Un secol fanariot

Perioada cuprinsă între 1711 si 1821 este considerată ca regimul fanariot, răstimp în care Poarta - Imperiul Otoman decidea ca Ţările Române să fie conduse de domnitori străini, cei mai mulţi de origine greacă şi nu aşa după cum se urmase tradiţia prin boieri autohtoni, pământeni.

Schimbarea avea loc ca urmare a deselor schimbări în orientarea politică a boierilor pămâteni dintre care se alegea un domn, în relaţia cu reprezentanţii statelor învecinate: Imperiul Ţarist şi Imperiul Habsburgic.

Două vecinătăţi care câştigaseră teren şi influenţă în conflictele directe cu Puterea Suzerană, îşi urmau propriile lor interese de strategie şi economice în Peninsula Balcanică. Aceasta şi pe fondul slăbirii puterii Imperiului Otoman în regiune.

Familiile domnitoare fanariote avuseseră cu ceva timp înainte legături cu boierii pământeni, prin căsătorii se închegaseră alianţe, dar şi pe cale financiară.

Fanarioţii care au ajuns domni în cele două ţări româneşti erau la bază dragomani, astăzi s-ar putea traduce prin consilieri ce îndeplineau nu numai funcţiuni administrative, ci şi roluri mult mai avansate de negociatori, cum a fost cazul lui Alexandru Mavrocordat, tatăl viitorului domn Nicolae Mavrocordat care a negociat Pacea de la Karlowitz - 1699 prin care turcii părăseau toată Ungaria şi Transilvania, părţi din Serbia şi Croaţia.

Vânzarea tronului pe bani, cât şi a funcţiilor publice - o practică instituită de Imperiul otoman pentru cota de profit, adăugarea continuă de taxe şi impozite pentru susţinerea propriei administraţii, a plăţii tributului, dar şi a peşcheşurilor care deseori constituiau dublul tributului au dus faima de cupizi, venali şi corupţi fanarioţilor.

Una dintre principalele aspecte pozitive în plan social a domniilor fanariote a fost eliberarea din sclavie a ţăranilor.

Serbia a fost desfiinţată în Ţara Românească - 1746 şi Moldova - 1749, însă nu trebuie să credem că ţăranii au primit şi drept de proprietate asupra pământului. Ei aveau dreptul de a migra de pe o moşie pe alta pentru a-şi uşura traiul care nici măcar nu putea fi numit modest.

Dreptul de a scrie în limba ţării a fost un alt mare câştig realizat de domnii fanarioţi. Constantin Mavrocordat a fost una dintre figurile luminate ale acestui secol fanariot, însă avem în panoplie şi domnitori care au săvâşit şi destule abuzuri ori ilegalităţi, cel puţin în legătură cu bugetul celor două ţări.

Până la 1801 durata unui mandat se limita la cel mult trei-patru ani ceea ce făcea ca dorinţa de protecţie şi conservare a valorilor dobândite să fie socotită drept de preemţiune în mandatul domnitorului.

Familiile fanariote concurente ajung la înţelegere ca numai patru dintre ele să formeze succesiunea la tron, urmând ca familia domnitoare să despăgubească pe celelalte cu sume enorme la vremea aceea. La 1820 contribuţia ajunsese la a şasea parte - un milion de piaştri - din bugetul ţării.

O descriere integrală a societăţii româneşti şi Principate, cât şi aspecte ale vieţii cotidiene le puteţi întâlni în fişierul sonor.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 25 iulie 2011

Contribuţii editoriale: dl. Dan Falcan, cercetător la Muzeul de istorie al municipiului Bucureşti - “Bucureşti şi bucureşteni în timpul epocii fanariote”. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Consultant ştiinţific: drd. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi pe Internet la adresa: www.romania-actualitati.ro