„Teatru și actori, la răspântia dintre două lumi”

Reprezentarea dramatică pe scenă a avut accentele şi cota îndroctinării ideologiei partidului unic. Artele frumoase din vremea realismului socialist au sprijinit politica administraţiilor regimului trecut.

Teatrul a fost mai puţin expus tăvălugului cultural impus de ideologie şi programul liderilor comunişti, având câteva refugii în literatura dramatică străină prin repertoriu, dar şi datorită caracteristicilor sale.

Pe de altă parte avem de-a face şi cu percepţia publică asupra prestaţiei interpreţilor, actori şi actriţe, a punerii în scenă a pieselor, aici regizorii erau cei mai puţin feriţi de deciziile autorităţilor ideologice.

Odată cu evouluţiile statului totalitar de stânga şi pretenţiile asupra teatrului şi producţiei dramaturgice au crescut. Se puneau în balanţă modelul cultural ce implica transpunerea unei politici culturale identitare a regimului cu prestaţia actoricească şi criteriile de rentabilitate. Un subiect spinos. Act de cultură chiar şi tezistă cu bani puţini nu se poate face.

Noile principii de conducere şi gestiune apărute după 1982 ca urmare a unei realinieri la criza economică apărută în spaţiul comunitar socialist au fost impuse cu multe sacrificii din partea actanţilor.

Teatrele puse în situaţia să se finanţeze singure a fost un pariu riscant şi cu puţine şanse de reuşită. Reducerea subvenţiei la mai puţin de jumătate, idealul de numai o cincime ducea teatrul românesc la marginea falimentului, chiar dacă termenul nu era acceptat în terminologia regimului.

Anul 1984 a fost vârful producţiei dramaturgice autohtone. Număr maxim de reprezentanţii: 20 de mii cu un număr maxim de bilete vândute de peste şase milioane. În anii următori chiar dacă a fost forţată creşterea reprezentaţiilor, aceasta nu a adus şi o creştere a numărului de bilete vândute şi încasate.

Autogestiunea şi autofinanţarea vreme de aproape un deceniu a teatrelor din România s-a dovedit o piatră de moară pentru directorii instituţiilor teatrale de la noi.

Au fost încercate tot felul de artificii cel puţin pentru situaţia de pe hârtie.

Bilete vândute la întreprinderi fără ca sala să aibă un public constant şi participativ, suportatrea unei părţi din cheltuiala unei reprezentaţii noi din bugetul întreprinderilor, aşa cum a fost cu realizarea decorurilor, ori utilizarea relaţiilor personale ale prim secretarului judeţean al partidului pentru completări de necesar material şi financiar sau suplimentări de la buget pentru susţinerea afişului de spectacol.

De altfel, şefii locali ai partidului şi directorul teatrului au fost principalele piese ale angrenajului care susţineau teatrul ca instituţie pe valul supravieţuirii.

Schimbarea de regim politic din decembrie 1989 a dus teatrul către un lung drum al derivei într-o lume nouă în care principiile economiei de piaţă s-au împletit cu vigoarea contestării revoluţionare, deseori cu caracter anarhic, prin care lumea veche trebuia măturată şi înlocuită cu o alta nouă, dar nepregătită, puţin experimentată şi lipsită de perspectivă.

Marii actori şi actriţe ai decadelor 60-70-80 s-au văzut contestate şi deseori împinse în locuri periferice. Directorii teatrelor din vremea vechiului regim au plătit cel mai scump rocada sau pasul înapoi.

Nici experimentul cu directori şi regizori consacraţi în mediul vest-european şi de peste ocean la conducerea teatrului românesc post revoluţionar nu a ţinut prea mult. Din diverse motive, până la sfârşitul deceniului se putea trece pe răbojul istoriei ca un alt experiment ratat.

În ciuda apariţiei teatrelor particulare – româno-american, româno-francez – cu excepţia teatrului „Masca” şi „Ariel” de la Târgu Mureş, iniţiativa privată nu a avut succes.

Teatrele de la noi au rămas şi astăzi dependente de subvenţia publică, reformele preconizate de grupul fondator al UNITER-ului fiind abandonate: spectacole dramatice pe bază de contracte, fără contracte de muncă nedeterminate ale actorilor, surse de finanţare din sponsorizări şi contribuţii particulare.

Rămâne salutară apariţia unui volum ce tratează aceste aspecte, realităţi şi probleme ale trecerii teatrului românesc prin două lumi diferite. O opinie întregită necesită lectura volumului în integralitate.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 21 octombrie 2024 (integral)

Regia de montaj: Eugenia Ivanov şi Georgeta Ruse

Regia de emisie: Raluca Goga şi Izabel Jerdea

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro