Avram Iancu - între mit şi realitate

"Nu m-am luptat pentru cruci [ decoraţii ] şi favoruri, ci pentru eliberarea naţiunii mele”

Sunt cuvintele care îl pot caracteriza cel mai bine pe Avram Iancu.

O cinste şi consideraţie nelimitată pentru ţara sa. Pentru cei pe care îi respecta şi din rândul cărora provenea. Născut într-o familie înstărită, a urmat toate gradele de instruire, însă ca avocat nu a putut practica, legile Imperiului fiind restrictive în privinţa afirmării comunităţii majoritare româneşti.

Aşa după cum au afirmat şi invitaţii ediţiei, Avram Iancu a fost mai mult un comandant de oşti, de gardă naţională sau miliţii, decât un politician versat, cu abilităţi diplomatice. Ceea nu l-a împiedicat să se bucure de o largă popularitate în Ţara Moţilor, fie şi postumă.

Revoluţia din Transilvania a avut două sensuri distincte. Unul, al maghiarilor ce doreau proclamarea unei republici independente şi care să cuprindă teritoriile deţinute de pe vremea regilor Ungariei, inclusiv Transilvania, fostul principat autonom, al doilea, românesc prin care transilvănenii să obţină drepturi egale cu celelalte grupuri etnice, ca drepturi sociale, cel mai insistent clamat era abolirea stării de iobăgie a ţăranilor.Ţăranii iobagi(sclavi) români constituiau proporţia cea mai mare.

Violenţele de ambele părţi au condus la declansarea unui război civil ce s-a întins pe durata a mai bine de 10 luni, maghiari avându-i ca adversari pe austrieci, ruşi şi români.

Rezistenţa românească a fost susţinută. În special în Ţara moţilor,
Avram Iancu fiind piesa de rezistenţă. Configuraţia terenului, dârzenia şi crezul ţăranilor au condus la respingerea în mod repetat a atacurilor devenite din ce în ce mai puternice şi nimicitoare, cu o forţă de foc superioară înzestrării românilor ardeleni.

Confruntările militare au fost precedate de tentative de negociere sau de apropiere a obiectivelor revoluţiei. Mijlocirea între Avram Iancu şi Lajos Kossuth de către Nicolae Bălcescu, un revoluţionar din Muntenia s-a dovedit insuficientă în faţa cauzelor pentru care luptau ambele tabere.

Revoluţia din Transilvania a produs două personalităţi distincte prin vederile sale, apropiate prin idealuri. Avram Iancu şi Lajos Kossuth.

Unul şi celălalt a supravieţuit desfăşurării evenimentelor , însă mai departe au preferat retragerea în posturi mai puţin expuse public. Amărăciunea în urma unui deznodământ neaşteptat i-a secătuit de energii, fiecare găsindu-şi sfârşitul într-o mare neîmplinire.

Ideile de la care porniseră erau comune, de extracţie iluministă, franceze, moderate prin mişcarea masonică. Curios e că Avram Iancu nu a aparţinut unei loji masonice în comparaţie cu contemporanii săi din Moldova, Muntenia sau maghiarii din Transilvania.

Cele trei imperii despotice – Habsburgic, Ţarist şi Otoman au mai supravieţuit cel mult trei sferturi de veac, naţiunile încorporate cu forţa aşteptând condiţii prielnice pentru eliberare. Revoluţiile anului 1848 au fost socotite crize interne ale celor trei imperii absolutiste, în consecinţă nu au beneficiat de arbitrajul celorlalte puteri europene, aşa după cum s-a întâmplat mai târziu cu micile state din Europa de Est.

Negreşit, în ciuda unor tentative izolate, însă zgomotoase de revizuire a istoriei moderne româneşti, figura lui Avram Iancu rămâne în galeria eroilor naţionali, păstrând proporţiile şi respectând adevărul istoric.

Pentru românii transilvăneni, Avram Iancu este o figură mitică, pentru ceilalţi un exemplu de eroism şi demnitate, alături de celelalte personaje istorice cunoscute.

Mai multe detalii ce privesc personalitatea lui Avram Iancu, împrejurările în care a trăit şi alte date biografice le găsiţi în fişierul sonor al ediţiei.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 10 septembrie 2012

Consultant ştiinţific: dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi de la adresa: www.romania-actualitati.ro.