Unirea Principatelor Române - 1859

Data de 24 ianuarie 1859 este data de naştere a naţiunii române. E timpul de la care se măsoară proiectele de modernizare ale unei societăţi aflate în punctul de coagulare a unei identităţi şi a unei conştiinte.

Aşa după cum înainte de această dată timpul scurs a însemnat o uriaşă acumulare a intenţiilor, dezideratelor şi deseori a insatisfacţiilor. Sunt contabilzaţi cel puţin 250 de ani - un sfert de veac de la acţiunea principelui Mihai Viteazul, timp necesar împlinirii acestuii ideal.Administrativ şi recunoscuta pe plan extern, România mică sau Unirea Principatelor Române datează din 24 ianuarie 1862.

Mişcarea unionistă s-a bucurat de un larg sprijin popular, cel puţin în faza finală, dar şi de o conjunctură remarcabilă a Țărilor Române - Moldova şi Țara Românească în contextul european al vremii.

Un sprijin decisiv primit din partea Angliei, Franţei, împotriva unui status-quo cerut de Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic, evident, fiecare cu interesele sale, pentru turci o pierdere a provinciilor, pe lângă pierderea influenţei în zona Mării Negre şi asupra gurilor Dunării, pentru austrieci, teama de resuscitare a mişcărilor separatiste ale naţionilor sub coroana cezaro-crăiască.

Războiul din Crimeea (1853-1856, pacea de la Paris(1856), apoi Convenţia de pace de la Paris (1858) au fost jaloanele unui parcurs rapid şi eficace pentru boierimea română modernistă, făurită după Regulamentele organice (1828- 1834) din cele două ţări.

Alegerile sub formula Divanurilor ad-hoc au drept rezultat desemnarea ca domn al ambelor ţări a lui Alexandru Ioan Cuza, insă nu fără mari emoţii, uneltiri, comploturi şi o întreagă maşinărie diplomatică pusă în funcţiune.

Dedesubturile acestor procese le puteţi descoperi in interiorul emisiunii, cu detalii mai puţin cunoascute publicului larg din cercetările întreprinse de cei doi invitaţi.

Personajele din umbră sunt şi acestea devoalate la rândul lor prin analiză şi comparaţie. Prezentăm şi cazul de o importanţă crucială ,însă relativizat în această cascadă a evenimentelor, cel al Ecaterinei (Cocuţa) Vogoride, soţia principalului rival al Unirii, care a lucrat pentru cauza unionistă.

Datorită căreia, au putut fi arătate dovezile falsificării rezultatului alegerilo şi refacerea lor cu victoria cunoscută.Noua domnie, guvernele şi opera lor pentru consolidarea tânărului stat de pe harta Europei sunt celelalte direcţii ale discuţiei pe care o puteţi regăsi , mai jos în format audio, integral.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 24 ianuarie 2011

Contribuţii editoriale: Cazul Ecaterina Vogoride cu dl. Dan Falcan, muzeograf, istoric la Muzeul de istorie al Municipiului Bucureşti, un interviu de Mirela Băzăvan.

Consultant de specialitate : Olga Sandu