“Mâncarea de fast food”

Undeva, cândva, în Europa noului mileniu, engleza se va fi studiat în toate şcolile pe post de esperanto.

Problema e că pentru vorbitorii nativi din toate generaţiile, aceasta era încă epoca în care coliziunea limbilor materne cu engleza mai producea şi accidente.

Cam aşa se va vedea, poate, din viitor, gafa celui ce prezenta ştirea despre aplecarea elevilor români către limbi străine în general, dar către limba engleză în special.

Şi explica el conştiincios apetitul pentru limba engleză al elevilor noştri prin faptul că, asta e, consumă mâncare de fast food.

Acum, ce să zic, s-or hrăni ei mai nesănătos, dar poate vor avea o atitudine mai… sănătoasă faţă de limba română, tocmai pentru că ştiu şi engleza, şi vor evita pleonasmul « mâncare de fast food », unul destul de evident probabil şi pentru cel pe care l-a luat gura pe dinainte, dacă stătea să se gândească puţin.

Pe de altă parte, oricât de bine ai şti o limbă străină, acesta este pericolul mezalianţelor lingvistice: pleonasmul, incompatibilităţile şi contradicţiile.

Iar uneori e uşor să râzi de altul şi mai greu să eviţi tu însuţi situaţia, pentru că, am impresia, limba ta maternă face ea ce face şi, din când în când, se mai răzbună pe invazia de anglicisme ce au evidenta aspiraţie de a ajunge cât mai repede în fondul principal lexical.

Şi, până la urmă, cât o fi de popular fast food-ul, în limba română parcă tot mâncarea e mai uşor de digerat… Fie ea şi de tip fast food!