1862: primul Guvern, primul Parlament

Cu două zile înainte de proclamarea statului România începe să funcţioneze după legi moderne executivul celor două Principate. Un singur guvern şi o singură Adunare (Cameră a ) deputaţilor. În anul 1864 avea să fie infiinţată şi Camera superioară, Senatul.

România devenea astfel o ţară cu un domnitor (principe) ales pe viaţă şi principalele instituţii sau mai bine spus instituţii de bază pentru o democraţie incipientă. Un model occidental, la care Franţa avusese un cuvânt greu de spus.

Formele instituţionale urmau să fie „umplute” cu fondul a ceea ce promoţii de studenţi şi absolvenţi români studiaseră în străinătate. Astfel, în paralel prindea contur şi celebra interogaţie a lui Maiorescu : „forme fără fond”.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 21 ianuarie 2013:

Desigur că o operă de aceste dimensiuni nu putea fi înfăptuită peste noapte, ci cu multă trudă, silinţă şi efort dezinteresat de câştigul personal, cel mai mult şi mai bun pentru ţară. Una dintre devizele pe care astăzi tot mai mulţi le iau în derâdere, însă în epocă, seriozitatea cu care au fost slujite arăta mai mult decât un ideal.

Primul guvern Barbu Catargiu a fost însărcinat de domnitorul Cuza ca unul ce trebuia să deschidă calea reformelor pentru trecerea României de la statutul de ţară feudală la cel de societate modernă, în care nu doar regimul economic se schimba, ci şi cel politic.

Ca la orice schimbare, rezistenţă apare cu repeziciune. Această rezistenţă venea din partea proprietarilor de pământuri care îşi doreau puterea politică, însă nu şi împărţirea uzufructului cu masa de cetăţeni. Cetăţeni cu numele fiindcă fără proprietate, cetăţeanul n-are identitate şi nici conştiinţă.

Primul guvern a reuşit elaborarea a două legi : cea a desfiinţării taxelor de export şi legea asupra presei. A creat însă obiceiul, reflexul că o putere executivă reprezentată de grupări politice supune legislativului şi domnitorului pentru promulgare o lege care înnoieşte sau îndreaptă o situaţie folositoare majorităţii.

Tarele primului guvern rezidau în încrederea că reformele se vor opri la „poarta” proprietarilor şi nu de puţine ori au existat divergenţe între guvern şi domnitor în felul cum trebuie aplicate reformele, ceea ce a îngreunat comunicarea şi a limitat succesul.
Mai mult, România rămânea în continuare un stat vasal, supus Porţii Otomane, mandatul Marilor Puteri Europene limita aria de acţiune a Executivului şi a domnitorului. Occidentul a oferit scoaterea României din „zona gris”, însă nu dorea ruperea echilibrului obţinut, după criza orientală, prin acordarea de puteri sporite acestei noi ţări mici din Estul continentului.

Clasa politică alături de domnitor, în mare a ştiut să exploateze slăbiciunile şi adversităţile dintre Marile Puteri, obţinând multe avantaje şi poziţii peste rânduielile semnate la Paris, la Conferinţa de pace din 1858. Alte aranjamente sub presiunea prefacerilor şi îndrăznelii Bucureştiului au fost până la urmă acceptate.

Desigur că şi sacrificiile au fost pe măsură. Domnul Cuza, ales pe viaţă nu a domnit decât şapte ani, guvernele s-au succedat cu o viteză mare, durata mandatului fiind de cel mult un an de zile, o bună perioadă de timp, însă noul stat România avea să cunoască o evoluţie uriaşă în comparaţie cu stadiul precedent de dezvoltare.
Argumente, expuneri şi detalii în fişierul audio al ediţiei unde aveţi ocazia să-i reîntâlniţi pe doi dintre cei mai buni specialişti ai perioadei anunţate.

Contribuţii editoriale : dl. Dan Falcan, şef al secţiei de istorie a Muzeului municipiului Bucureşti cu un portret al ministrului Apostol Arsache, ulterior prim ministru ad interim. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Consultant ştiinţific: dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta şi pe Internet în direct şi în reluare de la adresa : www.romania-actualitati.ro