„Linii ale faliei dintre blocurile Războiului Rece”

După autori ca Antoine Fontaine „Războiul Rece a început odată cu apariţia Rusiei Sovietice şi acesta reprezintă un conflict între comunism şi capitalism”

După majoritatea cercetătorilor istorici şi altor specialişti în ştiinţe multidisciplinare, conflictul îngheţat dintre cele două supraputeri a debutat la finele ultimei conflagraţii mondiale.

Cert este că viaţa, cutumele şi obiectivele fostelor imperii sau a acelora noi trăiesc şi găsesc noi forme de exprimare şi de modelare a relaţiilor ce permit împărţirea lumii în sfere de influenţă.

Dacă vă îngăduiţi puţin timp pentru reflecţie, veţi descoperi că rivalitatea dintre blocurile Războiului rece are o configurare ascendentă spre escaladare cu puncte de maximă tensiune, ca şi perioade de stabilitate şi de descreştere în funcţie de tăria mijloacelor folosite în multiple campanii de propagandă şi operaţiuni ascunse pentru subminarea celuilalt.

În opinia invitatului ediţiei, „Șocul geopolitic reprezintă apariția unui fenomen/proces (politic, militar, social, economic, cultural, spiritual etc.) care produce o ruptură/turning point în evoluția unei societăți și/sau a politicii internaționale.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea asemenea șocuri au apărut în natura surselor de putere și în structura balanței de putere din politica internaţională, în mecanismele de manifestare a hegemoniei în sfera de influenţă a unei mari puteri, în rolul opiniei publice în societate”

Robert Strausz-Hupé, fost ambasador al Statelor Unite în Suedia, republican a un elaborat un scenariu geopolitic ce prevedea crearea unei federaţii constituită la nivel regional sau global, care să fie condusă, evident, de Statele Unite.

Pentru realizarea acestui scenariu trebuiau înlăturaţi toţi ceilalţi posibili concurenţi.

Convingerea lui Strausz-Hupé a fost că "nu este doar în interesul Statelor Unite, ci este în interesul întregii omeniri să existe un centru unic, din care să se exercite un control unic, de echilibrare şi stabilizare, o forţă-arbitru, şi acest control de echilibrare şi stabilizare să se afle în mâinile SUA"

De cealaltă parte, URSS fiind parte a Coaliţiei Naţiunilor Unite învingătoare în război şi în consonanţă cu deciziile de la Teheran 1943, Yalta şi Postdam, 1945 a obţinut aproape jumătate din continentul european ca parte a zonei sale de influenţă.

În această arie geografică a instituit şi controlat regim de ocupaţie până la stabilizarea situaţie, ca ulterior să impună prin procese elective controlate un regim „democrat-popular”, o subordonare politică şi militară a ţărilor şi naţiunilor componente ale lagărului socialist, ulterior organizat sub componentele miltară şi economic: Pactul de la Varşovia şi CAER – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc. Variante opozabile la NATO şi Piaţa Comună Europeană, instituţii ale Occidentului.

Imaginea a două lumi rivale, fără vreo posibilitate de înțelegere una cu celălaltă, a fost lansată de Andrei Jdanov, cel mai cunoscut ideolog al lui Stalin şi partidului unic al URSS, într-un discurs la ședința de constituire a Cominformului în Polonia, la Szklarska-Poreba. („Rivalitate şi confruntare geostrategică între Est şi Vest” în Analele Totalitarismului no. 3-4/2022, pag. 11-41)

Percepția unui lagăr socialist asediat de forțele imperialismului a fost transferată, printr-o propagandă brută și uneori vulgară, în societatea sovietică și în cea a țărilor satelit Moscovei.

Această imagine construită în societatea sovietică era în simetrie perfectă cu cea din societatea occidentală indusă de spaima expansiunii comunismului sovietic.

România s-a aflat în urma înţelegerilor dintre Marile Puteri sub influenţa Moscovei, în lagărul socialist sau în Blocul de Est. O perioadă îndelungată în termenii de azi de aproape o jumătate de secol.

O prezenţă însă ce s-a diferenţiat mai întâi prin încercări reuşite de autonomie, după dispariţia liderului sovietic, în martie 1953 şi din ce în ce mai pronunţate, considerate spectaculoase în Occident după aprilie 1964.

De la întâlnirea din 12-13 septembrie 1944 de la Moscova când a fost semnat sub impunere şi girul Comisiei Aliate de Control a Convenţiei de Armistiţiu şi până la retaregera trupelor sovietice din România, iulie-august 1958 a fost un drum lung de metamorfozare a intereselor naţionale.

Rivalitatea dintre supraputerile lumii a deschis României calea unui joc nu lipsit de riscuri în care comanda dublă politică şi de comunicare, apoi de creare a unei imagini în lume s-a desfăşurat tactic, cu victorii mici, dar constante.

Un parcurs care a putut oferi Bucureştiului deschiderea din nou spre Occident cu preţul apropierii de liniile roşii de demarcaţie a intoleranţei stabilite de polul puterii de la Moscova.

Gheorghiu Dej, un stalinist declarat în discursurile oficiale a inaugurat politica de întreţinere şi conservare a intereselor naţionale, succesorul său le-a exploata şi dezvoltat la un nivel atât de mare, încât chiar înainte de intervenţia militară a Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, august 1968, să considere România ca fiind deja trecută de partea adversarului principal.

Totodată, Bucureştiul a intervenit ca factor de mediere în conflictele prin procură dintre cele două blocuri care au izbucnite în Orientul Apropiat, între lumea arabă şi statul Israel.

Tot Bucureştiul a fost cel care a profitat şi s-a oferit să medieze normalizarea relaţiilor dintre China comunistă şi Statele Unite.

La fel a procedat Bucureştiul când la reluarea cursei înarmărilor dintre cele două blocuri ale Războiului rece a propus în premieră ca ambele organizaţii militare, NATO şi Pactul de la Varşovia să fie desfinţate, o propunere repetată în anii următori, însă neluată în seamă de Washington şi Moscova.

Succesele României, o ţară medie în Europa, cu o putere militară restrânsă au fost şi succesele partidului unic, cât şi ale liderului său.

Succese nu numai de imagine consolidată în lume, ci şi de avantaje economice şi financiare, în principal, acces la tehnologii occidentale şi finanţare internaţională.

Un alt câştig pe care l-a obţinut Bucureştiul a fost că prin obţinerea autonomiei faţă de Moscova, România şi-a putut pune în practică un proiect de dezvoltare care a înscris ţara în rândurile celor cu economii în curs de dezvoltare, un salt de calitate obţinut relativ rapid în mai puţin de două decenii. Desigur, preţurul plătit a fost pe măsură, ca şi unele erori de strategie şi planificare.

„Steua norocoasă” a cursului ascendent al României a supravieţuit atât timp cât rivalităţile dintre cele două supraputeri au fost întreţinute la cote înalte, până la sosirea la putere în URSS a unei noi generaţii de lideri reprezentată de Mihail Gorbaciov care a deschis un nou curs politic marcat prin reformarea, chiar obligatorie a Blocului de Est.

Reforme respinse de Bucureşti, socotite a fi „cântecul de lebădă” al lagărului socialist.

O dezvoltare a subiectului ediţiei poate fi regăsită în conţinutul fişierului integral audio pe care-l punem la dispoziţie de fiecare dată.

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 13 martie 2023 (integral)

Regia de montaj: Eugenia Ivanov şi Nicu Tănase

Regia de emisie: Mariana Băjenaru şi Costin Iorgulescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro