Vânzătorii de iluzii

Meseria de operator de imagine era considerată o meserie grea, doar pentru barbaţi, bobinele de film căntarind în trecut şi 30 de kilograme iar cand trebuia schimbată o asemenea bobină în timpul filmului, se dădea o adevarată batalie contra timpului.

Doamna Lenuţa Ciocan are 66 de ani şi lucrează ca proiecţionistă la cinematograful Studio de pe bulevardul Magheru încă din anul 1962.

“Pasiunea pentru film o am de la 7 ani cănd neavând bani, furam de la ai mei câte o sticlă de vin sau ţuică pe care o dădeam paznicului de la cinematograf ca să mă lase să intru şi să văd filme” spune ea.

În cei aproape 50 de ani de meserie a adunat multe amintiri plăcute din vremurile în care nu există internet iar oamenii făceau coadă pentru a prinde un bilet la film.

“Pe atunci erau doar două ore de emisie la televizor, lumea venea în numar foarte mare la cinema, sălile erau arhipline. Filmele erau mai bune ca astea de acum, fără crime sau violuri, pe atunci rulau mai mult filme de dragoste sau de aventură. Venea mai mult lumea bună, dar erau şi spectacole de gală foarte multe pe atunci. Erau chiar şi 30 de spectacole de gală pe saptamană” îşi aminteşte nostalgic doamna Lenuţa.

Chiar dacă un bilet costă între 5 si 8 lei oamenii nu mai vin la cinematografele mici, preferând să meargă la moluri, care adună într-un week-end spectatori cât un cinematograf mic într-un an întreg.

Cinematografele conventionale sunt azi pe cale de dispariţie, şi la fel şi meseria de proiecţionist, mall-urilor fiind capabile să prezinte mai multe filme într-o perioadă scurtă de timp, iar pentru asta există un singur operator care vegheaza computerele a zece săli de cinema, rolele de film devenind în curând doar o amintire.