De la Principatele Unite la Regatul României

Rotund, vorbim de trei decenii, de la anul 1862 când Principatele Unite Române (Ţara Românească şi Moldova) sunt recunoscute oficial de Marile Puteri, însă sub suzeranitatea Imperiului Otoman.

În epocă se folosea şi termenul România.

Pânâ la proclamarea Regatului României, la 14 martie 1881, ţara avea să fie condusă de doi domnitori, a căror operă de construire a instituţiilor fundamentale unui stat de drept european, se înscrie într-un registru al superlativelor, în ciuda piedicilor din interior sau din afară, însă nu fără dificultăţi din partea actanţilor.

De înţelegere, colaborare şi responsabilizare.

Partidele politice s-au coagulat mai târziu. PNL la anul 1875, iar PC(conservatorii) în 1880, ceea ce nu i-a împiedicat să ducă la bun sfârşit un proiect ce se afla şi pe agenda domnitorului Carol I.

Meritele sunt deopotrivă egal împărţite între viitorul rege, liberalii şi conservatori.

Un răstimp de 30 de ani din care nu au lipsit conflictele şi crizele de guvern.

Conform Constituţiei din 1866, domnitorul putea numi şi demite cabinetul, fie ca se bucura de sufragiu majoritar ori ba, însă chiar dacă puterile sale emanau din prerogativa constituţională, în realitate nu erau atât de simplu de aplicat.

Libertatea întrunirilor şi influenţa presei garantate de Constituţie au influenţat foarte mult deciziile domnitorului şi ale reprezentanţilor grupărilor (partidelor) politice.

Criza orientală - conflictele dintre Rusia şi Imperiul Otoman, pe de-o parte şi influenţa celorlalte Mari Puteri europene (Franţa, Anglia, Austro-Ungaria) au deschis calea soluţiilor politice pentru România.

Astfel s-a produs şi în 1856, în războiul Crimeei, tot aşa, s-a întâmplat şi în conflictul ruso-turc din 1877-1878, când am câştigat cu jerfa Armatei, independenţa de stat şi drum deschis occidentalizării şi apoi, modernizării ţării.

Greu recunoscută, independenţa cu preţul său în oameni pierduţi, ca şi teritorii, de altfel, (sudul Moldovei, cu trei judeţe sau Bugeacul au fost cedate la insistenţele Rusiei şi celorlalte puteri, primind în schimb Dobrogea, cu două judeţe , Delta Dunării şi Insula Şerpilor) a constituit prologul pentru o lansare rapidă a economiei ţării (în cea mai mare parte bazată pe agricultură şi cultivarea cerealelor).

Au fost încercări încă timide în industrie, cu precădere, în cea prelucrătoare, însă cu mai mult succes către o infrastructură de transport - căi ferate.

La acestea se adaugă, construcţia Podului peste Dunăre, la Cernavodă, crearea BNR, a instituţiilor financiare de credit şi economisire, a convertibilităţii leului (un leu = 1,05 franci francezi).

România avea nevoie nu numai de prestigiu, pe care l-a obţinut pe teatrul de război, ci şi de felul cum făcea afaceri cu partenerii săi.

Deseori, concesiile economice au oferit şi drepturi politice domnitorului Carol I care a avut tactul de a impune aproape necondiţionat, la patru ani mai târziu, recunoaştere ţării sale ca Regat.

Un câştig important în relaţia de negociere cu statele din jur, dar şi cu Marile Puteri.

O creştere a prestigiului printre români, a emancipării naţionale.

Mai bogat în conţinut este fişierul sonor alăturat, în care invitaţii noştri oferă explicaţii detaliate asupra subiectului pus în discuţie.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 12 martie 2012:

Contribuţii editoriale: Furnizorii Casei Regale a României de dl. conf. univ. dr. Vasile Docea, Universitatea de Vest, Timişoara. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Consultant ştiinţific : dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare la adresa : www.romania-actualitati.ro