“Bandiţi sau eroi. Grupurile de rezistenţă din munţii României”

Mişcarea de partizani este o caracteristică a celui de-al doilea război mondial. Aceştia acţionau în spatele frontului , având libertate de mişcare, fiind permanent o ameninţare reală pentru inamic prin atacurile-surpriză. Pierderile ocupantului se socoteau în dreptul imaginii şi a moralului forţelor sale armate.

În acest fel se preconiza apariţia a ceea ce mai târziu a fost numit războiul de gherilă. De hărţuire a inamicului pe propriul teritoriu.

În acest mod a fost pus la punct un plan militar al liderilor militari români cu comandamentul german. O variantă de răspuns la ofensiva sovietică ce anunţa ocuparea teritorului nostru naţional.

După 6 martie 1945 când puterea politică a încăput într-o mare măsură pe mâna unui guvern procomunist şi prosovietic, partizanii pregătiţi pentru front au fost îndreptatţi către noua putere şi ocupant.

Acestora în decursul timpului li s-au alăturat nenumăraţi ofiţeri deblocaţi sau concediaţi din Armata Regală, funcţionari, ţărani-proprietari de pământuri, foşti moşieri, intelectuali, în speranţa că în curând avea să izbucnească un conflict militar între câştigătorii ultimului război mondial, respectiv, SUA şi URSS.

Putem la fel de bine să-i numim, primii „soldaţi” ai Războiului Rece. Aceştia fără a fi instruiţi în mod special, s-au declarat de partea Europei Occidentale, în cea mai mare parte încercând să demonstreze că ocupantul nu putea să-şi impună fără prejudicii controlul în România.

Invitatul ediţiei este convins că între cele 1 196 de grupuri de rezistenţă anticomunistă funcţionau linii de comunicare şi că puţin a lipsit ca grupurile să ajungă şi la o coordonare a acţiunilor lor pe teren.

Peste 13 mii de oameni din aproape toate categoriile sociale au activat în această mişcare de rezistenţă, ale cărei particularităţi o făceau unică în spaţiul de influenţă sovietic al Europei.

Caracterul lor defensiv a servit ca tampon în aşteptarea izbucnirii conflictului între Vest şi Est, numai la nevoie înfruntându-se cu forţele guvernamentale de represiune.

Partizanii sau „bandiţii” ori teroriştii în terminologia oficială au fost răspândiţi până în anul 1953 în aproape toţi munţii României, dar şi în Deltă.

Dacă în cazul lor, eficienţa nu a fost pusă pe primul plan, pentru Securitate, în special trupele sale – foste de jandarmi – şi grupele operative, în primii ani 1948-1953, aceasta a fost foarte redusă, în ciuda eforturilor în oameni şi materiale, a costurilor , deseori exagerate. Această vedere este confirmată şi de superioritatea impresionantă, în unele cazuri – înfruntări pe teren - raportul a fost de 50-100 sau chiar mai mult la doi luptători din munţi.

În astfel de înfruntări care au fost iniţiate prin capcanele întinse de Securitate, au căzut victime de-o parte şi de-alta. Fie morţi, fie răniţi sau capturaţi. De obicei, grupările din munţi nu luau prizonieri, însă nici Securitatea nu-i trata pe aceştia cu mănuşi în cazul în care erau prinşi.

Liderii grupurilor de luptători în munţi, în majoritate – cei capturaţi – erau anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi la pedeapsa capitală. Alţii au pierit în încercuiri sau în luptele cu trupele Ministerului de Interne .

Regimul de viaţă al celor hăituţi a fost foarte dur. În ciuda unei experienţe a războiului prin care au trecut luptătorii din munţi, nici pe timp de pace în permanentă stare de alarmă, n-au dus-o prea bine.

Procurarea hranei, a îmbrăcămintei, rezervelor de muniţie, armamentului şi camparea au fost tot timpul nişte probleme dificile.

Traiul prin munţi şi păduri, pe ploaie, arşiţă sau viscol s-a dovedit după câţiva ani buni o adevărată tortură pentru cei care au ales să-şi apere principiile şi cauza.

După schimbarea climatului politic între Est şi Vest, după moartea lui Stalin, activitatea grupurilor de partizani a scăzut, nu însă şi presiunea autorităţilor. Între două încercuiri, rudele luptătorilor din munţi rămase acasă sufereau de pe urma anchetelor şi condamnărilor, fiind rupţi de la rosturile lor.

Consilierea sovietică prin organele de informaţii – NKVD şi GRU – a dat roade, Securitatea căpătând mai multă expierienţă şi mai multă informaţie de calitate pentru planurile operative de capturare a grupurilor de rezistenţă.

Iniţial populaţia locală a fraternizat cu partizanii, ajuntându-i cu cele necesare traiului în pribegie, însă cu timpul, credinţa lor că o confruntare între capitalism şi comunism va duce la sfârşitul celui din urmă s-a disipat, iar după anul 1956, al mişcărilor naţionale antisovietice din Polonia şi Ungaria, entuziasmul şi speranţa aproape că au dispărut.

În ciuda propagandei transmise prin eter că sfârşitul comunismului este aproape, după 1956, puţini mai erau cei care îmbrăţişau fără echivoc, calea rezistenţei în munţi.

După retragerea Armatei Roşii din România – iulie - august 1958 – mişcarea de rezistenţă aproape că a dispărut, membrii săi fiind ucişi sau condamnaţi la ani grei de închisoare.

Unii au reuşit să supravieţuiască regimului carceral şi au fost amnistiaţi în vara anului 1964, însă nu mulţi s-au adaptat în regimul totalitar consolidat.

„Aşteptându-i pe americani” pentru mulţi a fost o lozincă goală de conţinut.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 8 august 2022

Contribuţii editoriale : Nicolae Ciurică, supravieţuitor al rezistenţei din munţi despre privaţiunile vieţii sale, ca luptător anticomunist. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Alăturat puteţi asculta interviul integral, realizat de colega noastră.

AUDIO: interviul integral cu Nicolae Ciurică

Mulţumiri d-lui Octavian Bjoza, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Foştilor deţinuţi politici din România pentru ajutorul acordat.

Regia de montaj : Alina Iaurun

Regia de emisie: Costin Iorgulescu şi Claudia Buzică

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro