

E Anina. Un orăşel minier din Caraş-Severinul anilor 2012. Fără canalizare, fără încălzire, fără spital. 8000 de oameni, din care 40% pensionari şi... 500 de salariaţi, majoritatea la Consiliul local. "Nimeni" poate fi considerat "emblema" oraşului, în declin după 2006, anul accidentului minier în care şi-au pierdut viaţa 7 ortaci. Atunci, preşedintele ţării a cerut închiderea urgentă a minei. Nu s-a pus nimic în loc.

Mina Anina exploata huilă cu o mare putere calorică. 12.000 de tone lunar, de la o adîncime de 1250 de metri, fiind cea mai adîncă mină din Europa şi printre cele mai adînci din lume. La momentul închiderii, la Anina erau deschise rezerve pentru încă 100 de ani, la o producţie similară. Dar, închiderea minei nu s-a făcut prin inundare, ca în Germania, ci prin umplerea puţului cu steril pentru ca NIMENI, Niciodată, să nu o mai poată deschide. Relu Drăcea, minerul de 41 de ani, care în urmă cu şase ani, în urma exploziei a suferit arsuri pe 45% din suprafaţa corpului, îşi creşte singur cei doi copii minori, doar din pensia de invaliditate de 600 de lei. El spune că închiderea exploatării a fost o greşeală. "Nu o greşeală, ci o ambiţie politică", îl corectează viceprimarul oraşului, Dorinel Ungureanu, care speră ca rezervele de marnă - materia primă pentru ciment - şi pădurea, pentru care Împărăteasa Maria Theresa a adus colonişti din Stheier, la 1740, să readucă liniştea în micuţul orăşel din Banatul de Munte.

La Anina, epocile se dau peste cap...