Alegeri parlamentare în România. Perioada interbelică

Media de funcţionare a unui guvern a fost de doi ani.

Nici un guvern nu a putut păstra puterea mai mult de patru ani, atunci când s-a aflat în fericita ipostază de a-şi duce mandatul până la capăt.

33 de guverne cu o medie de funcţionare de opt luni.

Perioada interbelică a fost renumită prin gradul de instabilitate politică.

Acestei tare i s-au mai adăugat şi altele destul de comune.

Trafic de influenţă, mediu transpartinic pentru realizarea unor afaceri, implicarea instituţiilor statului în afaceri personale, fie financiare, fie politice, nelipsita corupţie, promovarea pe „ochi frumoşi” sau relaţii.

Toate aveau o dimensiune, întrecută poate de afacerile Regelui Carol al II-lea şi membri Camarilei.

Ceea ce rămâne din această parte a istoriei contemporane e faptul că nu toţi politicienii au fost corupţi şi venali şi nici că Parlamentul nu a lucrat eficient, atunci când se forma pe baza unor majorităţi dictate de rezultatul alegerilor, scrutinului popular.

Oameni de calitate, cu avere personală dobândită în urma efortului lor, cu carte multă şi pricepere au ilustrat în dese rânduri, un parlament care încerca să-şi exercite funcţiunile pentru care fusese creat.

Alegeri parlamentare desfăşurate : nov. 1919, martie 1920, martie 1922, mai 1926, iulie 1927, decembrie 1928, iunie 1931, iunie 1932, nov. 1933, decembrie 1937.

În anul 1919, în România aveau drept de vot şi de a fi aleşi toţi bărbaţii, cetăţeni români în vârstă de 21 de ani pentru Adunarea Deputaţilor şi 40 de ani, pentru Senat.

Nu aveau drept de vot şi de a fi aleşi cei puşi sub interdicţie, cei condamnaţi pentru crime sau alte pedepse prevăzute de legea penală în vigoare, precum şi femeile şi militarii, magistraţii.

Femeile au dobândit dreptul de vot abia , în 1938, însă un drept rămas pe hârtie, în condiţiile regimului de autoritate monarhică.

Campaniile electorale s-au desfăşurat sub auspiciile unei propagande electorale, cu puternice accente demagogice, aflată la începuturi, rolul presei scrise fiind determinant.

Radioul, apărut în 1928 a mai adus puţină culoare.

Violenţa a fost un fapt obişnuit pentru desfăşurarea unei campanii, fapt detestat de candidaţi, condamnată, însă fără prea multă izbândă.

Partidele politice s-au constituit pe poli de centru-stânga şi centru –dreapta, în jurul lor gravitau alte grupuri politice mai mari sau mai mici.

Şi partidele aflate la extremitatea eşichierului au participat pentru o perioadă scurtă la procesul electoral din perioada interbelică.
De obicei guvernul care organiza alegerile, le şi câştiga cu unele excepţii: în 1919, 1928, 1937.

Concentrarea agitaţiei electorale transla de la oraşe la sate, unde se regăsea majoritatea votanţilor.

Restauraţia sau actul politic al revenirii Regelui Carol al II-lea pe tronul României a adus cu sine idei poate nu noi, însă primejdioase pentru regimul democratic al ţării.

Regele Carol al II-lea şi grupul său industrial-financiar a demantelat partidele tradiţionale până la obţinerea condiţiilor impunerii regimului de dictatură personală. Un amurg al partidelor, cum îl numea istoricul Nicolae Iorga.

Una dintre deficienţele întâlnite în perioada interbelică a fost lipsa de preocupare a clasei politice pentru educarea electoratului în materie de campanii şi alegeri parlamentare.

Cu adevărat, alegerile parlamentare au fost despuiate de orice formă şi conţinut democratic odată cu scrutinul din noiembrie 1946, când a contat cine a numărat voturile, recte PCR şi autorităţile militare sovietice, în dauna opoziţiei câştigătoare net la urne.

Contribuţii editoriale : Dan Ottulescu, fost deţinut politic, tânăr la momentul alegerilor din noiembrie 1946.

Un alt deţinut politic, Gabriel Gheorghe povesteşte despre împrejurările acelui scrutin. Interviuri realizate de Mirela Băzăvan.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 10 decembrie 2012:

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro.