De la Dictatura regală la statul naţional-legionar

La cât de intens a fost cultul pentru regele Carol al II-lea în timpul celor zece ani de domnie, la aceieaşi scară a fost şi pierderea sa din funcţii şi onorabilitate. Cedarea fără luptă a teritoriilor pentru care se dusese atât de multă muncă şi efort la finalul primului război mondial - Basarabia şi Bucovina de Nord, dar cu şi mai multă înrurire, Transilvania - a umplut paharul neîmplinirilor.

Vara anului 1940 a indus şi panica în rândul guvernanţilor români, lipsa unei politici ferme de alianţe atrăgându-ne de partea Germaniei, pe o traiectorie complet diferită de cursul politicii externe româneşti. A trumfat principiul statului mic care se aliază cu puternicul zilei.

Chiar şi astăzi e greu de spus care ar fi fost cea mai bună opţiune. Pierderile teritoriale au
erodat masiv suficienţa Regelui şi a produs o gravă criză de încredere în instituţiile statului.

Chemarea generalului Ion Antonescu pentru formarea unui guvern de uniune naţională a glisat către o abdicare a regelui Carol al II-lea şi plecarea sa în exil, prerogativele fiind preluate de fiul său , Mihai I, aflat la a doua domnie. De data aceasta România devenea un stat naţional - legionar, aceştia din urmă având un rol însemnat în noul tablou politic al vremii.

Conducător al statului român era generalul Antonescu , guvernul era format dintr-o majoritate a Mişcării Legionare şi dublată de subsecretari de stat din rândul oamenilor de încredere ai generalului. Un guvern tehnic, fără personalităţi. Partidele istorice au declinat orice ofertă de colaborare, în principal din cauza aversiunii gerneralului Antonescu faţă de politicienii vechi, de atmosfera creată de aceştia, înrobiţi luptei politice promovată de Rege.

O lume nouă, cu alte reguli, circumscrise curentului în epocă, state cu conducere autoritară, cu lipsa elementelor democraţiei parlamentare, o lume aflată în conflict militar şi condusă după legile războiului.

“Mariajul” dintre generalul Antonescu şi Mişcarea legionară a durat cinci luni, în care ordinea şi eficienţa nu erau cele mai des întâlnite atribute ale noii guvernări. Legionarii încercau să recupereze tot timpul pierdut - 13 ani de urmăriri, arestări, condamnări, penitenţă, un timp al răfuielii şi crimelor, de-o parte şi de alta - prin tentativa de pedepsire a vinovaţilor, oameni de stat sau ministri din guvernările anterioare cu care s-au aflat în conflict.

În aceiaşi măsură, Mişcarea exprima ample dovezi ale antisemitismului său, comisariatele de românizare fiind instrumente ostile îndreptate împotriva industriaşilor evrei.

Până la ruperea cabinetului, România a traversat o perioadă dificilă, în plan intern abiguităţile, apoi neînţelegerile dintre general şi legionari acutizându-se, au loc masacrul de la Jilava şi crimele de la Strejnic şi Snagov, în plan extern presiunile dinspre Răsărit se înteţeau, în timp ce Germania cerea o intensificare a schimburilor comerciale şi impulsiona trimiterea unei misiuni militare germane în România.

Cele cinci luni de colaborare în cadrul primului guvern Ion Antonescu anticipau planuri
şi atitudini mult mai ample pentru politica internă şi internaţională a României, pe scurt
cuprindeau conservarea situaţiei şi recuperarea provinciilor pierdute în vara anului 1940.

Pentru cei interesaţi le punem la dispoziţie fişierul sonor pentru o imagine unitară, clară asupra perioadei amintite, invitaţii noştri aducând suficiente dovezi şi informaţii, unele inedite asupra evenimentelor din epocă.

Contribuţii editoriale : dl. Laurenţiu Vlad, decan al Facultăţii de Ştiinţe politice din Universitatea Bucureşti despre asemănări şi deosebiri între Dictatura regală şi Statul naţional-legionar. Un interviu de Eugen Coroianu.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 5 septembrie 2011

Consultant ştiinţific al emisiunii : drd. Olga Sandu

Ne puteti scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare la
www.romania-actualitati.ro