Leurda sau ipostaza feminină a usturoiului

Una din cele mai tari ierburi ale pădurilor din jumătatea de răsărit a lumii este leurda, sau usturoiul sălbatic. Tocmai a apărut.

Căutaţi-o în piaţă sau în pădure. Creşte sub coroana marilor copaci. O puteţi recunoaşte după mirosul şi uşorul gust de usturoi.

E bine să n-o confundaţi cu brânduşa de toamnă, care e teribil de vătămătoare.

Leurdei i se mai spune în Europa şi usturoiul urşilor.

Se pare că primul lucru pe care-l fac urşii, deşteptaţi din lungul somn de iarnă, este s-o caute.

Îi ajută să se lepede de umorile stătute, să-şi primenească sângele şi să-şi recapete forţele.

Ceea ce putem face şi noi, ca să nu mai pomenim de rara voluptate pe care ne-o procură leurda în bucate.

Se mănâncă crudă, proaspătă, tânără, tăiată mărunt, întocmai ca pătrunjelul, cu care formează o pereche întraripată.

Leurda învăluie în delicata-i savoare de usturoi în ipostază feminină : piureul de spanac, ştevie şi lobodă, numit întreită putere, cartofii fierbinţi, crema de urzici sau cea de brânză.

Cât despre untul frecat cu leurdă, pătrunjel şi puţină sare … se topeşte de drag … uns pe o felie de pâine prăjită... aprinsă de dor.