Ascultă Radio România Actualitaţi Live

School of Rock, o explozie de energie și rock pe scena Operei Comice pentru Copii

Spectacolul de la Opera Comică pentru Copii, în stilul celor de pe Broadway, are toate ingredientele specifice: muzică, dans, culoare, ritm, energie și umor.

Foto: Opera Comica pentru Copii/Facebook

Articol de Luminiţa Voinea, 14 Iunie 2025, 12:01

O explozie de energie, muzică live, rock de calitate, aplauze nesfârșite, actori adulți și copii, muzicieni care dau totul pe scenă, sunet impecabil, lumini și decoruri spectaculoase, toate acestea fac din "School of Rock" nu doar un spectacol, ci o stare.

"School of Rock" este o transpunere în teatru a peliculei cu același nume din anul 2003.

Compozitorul Andrew Lloyd Webber a împrumutat câteva linii melodice din coloana sonoră a filmului, dar stilul său inconfundabil se simte în toate songurile, asemănătoare celor din celebrele sale: „Sunset Boulevard”, „Cats”, „Fantoma de la operă” sau „Dragostea nu moare niciodată” (continuare a poveștii din „Fantoma de la operă”).

Regizorul spectacolului, Emil Pantelimon, a vorbit, la Radio România Actualități, despre anvergura acestui musical.

"Jucăm 17 reprezentații în fiecare weekend, până pe 15 iunie, sunt chiar și două spectacole pe zi, în care energia efectiv explodează pe scena Operei Comice pentru Copii. La copii avem patru distribuții, sunt copii din programul School of Musical, la adulți avem două distribuții. Ritmul este unul alert, explozia pe scenă este maximă pentru că altfel nu poți sa ții copiii în sală, să asculte, să aplaude și să strige la sfârșit: School of Rock!", a spus Emil Pantelimon.

Audio: Reportajul realizat de Mihaela Helmis, la spectacolul School of Rock, difuzat la emisiunea "Matinalii e Week-end", realizată de Dan Creța.

Ultimele reprezentații ale spectacolului sunt programate sâmbătă, 14 iunie și duminică, 15 iunie 2025, pe scena Operei Comice pentru Copii.

4 februarie, Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului
Matinalii... de weekend 04 Februarie 2023, 10:17

4 februarie, Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului

Invitat, Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

4 februarie, Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului