2015 – Anul Veteranilor de Război - Ion Zaiț

Cristian Dumitrașcu: Ion Zaiţ s-a născut la 6 octombrie 1921 în comuna Hangu, o aşezare din Nord-Estul României care a fost strămutată în 1960 odată cu apariţia barajului Bicaz şi a lacului Izvorul Muntelui.

Şi acum, veteranul de război care a luptat pe front ca sergent transmisionist trăieşte în comuna Ceahlău din judeţul Neamţ în satul Bistricioara, într-o parte superbă de ţară, cu oameni mândrii, adevăraţi urmaşi ai dacilor liberi care şi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial au scris istorie. Imediat după întoarcerea armelor împotriva Germaniei, din august 1944, au fost soldaţi care au refuzat să lupte alături de noii aliaţi ascunzându-se în satele natale şi în munţi chiar cu riscul de a fi executaţi ca dezertori.

Ion Zaiţ: Am intrat în sat, ne-a dezbrăcat de hainele militare şi am luat haine de cânepă, cu o greblă în spate şi mergeam ca să nu se lege ruşii de noi. Când să trec în Izvorul Alb ies ruşii; ne iau şi ne pun la treabă la poduri. M-am dus o zi, a doua zi nu m-am mai dus.

Audio: Veteranul de război Ion Zaiț:

Am stat două săptămâni în Izvorul Alb. După asta m-a luat civil aşa şi m-a dus către Ungaria în colo. De acolo m-a luat un rus înapoi ca să-mi aducă nu ştiu ce. El s-a dus, nu ştiu pe unde, iar eu am şters-o din loc. Acum chiar credeam că mă prinde şi mă împuşcă.

Cristian Duitrașcu: Din păcate chiar aşa s-a întâmplat cu mulţi dintre camarazii de arme care au fost împuşcaţi fiindcă au refuzat să continue războiul alături de noii aliaţi.

Sergentul transmisionist Ion Zaiţ a scăpat de un asemenea sfârşit tragic şi a rămas totuşi cu satisfacţia că şi-a făcut datoria faţă de ţară, mai mereu în linia întâi, iar după război şi-a păstrat acelaşi spirit liber într-o zonă de ţară care niciodată nu a fost colectivizată de comunişti.
Ion Zaiţ: Când bătea noaptea trebuia să pleci pe tir, să faci cu bobina de cablu un sul de un metru ori de o mie de metri, telefon în mână. Eram doi inşi. Ce să faci? Ne duceam, făceam legătura o bucată, dădeau de la centrală “Zaiţ, fă legătura nu se aude nimic”. Ce să spună, el striga dar eu nu auzeam că erau firele rupte şi făceam legătura.

Ne-am dus să săpăm un şanţ ca să băgăm firul în pământ să nu-l rupă schijele. Stând acolo pe şanţ, unde mâncam cu tovarăşul meu, numa’ ce auzim un proiectil. Ştiam cum sună, era de distanţă lungă şi prăfuia mai rar. Cel care era de distanţă scurtă şi trebuia să pice, cădea. Cam la 10 metrii de unde am fugit...când am auzit că vine proiectilul “Costică hai, fugi!” şi era un gol săpat numai de un metru. Când ne-am dat drumul acolo proiectilul a căzut chiar unde stătusem noi.

Când am ieşit de acolo eu căscam gura la el, el la mine, eu la el… nu ne mai înţelegeam, aveam capul cu mirosul proiectilului care a explodat. Am stat cam o ora şi abia am reuşit să răspundem unul celuilalt.