“Disidenţa anilor ‘80 din România”

Injustiţia, abuzul, privarea de libertate, sancţiunea administrativă dusă la limita suportabilului au fost atributele obsedantului deceniu sau într-o cronologie a regimului totalitar din România , anii 1950-1960.

O perioadă în care confruntarea dintre noul regim şi opozanţii săi a cunoscut un maximum de dezvoltare şi intensitate.

Anii 1970 - 1980 au fost caracterizaţi prin politica compromisului moderat între regim, acum consolidat şi opozanţii săi sau cel puţin cei care aveau o gândire critică. Coagularea unei direcţii de gândire şi acţiune alternatve la politica oficială a Bucureştiului a fost lipsită de consistenţă. Una dintre cauze subliniată de câţiva istorici, a fost funcţionarea aproape ireproşabilă a axiomei : prosovietic, prooccidental este egal cu nepatriot, antinaţional.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 8 decembrie 2014:

Primele gesturi şi acte de nesupunere sau critică împotriva regimului Ceauşescu au venit din partea membrilor nomenclaturii, fie din rândul civililor, fie din rândul militarilor. Desigur că unii dintre ei au fost găsiţi cu probe că susţineau interese ale URSS în România, de unde şi teama liderului de la Bucureşti de a fi trădat chiar de către colaboratorii săi.

Mediul intelectual, reprezentat de scriitori, un curent majoritar pe harta disidenţei româneşti a anilor ‘80 a fost dominat de singularităţi, fie că s-au numit Paul Goma, Teohar Mihadaş, Dumitru Ţepeneag, William Totok, Dorin Tudoran, Nicolae Breban sau psihiatrul Ion Vianu, matematicianul Mihai Botez, amintindu-i pe câţiva.

Puterea protestului în regimul totalitar avea nevoie de cel puţin două condiţii : de o aderenţă numeroasă şi o consecvenţă, indiferent de replica primită din partea regimului. Se înţelege că un demers individual nu poate face faţă unui întreg aparat represiv sau însăşi statului.

Scrisori deschise, memorii, texte critice, parţial în samizdat, comunicarea cu exteriorul - străinătatea occidentală sau semnale către Moscova - greva foamei au fost mijloacele de expresie critică la adresa regimului totalitar în acest deceniu.

Spre deosebire de celelalte ţări din Blocul de Est, în România nu a funcţionat o legătură strânsă între cei luminaţi, intelighenţia şi masele largi, în principal, muncitori, aşa după cum s-a întâmplat în Polonia sau Cehoslovacia. Rezultatul a fost vizibil.: manifestarea unei inconsistenţe a protestului şi o vulnerabilizare a disidentului în faţa puterii omniprezente a reprezentanţilor regimului.Disidenţa românească s-a afirmat îndeosebi prin individualităţi şi mai puţin prin acte colective.

Contribuţii editoriale : dl. ing. Radu Filipescu, deţinut politic, disident despre ceilalţi protestatari condamnaţi la închisoare, întâlniţi în perioada 1983 - 1989. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de la adresa: http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: http://www.romania-actualitati.ro/Categorii/istorica-55