Odiseea învăţământului românesc

De la Gheorghe Lazăr la Spiru Haret

Cultura fără limbă e ca paraua chioară. Educarea unui popor începe cu scrierea în lima sa proprie.

Boierii luminaţi din Tările Române cu ajutor masiv din Transilvania au deschis cale aspre naştere unei limbi române scrise, condiţie preliminară pentru constituirea bazelor unui învăţământ naţional, lărgit pentru toţi cetăţenii.

Desigur că a fost şi mult idealism în intenţiile unor cărturari sau lideri politici ai vremii ca tot poporul să fie ştiutor de carte.

Condiţiile economice precare, lipsa unei decizii politice libere – Ţările române se aflau sub suzeranitatea Sublimei Poţi, dar şi a absolutismului ţarist – au întârziat o bună bucată de vreme împlinirea dorinţelor.

De la 1818, anul înfiinţării primei şcoli în limba română, cu grafie slavonă însă, Sf. Sava din Bucureşti după modelul de la Cluj şi până la 1864, la legea instrucţiunii publice a lui Mihail Kogălniceanu e destulă luptă şi suferinţă, încredere şi curaj pentru o mână de oameni, punând interesele naţiei mai presus de cele personale.

Audio.