Soartă de hipster

Acum când, se spune, HIPSTERUL a cam ieşit din modă, e cu siguranţă timpul să intre… în istoria limbii!

Dar cu toate că HIPSTERUL a devenit un personaj cunoscut la scară planetară, portretul lui… lingvistic e doar aproximat în limba română.

Nici nu e cu totul oficial cuvânt românesc, de vreme ce e de găsit doar pe dexonline.ro, unde e definit ca acea «persoană care admiră şi adoptă ultimele tendinţe în modă, tehnologie, stil».

Originea îi e englezească, iar prin extensie înseamnă şi «o persoană superficială ». Ceea ce mi se pare sincer… cam superficial !

Căci dacă stai să studiezi fenomenul sigur eşti dator să foloseşti şi cuvântul boem în descriere. Mai ales că termenul e împrumutat de tinerii noului mileniu din perioada de mijloc a secolului trecut, când el definea ceva la modă, dar nu prea în vogă…

Adică nu era pentru toată lumea, ci doar pentru o boemă selectată prin gusturi şi preferinţe comune. Aşa că iată-l pe hipster deja la a doua aventură de studiat antropologic în mai puţin de un secol, dar cu un sens care încă le scapă lexicografilor.

Adică nu e uşor de pus într-o definiţie de dicţionar, pentru că deşi a avut parte de o vogă globală graţie Internetului, are încă un «ce» marginal ce-l face incompatibil cu generalizările şi portretele clare. S-a născut adică direct polisemantic, de nu mai ştii dacă e vorba despre stil de viaţă sau despre stil vestimentar şi, în plus, nici nu nu-ţi poţi da seama dacă poate să evadeze din jargon direct... în salon!

Drept care nu se ştie dacă va supravieţui deceniului al doilea al secolului nostru altfel decât ca un arhaism...