Praga, august 1968 şi România

Republica Socialistă România şi Republica Socialistă Cehoslovacă constituiau în august 1968 cele două pete fierbinţi de pe hărţile din cancelariile sovietice.

Mai mult, deveniseră şi obiectul unor proiecte militare de anvergură pentru pregătirea unei „lecţii” din partea celorlalţi membri ai Tratatului de la Varşovia.

În Cehoslovacia, factorii militari şi politici ai Pactului au considerat ca just, argumentul „eliberării” prin invazie – în documentele oficiale, termenul invazie a fost înlocuit cu „ajutor frăţesc” – împotriva aripii liberale din partidul comunist cehoslovac, pe cale de a urma câteva procese reformatoare. Cu caracter economic, în primul rând, apoi prin acordarea de drepturi şi libertăţi limitate.

După cum expun şi invitaţii ediţiei, în Cehoslovacia nu s-a urmărit nici cum schimbarea de sistem politic şi social : pluripartidism şi economie de piaţă în locul partidului unic şi a economiei planificate, ci relaxarea de care avea nevoie o societate întreagă după erorile modelului sovietic, impus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial de către URSS, ţărilor din centrul şi Estul Europei.

O parte a liderilor comunişti cehoslovaci, condusă de Alexander Dubcek a fost sprijinită de scriitori şi artişti. Manifestul celor 2000 de cuvinte este una dintr-un şir lung al acţiunilor civile consumate în primăvara anului 1968 în Cehoslovacia.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 19 august 2013:

Nicolae Ceauşescu şi Alexander Dubcek credeau că pot aduce o modificare esenţială de optică în complexul de relaţii din cadrul Blocului de Est. Că prin acţiunile lor vor obliga Moscova să consimtă la o altă diviziune a deciziilor din cadrul comunităţii statelor socialiste, în care pe rând, fiecare să propună şi să acţioneze în virtutea drepturilor egale pe care le aveau.

România nu a fost consultată de conducerea unificată a Tratatului de la Varşovia asupra invaziei şi pentru că ţara noastră era considerată prin liderul său, rebelă sau opacă la politica centralistă a Moscovei, noul lider de la Bucureşti continuând , de fapt, linia politică a predecesorului său, Gheorghiu Dej.

România - conform documentelor de arhivă publicate de istoricul american Larry Watts - din punctul de vedere al Moscovei, se găsea mai degrabă în poziţia de adversar al Pactului, laolaltă cu Statele Unite, Marea Britanie şi ceilalţi membri ai NATO. Un punct de vedere apărat şi transmis pe filiera următorilor şefi ai PCUS, până la prăbuşirea regimului din România, în decembrie 1989.

La Bucureşti, după invazie, Ceauşescu îşi trăieşte momentul său de glorie ce se suprapunea şi cu acordul unei mari părţi din populaţie de a-şi apăra teritoriul naţional în cazul în care s-ar repeta momentul Praga.

Demonstraţia de forţă a statelor participante la invazie s-a soldat cu victime omeneşti, pagube materiale şi distrugeri, chiar dacă autorităţile cehoslovace au cerut repetat ca populaţia să nu opună rezistenţă.

Conform informaţiilor oficiale verificate după 1989 din arhive de UPN (CNSAS-ul slovac) - în Slovacia au murit 30 de persoane şi au fost rănite 130, majoritatea în al doilea oraş al Slovaciei, Kosice care este aproape şi de graniţa cu Ucraina şi cu Ungaria şi unde oamenii chiar au ieşit pe stradă cu sutele, iar soldaţii Pactului au tras în plin.

Per total (Cehoslovacia), cifra oficială a victimelor omeneşti : 108 morţi si 500 răniţi. Interesant este că în unele cazuri, se ştie numele soldatului care a tras, se pare că unii au fost chiar şi judecaţi. (Anca Dragu, corespondent al postului nostru de radio în Republica Cehă şi Slovacia)

Reacţia internaţională a aparţinut mai întâi presei occidentale şi mai apoi la nivelul miniştrilor de externe. Practic, invazia nu a schimbat nimic din tabloul relaţiilor bilaterale sovieto-americane, criza cehoslovacă fiind încadrată la capitolul divergenţe în interiorul Blocului de Est.

Evenimentele au fost însă exploatate propagandistic în cadrul Războiului Rece.
SUA prin secretarul de stat Dean Rusk a transmis Moscovei după invazie, că ţara sa nu poate tolera folosirea forţei militare în cazul în care România ar fi următoarea victimă a agresiunii ţărilor din pactul de la Varşovia.

Contribuţii editoriale : d-na Silvia Iliescu (Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu” al SRR ) cu un fragment dintr-un interviu acordat în anul 1995 de Cristian Popişteanu, istoric şi jurnalist, fost director al revistei „Magazin Istoric” despre prima zi a invaziei în Cehoslovacia.

dl. ambasador Nicolae Vulpaşin, pe-atunci student bursier, aflat la Praga despre modul în care studenţii şi populaţia au reacţionat faţă de invazie. Un interviu de Octavian Silivestru - Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu” al SRR.

„La 45 de ani de la invazie în Republica Cehă şi Slovacia”. Un montaj realizat de corespondenta SRR, Anca Dragu la Bratislava şi Praga.

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta şi pe Internet în direct şi în reluare de la www.romania-actualitati.ro