Mi-e dragă România pentru "frământările de limbă"
Acest folclor pentru dicţie trebuie pronunţat cu mare atenţie, că-i făcut în aşa fel încât să-ţi fie vorbele-n gură ca pietrele de moară.
Articol de Dan Creța, 05 Aprilie 2013, 08:43
Mi-e dragă România pentru frământările de limbă, aşa cum se numesc pe româneşte expresiile şi jocurile fonetice anume aranjate şi ticluite ca să fie greu de pronunţat.
Acest folclor pentru dicţie trebuie pronunţat cu mare atenţie, că-i făcut în aşa fel încât să-ţi fie vorbele-n gură ca pietrele de moară.
Frânturile, scrântiturile, sau încurcăturile de limbă erau odinioară exersate si repetate de copii sau tineri pe la sezători, unde se organizau concursuri “de frânt limbi” iar rostirea lor era obiectul unor pedepse amuzante fiindcă puțini izbuteau să o rostească repede şi fără greş chiar şi pe cea mai scurtă... celebra: şase saşi în şase saci.
Audio: Mi-e dragă România pentru frământările de limbă.
Mult mai des erau stâlcite complicatele:
Capra calcă-n piatră, piatra crapă-n patru, crape capul caprei-n patru, cum a crăpat piatra-n patru.
E pestriţă prepeliţa pestriţă, dar mai pestriţi decât prepeliţa pestriţă sunt puii prepeliţei pestriţe.
Un moş cu un coş, în coş un cocoş, moşul cu coşul, coşul cu cocoşul.
O barză brează face zarvă pe o varză.
Rar morar fără mărar, morarită şi mai rar.
Rică nu poate să zică râu, rățușcă, rămurică.
Oaia aia e a ei, eu i-o iau.
O găină nouă ouă nouă ouă.
Un vultur stă pe pisc cu un pix în plisc.
Floarea flutură în vânt ca un fluture pe floare.
Ţânţarul soţ îsi însoţi soaţa înţepând-o nesăţios.
Duc în bac sac de dac, aud crac, o fi rac? Face pac, aud mac, aud oac, nu e rac, nu-i gândac, nu e cuc, nu-i brotac, îl apuc, îl hurduc. E un drac.
Gândindu-mă că te gândești că mă gândesc la tine, gândește-te că mă gândesc că te gândești la mine.
Tot am zis şi-am zis c-oi zice, dar de zis eu n-am mai zis, nici n-am zis, nici n-oi mai zice.
