Jurnal Militar din 29.10.2016
Reuniunea miniştrilor aliaţi ai apărării, exerciţiile multinaţionale Scorpions Fury-16 şi Patriot Shock V, Afganistan, Centenarul Cinematografiei Militare Româneşti
 
			Articol de Cristian Dumitraşcu, 08 Noiembrie 2016, 12:54
Realizator: Cristi Dumitraşcu - Bună dimineaţa, încă odată, "Jurnal militar", Radio România Actualităţi, 29 octombrie, intrăm în subiectele de actualitate militară, cele pe care le-am pregătit şi pe care vi le-am promis. Miercuri şi joi, la cartierul general al NATO, de la Bruxelles, s-a desfăşurat Reuniunea miniştrilor aliaţi ai apărării, unde a fost prezent, evident, şi ministrul român al apărării, Mihnea Motoc. Reuniunea a fost primul eveniment aliat la nivel politic, după summitul de la Varşovia, dedicat analizării stadului de implementare a deciziilor luate la summit, precum şi formulări de direcţionări politice pentru transpunerea în practică la termenele stabilite a proiectelor şi iniţiativelor NATO, specifice. Şase ţări aliate şi-au anunţat participarea la Brigada Multinaţională, condusă de România, pentru acţiuni terestre, dar şi la prezenţa navală şi aeriană, ale cărei detalii vor fi completate însă până la întâlnirea din februarie a responsabililor aliaţi ai apărării. În acelaşi timp, România şi-a anunţat participarea batalionul condus de Statele Unite în Polonia, unul din cele patru, ce vor fi desfăşurate, anul viitor, de NATO la frontiera sa de Est, şi pentru care, iată, au fost anunţate angajamente concrete ale naţiunilor europene. Să ascultăm ce a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
AUDIO:
Jens Stoltenberg: Am discutat şi despre consolidarea prezenţei NATO în regiunea Mării Negre cu Brigada Multinaţională condusă de România pentru acţiuni terestre. Însă, lucrăm şi pentru a stabili o prezenţă aeriană şi una navală. Mă bucur că pot să vă confirm că mai multe naţiuni şi-au anunţat dorinţa de a contribui la prezenţa noastră în regiunea Mării Negre, terestu, naval şi aerian. Este vorba despre Canda, Germania, Olanda, Polonia, Turcia şi Statele Unite, dar şi alţi aliaţi analizează cum ar putea contribui.
Realizator: Ascultaţi Radio România Actualităţi, "Jurnal militar", secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în corespondenţa de al Bruxelles a Luminiţei Apostol, la Reuniunea miniştrilor aliaţi ai apării, mai multe ţări şi-au anunţat sprijinul, după cum aţi aflat şi mai devreme şi Jens Stoltenberg a declarat că este mulţumit de măsurile luate de ţările europene şi a anunţat că cele patru batalioane cu 4 mii de militari vor beneficia de contribuţii venite dinspre 13 ţări. În ţară, acum, în România, la Centrul de Instruire pentru Luptă a Forţelor Terestre "Getica", din Cincu, militari din Canda, Germania, Republica Moldova şi, evident, România, participă la exerciţiul multinaţional Scorpions Fury-16.
Oliver Anghel, locotenent-colonel, ofiţerul de relaţii publice al Brigăzii 2 Infanterie "Rovine": Acest exerciţiu este destinat şi planificat de Comandamentul Divizie Multinaţionale de Sud-Est, la care participă patru naţiuni; Forţele Terestre Române participă cu aproximativ 1000 de militari din Brigada 2 Infanterie; de asemenea, o companie din Armata germană; un pluton de infanterie din Canada; şi un pluton de infanterie din Republica Moldova. Un exerciţiu, care este planficat şi executat în trei etape de pregătire: în exerciţii de comandament, de simulare în teren şi, la final, de trageri reale cu toate categoriile de armament. În perioada următoare, după executarea exerciţiilor de simulare în teren, vor urma exerciţiile de trageri reale cu toate categoriile de armament din subdotarea structurilor participante la exerciţiu, iar pe data de 1 noiembrie, va avea loc o zi a distinşilor vizitatori, acolo unde vor putea fi văzute la lucru toate cele patru ţări participante.
Realizator: A fost Oliver Anghel, de la Cincu, şi încă o ştire importantă: militari ai Brigăzii 1 Rachetă Sol-Aer "General Nicolae Dăscălescu", vor participa, alături de militari americani din Batalionul 5-7 Apărare Aeriană din cadrul For?elor Terestre ale Statelor Unite ale Americii, dislocate în Europa, între 1 şi 12 noiembrie, la exerciţiul Patriot Shock V, care se va desfăşura în Tabăra de instrucţie şi poligon de trageri sol-aer Capul Midia, din judeţul Constanţa. Patriot Shock V este un exerciţiu bilateral româno-american de nivel tactic cu trupe în teren al structurilor de rachetă sol-aer din Forţele Aeriene Române, la care participă o Baterie "HAWK PIP III R şi una Patriot. Şi tot săptămân aceasta, distrugătorul USS Carney a făcut escală în Portul Constanţa.
Ion Burghişan, căpitan-comandor, ofiţerul de relaţii publice al flotei: Navele NATO îşi menţin prezenţa în Marea Neagră, reafirmându-şi permanent interesul pentru consolidarea navală a flancului estic al Alianţei. Distrugătorul american USS Carney a sosit marţi dimineaţă în Portul Constanţa pentru o escală de două zile, timp în care, simultat cu refacerea capacităţii de luptă a echipajului şi navei, o delegaţie condusă de comandantul navei, comandorul Kenneth Pickard a desfăşurat o vizită la comandantul flotei, contraamiralul de flotilă Daniel Căpăţână. Nava americană din compunerea flotei a 6-a din Mediterana, poartă numele amiralului Robert Carney, fost şef al operaţiilor navale din timpul administraţiei Eisenhower. Este un distrugător din clasa Arleigh Burke şi are la bord, printre altele, un sistem de detectare şi distrugere a rachetelor balistice de tip Aegis, similar celui operat de NATO în baza de la Deveselu. Marinarii americani au fost deosebit de încântaţi să afle că la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Armatei România, la Constanţa, au defilat şi două plutoane alcătuite din camarazii lor, aflaţi în misiune în baza de la Mihai Kogălniceanu. Prezenţa navelor NATO în porturile româneşti sau în apele teritoriale reprezintă întotdeauna un bun prilej de antrenament alături de aliaţi şi de perfecţionare a pregătrii în acord cu standardele asumate. De la Constanţa, puţin în umbra post-estivală, căpitan-comandorul Ion Burghişan.
Realizator: Umbra post-estivală, inconfudabilul Ion Burghişan, cu dorul său de vreme bună. De la mare direct la Bucureştim în centrul Capitalei, chiar la Cercul Militar Naţional, unde, de Ziua Armatei, a fost prezentată noua uniformă militară combat, unde a participat toată conducerea Armatei României, ofiţeri, generali, presă, a fost chiar şi un mic spectacol, marele artist Gheorghe Zamfir a cântat alături de Orchestra Reprezentativă a Armatei. Să ascultăm, ce părere are maestrul Zamfir despre armată şi, mai ales, despre noile uniforme combat.
Gheorghe Zamfir: Un moment emoţionat, pentru că mi-am dat seama că este o uniformă care reprezintă Armata Română, este o uniformă care se integrează perfect în corpul de armată, este şi modernă, este şi potentă, pentru că, dacă nu există un raport perfect între ţinută şi soldatul care o poartă, atitudinea, nu, nu se leagă. Dar a fost absolut perfect concepută şi ca culoare şi ca, cum să spun, croială, şi corespunde perfect.
Realizator: Da, a fost un spectacol de mare ţinută, pe care maestrul Gheorghe Zamfir l-a susţinut acolo, la Cercul Militar, înainte de a fi prezentate noile uniforme combat. Proiectul de realizare a noului model de ţinută de instrucţie, cu pasterizare unică pentru toate zonele în care militarii Armatei Române desfăşoară misiuni, a început în luna aprilie a anului 2015 şi s-a finalizat la sfârşitul lunii septembrie anul acesta, în modulul "Ateliere" din Comandamentul Logistic Întrunit, au fost realizate 436 de uniforme combat, care au fost testate în probe de purtare, în unităţi militare aparţinând categoriilor de forţe ale armatei. Mai muulte despre noua uniformă combat aflăm din interviul realizat de Vali Rupa cu locţiitorul şefului Direcţiei Logistice din Statul Major General, colonelul Constantin Negrea.
Constantin Negrea: Se bazează pe o tehnologie modernă de fabricaţie. Are în compoziţie 50% bumbac, 50% poliamidă. Are un înalt nivel de respirabilitate, transpiraţia se evaporă foarte repede, coloristica este de natură să ne asigure o protecţie adecvată în teren. /.../ de camuflaj, aşa-numita "pixelizare", este unică şi pentru teatrele de operaţii, deci în zona deşertică, şi pentru teatrele de operaţii din zona temperată.
Reporter: Bocancii, rămână la acelaşi model?
Constantin Negrea: Aşa cum spuneam, dacă vorbim de un nou concept, vorbim de un nou concept şi în cazul bocancilor. S-a renunţat la bocancii unici, pe care îi ştim, şi care ne-au nemulţumit, precum şi la cei pe care îi foloseam în teatrele de operaţii şi am trecut la două tipuri de bocanci: bocanci de vară - cu un înalt grad de respirabilitate, comoditate, bocancul în sine este foarte uşor, materiale moderne; şi bocancul de iarnă - foarte adaptat formei piciorului, fără elemente care să deranjeze soldatul atunci când se deplasează, materialul de este de o calitate superioară, talpa rezistă la şocuri, fiind adecvată şi pentru teren pietros şi pentru teren frământat.
Reporter: De când va fi obligatorie purtarea noului tip de uniformă?
Constantin Negrea: Începând cu 2017, în primul semestru, când, sperăm noi, vom reuşi achiziţia primei tranşe de echipamente, se va trece obligatoriu la noua ţinută şi sperăm să rezolvăm până la sfârşitul anului 2018.
Realizator:  Colonelul Constantin Negrea, despre noile uniforme combat, în interiviul  colegului nostru Vali Rupa.
  Iată că a venit  momentul să aflăm ce se întâmplă în Afganistan. Vă spun  doar că, săptămâna  trecută, în preambulul Zilei Armatei, am fost în  Afganistan, în baza din  Kandahar, alături de secretarul de stat Ştefan  Tinca, cel care, alături de mai  mulţi generali şi ofiţeri, i-a vizitat  pe militarii români aflaţi în misiune în  teatrul de operaţii de acolo,  participând la un ceremonial în cadrul căruia au  fost medaliaţi cei  care s-au evidenţiat până la acel moment. În premieră, nouă  militari  veterani, răniţi în Afganistan, care erau în stare extrem de gravă la   momentul evacuării medicale, au revenit în Afganistan pentru a se  întâlni cu  colegiii lor aflaţi în prezent în misiune, dar, mai ales,  pentru a se putea  întoarce din nou acasă, conştienţi că, în final,  şi-au încheiat misiunea.  Oficialii şi veteranii au avut discuţii cu  militarii de acolo, au luat parte la  pregătirea unei misiuni de luptă,  au vizitat spitalul de tip ROL III din Kandahar,  pentru căpitanii  George Olteanu şi Dănuţ Nicola, plutonierul adjutant principal  Marius  Apostol, plutonierii majori Nicuşor Bica, Daniel Riza, Marius Barbu,   Dumitru Paraschiva şi plutonierii Ionuţ Butoi şi Adrian Creţu. Această  vizită a  reprezentat  o dovadă de curaj şi de  tărie de caracter şi,  totodată, aş zice, o etapă importantă a procesului lor de  recuperare.  Am realizat mai multe reportaje în Afganistan. Astăzi vom asculta  doar  un interviu cu unul dintre personajele importante. O să vedeţi de ce  personaje  importante. Deocamdată, să aflăm ce se întâmplă acum la  Kandahar, în legătură  telefonică directă se află ofiţerul de relaţii  publice al Batalionului 341  Infanterie Protecţia Forţei Rechinii Albi,  locotenent Mirela Gheorghe. Dacă ne  auziţi, bună dimineaţa!
Mirela Gheorghe: Bună dimineaţa, din Afganistan!
Realizator: Ne  auzim, iată şi în direct, ca de fiecare dată, de la  această oră. Până acum erau  corespondenţe înregistrate. Spuneţi-ne cum  este vremea acolo şi care este  situaţia?
  Mirela Gheorghe:  Înainte de toate, trebuie să vă spun că vremea se  menţine caldă, se  înregistrează aproximativ 27 de grade, ziua. Seara şi  dimineaţa temperaturile  devin mai scăzute, atingând o minimă de 10  grade. Condiţiile sunt normale  pentru această perioadă şi  nu ne  împiedică  să ne desfăşurăm în continuare misiunile.
Realizator: De o săptămână de când nu ne-am văzut sigur au fost misiuni normale pentru dumneavoastră în Afganistan. Unde sunt acum colegiii dumneavoastră? Care este situaţia? Lucrurile sunt, presupun, în normal, că altfel am fi aflat.
Mirela Gheorghe: Altfel nu se poate. Aşa este. În această săptămână, militarii Batalionului 341 Infanterie Rechinii Albi au continuat să execute misiuni, în comun cu partenerii americani, cu forţele de securitate şi apărare afgane, în zona de responsabilitae. Misiunile s-au desfăşurat normal, au fost îndeplinite cu succes şi asigură zi şi noapte protecţia forţei în baza militară Kandahar.
Realizator: Am  realizat acolo câteva interviuri, pe unul dintre ele aş  vrea să-l difuzăm chiar  acum. Este vorba despre colegul dumneavoastră  sanitar, care a intervenit cu  succes acum o lună, în acel incident unde  au fost răniţi colegi şi care ei acum  se află în Germania. Vă  mulţumesc foarte mult, ne mai auzim şi săptămâna  viitoare. Vă propun să  ascultaţi împreună cu noi interviul cu sanitarul de la  dumneavoastră  din batalion.
Puiu Constantin,  caporal: Sunt caporal Puiu Constantin. Funcţia mea  este de sanitar în cadrul  Plutonului III Infanterie Compania II,  respectiv /.../ III. Mă aflu pentru a  cincea oară într-un teatru de  operaţiuni, de patru ori în Afganistan, o dată în  Irak. Funcţia de  sanitar este o funcţie foarte complexă. Atunci când spui că  eşti destul  de bine pregătit, atunci observi că mai ai încă mult de învăţat.
Reporter: Aţi fost premiat şi presupun că intervenţia pe care aţi avut-o foarte dificilă acum o lună a ţinut şi de experienţa pe care o aveţi.
Puiu Constantin:  Da, aşa este. Am fost prijinit de către pluton, de  către colegiii mei care au  fost acolo, m-au ajutat. Deci nu am făcut  numai eu, de unul singur.
  Reporter: Aţi  apucat să vorbiţi cu colegiii răniţi după ce i-aţi salvat şi i-aţi predat mai  departe?
Puiu Constantin:  Da, am apucat să vorbim, chiar ţinem legătura. Sunt  foarte bine, sunt în  Germania. Mă bucur foarte mult că am fost acolo şi  am putut să acord primul  ajutor colegilor mei. Atunci, pe moment,  intervine adrenalina. Tu trebuie să  îţi faci treaba pe care eşti pus să  o faci. Fiind şi colegiii noştri ai un pic  de emoţii, trebuie să te  stăpâneşti, să ai stăpânirea de sine. Un sanitar  trebuie să fie un pic  mai puternic faţă de ceilalţi militari.
Realizator:  "Jurnal militar", ultimele cinci minute aici, la Radio  România  Actualităţi, cu emisiunea care va aduce ştirile despre Armată.  Joi, la  Biblioteca Academiei Române a început Conferinţa Internaţională  Centenarul  Cinematografiei Militare Româneşti, conferinţă care s-a  încheiat ieri, a făcut  parte dintr-o serie de evenimente ce marchează  împlinirea unui secol de  existenţă a cinematografiei româneşti. Adaug  doar că ştiu despre arhiva  inestimabilă a filmelor realizate de acest  studio cinematografic al Armatei,  despre oamenii care au făcut istorie  şi a căror tradiţie este continuată de cei  care se află astăzi în acest  studio. Sunt filme sau doar secvenţe de o valoare  excepţională,  capturi realizate în timp real pe câmpul de luptă, în Primul şi  în cel  de-al Doilea Război Mondial. Acestea vor rămâne mărturii importante   pentru posteritate. Directorul Institutului de Istorie a Artei, George  Oprescu,  al Academiei Române, Adrian Silvan Ionescu.
Adrian Silvan Ionescu: E un moment important pentru că două instituţii de cultură, una militară, cealaltă academică, şi-au reunit forţele pentru a celebra centenarul cinematografiei militare. Este important pentru că sub această cupolă a Academiei Române s-au reunit istorici militari ai filmului, istorici civili ai filmului, istorici de artă, care n-au nicio legătură nici cu cinematograful, nici cu milităria, care şi-au consacrat timpul cercetării fenomenului cinematografiei. Este vorba de nume importante ale cercetării de specialitate, cum ar fi doamna profesor universitar doctor Manuela Cernat, cum ar fi domnul colonel in retragere, Viorel Domenico, care a şi scirs o carte importantă despre cinematografia din timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi câţiva cercetători din străinătate, precum este doctorul Savaş Arslan, de la Istanbul, care a făcut o prezentare monografică admirabilă despre un pioner al cinematografiei militare din Turcia, dar care era de origine română. Era vorba de Sigmund Weinberg sau un invitat din Bulgaria, doctor /.../, care va prezenta evoluţia cinematografului din ţara sa, cinematograful militar. Nume interesante, nume sonore din istoria cinematografiei militare, dar şi o activitate în zona cinematografiei civile, care astăzi, cu ocazia centenarului, sunt elogiate şi li se aduc laurii pe care poate în timpul vieţii nu i-au primit.
Realizator: Atât a fost pentru astăzi la "Jurnal militar". Vom încheia tot cu o ştire care ţine de cinstirea înaintaşilor, fapt de mare importanţă, petrecut în Federaţia Rusă, tot în această săptămână. Chiar de Ziua Armatei, la Rossoşka, în Federaţia Rusă, a avut loc ceremonia de reînhumare a osemintelor a 594 de militari români căzuţi la Stalingrad. Vom vorbi săptămâna viitoare despre aceasta. Sunt Cristian Dumitraşcu, vă salut regulamentar.











