Politica europeana de securitate

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 mai, ora 21:05) - Realizator: Radu Dobriţoiu - Ediţie "Euroatlantica" dedicată politicii europene de securitate, o problematică în dezvoltare în ultimii zece ani, pe care o analizăm astăzi, de Ziua Europei. Vom aborda acest eveniment de actualitate, impus de istorie ca dată care marchează, an de an, Declaraţia din 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman, prin care se puneau bazele Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, precursoarea Uniunii Europene. Marcăm astăzi, 9 mai, şi victoria coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste subiecte cu accent european domină emisiunea din această seară. Pentru această emisiune, dedicată Europei, îi am ca invitaţi în studioul 31 Radio România Actualităţi pe secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale, Sebastian Huluban, pe consilierul prezidenţial Iulian Chifu şi Dorin Matei, redactor-şef al revistei "Magazin istoric". Bună seara, domnilor. Mulţumiri pentru că aţi acceptat să participaţi la "Euroatlantica". Domnilor invitaţi, vorbim de politica europeană de securitate, la 63 de ani de la lansarea Planului Schuman. Vă rog, pentru început, să facem o paralelă între acea perioadă, dominată de o cotă redusă de securitate, chiar de încredere europeană, o cotă redusă de securitate îndeosebi în plan economic şi 9 mai 2013, când aproape toate ţările de pe vechiul continent sunt în NATO, când există la nivelul UE un înalt reprezentant pentru politica externă şi politică de securitate. Domnule secretar de stat pentru politica de apărare, Sebastian Huluban, vă dau dumneavoastră primul cuvântul pentru această temă.
Sebastian Huluban: Bună seara. Vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru invitaţie, vă mulţumesc şi colegilor dumneavoastră. Cred că cel mai important lucru de subliniat, cu ocazia acestei aniversări, ar fi faptul că Planul Schuman şi Declaraţia care a stat la baza acestui plan, în 1950, viza punerea în comun a unor resurse, pe de-o parte, punerea în comun a unor resurse, respectiv resursele legate de cărbune şi oţel, despre care ştim atât în Primul Război Mondial, cât şi în al Doilea Război Mondial, două războaie civile europene au constituit fundamentul pentru dezvoltarea unor capacităţi militare ale unor războaie devastatoare pe continentul european.
Realizator: Ne aducem aminte de bazinul Ruhr şi de tot ce s-a întâmplat şi cu Germania...
Sebastian Huluban: Deci punerea în comun a unor resurse de ordin industrial, a unor resurse ca resurse energetice, a fost principala ţintă sau principalul obiectiv al Declaraţiei şi al Planului Schuman. În acelaşi timp, nu trebuie uitat că Declaraţia Schuman a făcut apel, pentru prima oară, şi a vizat un obiectiv strategic pe termen lung pentru continentul european, rămas devastat după al Doilea Război Mondial; era vorba de atingerea unui obiectiv, respectiv crearea unei comunităţi supranaţionale. Şi iată că ne aflăm astăzi, la 63 de ani după, discutând despre aceleaşi lucruri. În planul politicii europene de securitate şi apărare, discutăm despre punerea în comun a unor capacităţi, de astă dată, capacităţi de apărare ale statelor naţionale şi, în continuare, discutăm despre semnificaţiile conceptului de comunitate supranaţională. Avem un bagaj şi un potenţial de dezvoltare instituţională la nivelul UE, avem Consiliul European, avem Consiliul de Miniştri, avem Parlamentul European, avem Comisia Europeană, Comisia Europeană care, probabil în cazul noilor state membre, este instituţia cu impactul sau instituţia cu unul dintre cele mai puternice semnificaţii la acest moment, în special datorită procesului de negociere. Deci avem o arhitectură instituţională, dar, totuşi, continuăm să discutăm despre obiectivul şi sentimentul comunităţii supranaţionale. În continuare, o să mă refer şi la celelalte aspecte, pe măsură ce o să continuăm discuţia.
Realizator: Domnule Iulian Chifu, iată, au trecut 63 de ani. Se pare că planul Schuman şi Declaraţia lui Robert Schuman a venit, pur şi simplu, în continuarea încheierii războiului, după '45, după tratatul de pace, după aceea. Acesta a fost, probabil, momentul de înţelegere deplină, între Franţa şi Germania, în primul rând, care se pare că şi acum sunt principalele motoare ale UE.
Iulian Chifu: Bun, ca să respectăm adevărul istoric şi substanţa, de fapt, a construcţiei europene, trebuie să remarcăm faptul că este un proiect american. Acest tip de pace în Europa are la bază un proiect american care, într-adevăr, a pornit de la o reconciliere istorică franco-germană care, însă evident că a reuşit să se închidă această falie şi, mă rog, rănile din parcursul secolelor, între cei doi mari actori, s-au închis târziu. Într-adevăr, sunt pilonii esenţiali la bază, la formare; însă, pentru că lansaţi discuţia în ceea ce priveşte o comparaţie cu 63 de ani în urmă, ce se întâmplă astăzi, nu trebuie să uităm că această componentă de securitate şi apărare, a avut de fapt originea şi sursa şi zona de inspiraţie, în primă fază, în Tratatul Nord-Atlantic. În 1949, a fost fondat acest Tratat Nord-Atlantic, atât de bine scris, încât n-a mai fost nevoie să îl revizuim. Spre desosebire de tratatele europene, vedem că, la fiecare doi-trei ani, cinci ani, e cazul să revenim asupra lor sau să completăm formule de natură constituţională, de reintegrare, pe care iar trebuie să le trecem prin mecanismul de validare naţional.
-: Iertaţi-mă că vă întrerup, e o tradiţie americană. Ei nici Constituţia nu şi-au rescris-o.
Iulian Chifu: E adevărat. Pe de altă parte, este atât de bine scrisă, le recomand întotdeauna studenţilor: trebuie citită; e un document juridic şi politic atât de clar încât putem să îl utilizăm astăzi, într-un context în care vorbim, la nivelul NATO, despre extinderea NATO, despre încheierea Războiului Rece, despre dispariţia Tratatului de la Varşovia, despre Parteneriatul pentru Pace, despre extinderea cu noi membri şi, în noul context global, NATO, mişcându-se către parteneriate globale şi către acţiune nu numai în afara teritoriului său, dar chiar acţiune la distanţă strategică - iată, Afganistan, iată misiuni în alte zone ale globului - acelaşi tratat a putut să fie cămaşa în care s-a inclus /.../ aceste operaţiuni. Deci, trebuie să insistăm asupra acestui fapt, pentru că a vorbit, în urmă cu 63 de ani, despre securitate şi apărare, la nivel european, puteam s-o discutăm doar în acest context, în context NATO. Nu puteam să extindem acel subiect la nivelul UE, pentru că o politică europeană de securitate şi apărare a apărut, în politica externă europeană,
a apărut mult-mult mai târziu.
-: Recent.
Iulian Chifu: După Tratatul de la Maastricht, deci după 1992; în consecinţă, componenta de securitate şi apărare la nivelul UE, a apărut şi ea mult mai târziu şi diferenţa de constituenţă, de substanţă între cele două dimensiuni, se poate vedea. Nu există, de altfel, o competiţie, ştim foarte bine, există acel acord care este încă valabil, prin care UE, NATO, au formule prin care UE recurge la capabilităţi de planificare, la capabilităţi NATO, de altfel, şi... statele, fiind cam aceleaşi, cu câteva diferenţe, în ambele cazuri.
Realizator: Sigur, doream să facem o pararelă. De ce? Pentru că, iată, nevoia de securitate de atunci şi de o înţelegere deplină între Franţa şi Germania a dus, în cele din urmă, la Planul Schuman şi... care a fost urmat, bineînţeles de UE. Şi iată că, din această, până la urmă, nevoie de securitate, nu neapărat şi din perspectiva militară, dar şi din perspectivă economică, această nevoie de securitate a dus la Planul Schuman şi la ceea ce a prezentat atunci Robert Schuman. Să aducem aminte, domnule Dorin Matei şi de rolul pe care l-a jucat atunci Konrad Adenauer, în promovarea Planului Schuman. Fostul cancelar german, în memoriile sale, menţionează scrisoarea pe care i-a trimis-o lui Robert Schuman, în care spunea că proiectul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului va reconstrui egalitatea Germaniei, la nivel european, o va lega inseparabil de Franţa şi va avea, ca rezultat, un sprijin popular, pentru că implică recâştigarea respectului, de către Germania sau, cum caracteriza această acţiune Konrad Adenauer, "primul pas al Germaniei Federale, către o politică externă independentă. Putem spune, domnule Dorin Matei, că, în acest moment, aceste idei sunt în continuare valabile?
Dorin Matei: Înainte de a vă răspunde la această întrebare, am să vă cer permisiunea să repet un lucru pe care-l spun de câţiva ani şi voi continua să o fac, în speranţa că până la urmă va avea ecou. Eu nu înţeleg de ce România, care nu mai e membră a Tratatului de la Varşovia şi a CAER, continuă să aniverseze Ziua Victoriei pe 9 mai, şi nu o face ca restul Europei, pe 8 mai, pentru că armistiţiul s-a încheiat pe 8 mai şi numai ambiţia lui Stalin, de a avea o a doua semnare a armistiţiului şi a anunţa, separat de restul aliaţilor, pe 9 mai, încheierea războiului, şi apoi faptul că ţările din estul Europei au făcut parte din acel bloc sovietic, a făcut ca Europa să serbeze ziua armistiţiului pe 8 mai şi ţările din blocul de Est să o facă pe 9 mai. Am observat anul acesta că o serie de ziare au anunţat Ziua Victoriei pe 8 mai. Sper ca, încet-încet, să ne deplasăm cu toţii către ziua de 8 mai şi să renunţăm la 9 mai. Nu cred că e foarte greu să o facem .
Realizator: Poate a fost important şi faptul că radioul public a anunţat victoria pe 9 mai, atunci.
Sebastian Huluban: Probabil a venit mai târziu ştirea.
Iulian Chifu: Tot la nivel de convenţie, trebuie să reamintim că astăzi sărbătorim şi independenţa de stat a României. Este sărbătoarea, dacă vreţi, uitată, a românilor. Tocmai, nefiind Ziua naţională, întotdeauna suprapunându-se - e aceeaşi discuţie de date, 9, 10 mai, suprapunându-se cu Ziua Europei, uităm faptul că suntem...
Realizator: A trecut în plan secund.
Iulian Chifu:... în ziua în care ar trebui să sărbătorim independenţa de stat a României. E, din nou, şi am intervenit pentru că domnul director al "Magazinului istoric" a intervenit şi el pe această dată, tocmai pentru ca să nu uităm, iar, măcar la RRA, şi acest fapt, măcar să fie pomenit.
Realizator: Noi am pomenit astăzi, în buletinele de ştiri şi în radioprogramele nostre, domnule Chifu, despre toate cele trei evenimente marcate, inclusiv de declararea independenţei de stat; şi vă asigur că nu uităm şi nu-i uităm nici pe veterani. Tocmai de aceea, tot în sfera abordării istorice a evenimentelor, 9 mai fiind şi Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste, colegul meu, Cătălin Purcaru, s-a întâlnit, astăzi, cu veteranii de război.
Reporter: 9 mai 1945 marchează sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial prin semnarea la /.../o suburbie a Berlinului, a actului prin care Germania nazistă capitula. Pentru supravieţuitorii războiului această zi are o semnificaţie deosebită.
gral de armată Dragnea Badea Marin, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război: Este cea mai mare zi şi cea mai importantă din viaţa mea pentru că am scăpat cu viaţă. Am luptat de l Prut la Stalingrad, la Volga şi înapoi, de la Stalingrad, până la porţile Vienei. Eram, când s-a terminat războiul, la Hron, în Cehoslovacia, rănit.
Reporter: Totodată, astăzi sunt omagiaţi şi cei care şi-au pierdut viaţa pe front.
Dragnea Badea Marin: Şi astăzi simt durerea în suflet, compania pe care am comandat-o la Hron, din 180 de oameni au mai venit 50 acasă, şi ăia jumătate ciuruiţi de gloante şi schije.
Reporter: În ciuda dramelor prin care au trecut, veteranii de război demonstrează aceeaşi tărie de caracter.
general în retragere Victor Goanţă: De când mă ştiut şi pe front acelaşi om am fost. Am fost mobilizat, m-am prezentat, m-am dus cu toată dăruirea şi mi s-a întâmplat necazul în Cehoslovacia, tocmai la un atac, a căzut proiectilul de brand, mi-a omorât şase oameni, pe loc; mie, mâna mi-a zburat-o, am văzut-o într-un boschet. Tot ce a fost deasupra pământului a ras. Omului trebuie dat să suporte şi bune şi rele.
Realizator: Aşadar, să ne aducem aminte de veteranii de război, din ce în ce mai puţini, din păcate, şi să-i cinstim aşa cum se cuvine. Domnule secretar de stat Huluban, i-am auzit pe aceşti eroi ai României. Ce face MApN, în continuare, pentru a-i sprijini, pentru că ştiu că sunteţi implicat la nivel de minister pe mai multe paliere, în sprijinirea veteranilor? Ştiu că nu este aria dvs de competenţă, dar...
Sebastian Huluban: În nici un caz, eu sunt secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, dar, întâmplător, am o relaţie apropiată cu omologul meu, cu secretarul de stat care gestionează problema veteranilor....
Realizator: Domnul secretar de stat Costea.
Sebastian Huluban: Costea, da, şi ştiu că are o aplecare specială, faţă de...
Realizator: E foarte implicat, da.
Sebastian Huluban: ... la fel ca şi domnul ministru Duşa. Sigur, problema veteranilor de război o vedem într-un context sau în contextul politicilor sociale sau a politicii sociale pe care o are ministerul; e la fel cu situaţia rezerviştilor ş.a.m.d. şi, în primul rând, situaţia care urmează a fi reglementată are la bază un caracter legal legislativ, o bază legală legislativă. Dar eu aş fi dorit neapărat să revin la semnificaţia zilei de 9 mai. La 9 mai sigur aniversăm azi şi Declaraţia de Independenţă a României, anunţată în Senat de Mihail Kogălniceanu, dar în zilele imediat următoare, aşa cum şi astăzi s-a comemorat la Monumentul Eroilor, a fost primul sacrificiu de sânge al tinerei Armate Române, desfăşurată la 1877, dincolo de teritoriul naţional, respectiv la sud de Dunăre, în Războiul de independenţă şi este şi un moment de eroism; este, sigur, şi eroismul celor care au luptat în acel devastator numit Al Doilea Război Mondial, aşa cum spunea şi domnul general Dragnea.
Realizator: Şi au luptat pe două fronturi, pentru că domnul general Dragnea a luptat şi pe frontul de Est şi a luptat şi pe frontul de Vest.
Sebastian Huluban: Dar, în acelaşi timp, avem şi amintirea celor care au fost desfăşuraţi în una din... probabil cea mai tânără armată naţională a acelui moment într-un război. Războiul numit în anumite studii istorice războiul ruso-turc de la 1877-1878, dar pentru noi ...războiul nostru pentru independenţă, ca urmare a Declaraţiei lui Mihail Kogălniceanu.
Realizator: O semnificaţie deosebită şi cu o prezenţă militară ...
Sebastian Huluban: Un război, de altfel, cu valenţe europene.
Realizator: Sigur că da.
Dorin Matei: Şi cu consecinţe europene.
Realizator: Să ne apropiem de ...
Dorin Matei: Dacă îmi permiteţi, eu aş continua ideea şi mă bucur că domnul consilier Iulian Chifu a făcut acea menţiune, că acest proiect european a fost o idee americană, nu numai că a fost o idee americană, au fost şi bani americani...
Realizator: Planul Marshall ...
Dorin Matei: ... pentru că fără Planul Marshall nu se făcea.
Realizator: Un plan Marshall, pe care noi l-am refuzat la data respectivă ...
Dorin Matei: Da, este o poveste foarte interesantă.
Realizator: Şi Uniunea Sovietică a venit cu propriul plan în contrapartidă care, bineînţeles, nu a funcţionat şi, pe de-o parte, Uniunea Sovietică ...
Dorin Matei: Nu l-am refuzat noi. Uniunea Sovietică a spus 'da, dar vrem ca banii să se distribuie prin Moscova', deci toţi banii pentru Europa de Est să îi ia Moscova şi Moscova să îi distribuie ţărilor respective. Există o mărturie orală, nu am găsit încă documentul, la Ministerul de Externe se şi bătea documentul participării noastre la Planul Marshall şi, la un moment dat ...
Realizator: România s-ar fi dorit să...
Dorin Matei: Şi toate ţările din Est îşi doreau, şi Cehoslovacia anunţase că va participa şi, în ultima clipă, s-a spus 'nu' şi s-a distrus documentul, au fost trimis dactilografe care lucraseră acasă, li s-a spus să nu pomenească nimic, au aruncat documentul respectiv şi am rămas pe dinafară, din păcate, dar asta este istoria, nu o mai schimbăm.
Realizator: Şi fiind vorba, domnule Dorin Matei, tot de Germania, tot de Germania acelei perioade, pentru că ne gândim la ce s-a întâmplat cu Germania după 1945, iată, în anul 1950 Conrad Adenauer sprijinea acest Plan Schuman, s-a ridicat Germania precum pasărea Phoenix din cenuşă, ştiţi foarte bine că Planul Marshall avea o serie de fonduri rambursabile şi o serie de fonduri nerambursabile. Dintre ţările care au primit sprijin s-a numărat, bineînţeles, şi Germania, ştim foarte bine, dar culmea este că Germania este prima ţară care a început să înapoieze fondurile rambursabile din Planul Marshall, începând prima să-şi achite datoriile pentru această susţinere. Este impresionant ceea ce s-a întâmplat atunci şi cum Germania, între anii 1945 şi să spunem, 1955, îmi aduc aminte, am văzut o fotografie cu Münchenul, cu catedrala de acolo, cum a reuşit să reconstruiască între 1945 ...era o fotografie făcută din exact aceeaşi poziţie, se vedea Cctedrala de acolo, din München şi, în 1955, Germania bineînţeles era între ţările Europei Occidentale, Germania Federală făcea parte din NATO, depăşise în 1955 acea criză a Blocadei Berlinului şi, iată, este, în acest moment, motorul principal al UE, de ce să nu spunem şi al monedei euro, nu?, domnule Chifu.
Iulian Chifu: Este adevărat. Este bine că am făcut şi acel excurs istoric. Nu trebuie să uităm că avem oameni lăsaţi pe toate fronturile şi la Est şi la Vest în Al Doilea Război Mondial şi în Războiul de independenţă la sud, sunt peste tot şi unul dintre principalele motive pentru care România a optat pentru această variantă de a se alătura structurilor de apărare politico-militare NATO, UE, după 1989, a ţinut şi de acest fapt. Sperăm să nu ajungem vreodată să trebuiască să murim pe propriul teritoriu pentru propriul pământ. Formula aceasta de securitate colectivă este cea care ne-a fost deschisă după 1989 şi a fost o decizie fermă a României de a merge către acea direcţie foarte clară. Pe de altă parte este bine că am făcut şi această trecere în revistă şi rememorare a Planului Marshall pentru că nu trebuie uitat că securitatea europeană, apărarea Europei a depins şi depinde în continuare de relaţia transatlantică. Este dacă vreţi un arc peste timp şi pentru că aminteaţi de acum 63 de ani, şi revenim în ziua de astăzi. Am pornit de la Planul Marshall, iată că suntem acum în situaţia în care Statele Unite au oferit Uniunii Europene acea formulă de asociere, de tratat de liber schimb transatlantic, care se traduce în fapt, având în vedere dinamica americană şi având în vedere o relativă stagnare la nivel european. Economic se traduce într-un nou tip de plan Marshall pentru Europa, o formulă de relansare, este adevărat reciprocă, este o formulă win-win, în care ambii termeni câştigă şi Statele Unite şi UE, este o formulă de relansare a Occidentului. De asemenea aşteptăm, pentru că suntem în această perioadă, vizita preşedintelui Obama, care va veni în Europa, va veni la Dublin, într-o formulă G-8, va veni la un mini-summit NATO, se spune de fapt la Bruxelles şi aşteptăm şi vizita la Berlin, acolo unde cel mai probabil vom avea noile trăsături ale politicii europene a Statelor Unite în cel de-al doilea mandat Obama. Este o închidere a unui arc peste timp, este o legătură naturală acea transatlantică, o legătură între Europa şi Statele Unite şi, cum bine aţi subliniat, Germania este principalul stat european care rămâne dator moral, nu financiar, pentru întreaga construcţie, dar şi pentru reconstrucţia sa, pentru reunificarea Germaniei rămâne datoare Statelor Unite. Este motivul pentru care pilonul fundamental şi astăzi al securităţii şi apărării europene rămâne NATO. Acum dacă este să ne mişcăm către ceea ce se întâmplă la nivelul UE, fireşte că vorbim despre o componentă de securitate şi apărare relativ tânără. Să nu uităm că acest an de abia avem de-a face cu celebrarea a zece ani şi de fapt o dezbatere internă de revizuire a documentelor /.../, practic prima strategie de securitate europeană. În acelaşi timp, la nivel european se discută tot mai mult despre operaţionalizarea unei capacităţi europene autonome. Evident având în vedere că marea majoritate a statelor UE sunt şi state ale NATO, capabilităţile sunt aceleaşi şi formulele de colaborare sunt extrem de prezente. Şi declaraţiile finale, iată, summitul NATO de la Chicago, vine şi subliniază tot la fel, faptul că principalul partener al Alianţei este UE şi că există acele legături intrinseci indisolubile de altfel şi prin componenta respectivă între NATO şi UE, fără a ştirbi din capacitatea sau dreptul sau posibilitatea UE ca să aloce resurse, să aloce capacităţi, capabilităţi, cum i se spune din punct de vedere al componentei militare pentru operaţiuni acolo în zone unde NATO nu neapărat are o apetenţă de a interveni. Şi aici ajungem de fapt cu ciclul la nivelul, ceea ce înseamnă securităţii şi apărării europene.
Realizator: O să vorbim şi despre aceste forţe militare...
Dorin Matei: Putem să mai facem o incursiune în istorie?
Realizator: Vă rog domnule Dorin Matei.
Dorin Matei: Sigur, deformaţie profesională.
Realizator: Este pentru toţi am impresia deformaţie profesională.
Dorin Matei: Totuşi să nu uităm că şi comunitatea cărbunelui şi oţelului şi proiectul de apărare europeană aveau în mentalitatea europenilor spaima de o Germanie, care exact cum aţi spus, în zece ani îşi revenise şi în prima fază toate măsurile astea erau gândite tocmai pentru a îmbrăţişa cât mai strâns Germania şi a nu o mai lăsa să facă ce făcuse în Primul Război Mondial, în Al Doilea Război Mondial. Şi dacă este să luăm istoric, putem considera Tratatul de la Dunkerque din 1947 ca primul pas către un proiect european de apărare. Au mai fost câţiva paşi, numai că într-adevăr crearea NATO i-a făcut pe europeni să pună de-o parte această componentă. Cred că proiectul ăsta de apărare europeană şi de securitate europeană a progresta cel mai puţin în cei 63 de ani. Crearea NATO a oferit o umbrelă cu un cost minim pentru Europa şi i-a făcut pe europeni să nu se mai gândească la această componentă a Uniunii Europene şi s-au trezit astăzi...
Realizator: Această componentă militară, efectiv militară.
Dorin Matei: De securitate şi de apărare comună. Şi s-au trezit astăzi ca sunt obligaţi de progresele integrării europene să se gândească şi la această componentă exact în cel mai prost moment, adică în momentul crizei economice.
Realizator: Da. Domnule secretar de stat Huluban, aţi participat luna trecută la Comitetul Director al Agenţiei Europene pentru Apărare. Bineînţeles, principalele forţe europene sunt mai mult pe hârtie şi mai puţin în baze militare şi în cazărmi, ca să ne exprimăm aşa. Pe de altă parte, se merge mai degrabă pe o politică de securitate la nivel de Minister de Interne şi de intervenţie în cazul unor situaţii de urgenţă. Acolo se mişcă mai repede şi intenţiile sunt mult mai clare. Vă rog să ne spuneţi despre ce a fost vorba, să ne explicaţi ce este cu acest Comitet Director al Agenţiei Europene pentru Apărare.
Sebastian Huluban: Agenţia Europeană pentru Apărare are o ţintă foarte precisă încă de la crearea sa, respectiv şi o să folosesc un cuvânt între ghilimele, o "sistematizare" a dezvoltării capacităţilor la nivel european prin punerea lor în comun în cadrul dezvoltării acestor module de capacităţi la nivelul statelor membre. Vreau să subliniez aici foarte atent un aspect, respectiv faptul că, evident şi la nivelul NATO, dar şi la nivelul Uniunii Europene încă, domeniul apărării este supus unui regim juridic interguvernamental, respectiv iniţiativele, dezbaterile şi lucrul cel mai important, fie că vorbim de NATO, fie că vorbim de Uniunea Europeană, deciziile au la bază un consens. Exact ca şi la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi la nivelul Uniunii Europene în domeniul apărării foarte multe dintre decizii au evident acel cel mai mic numitor comun, adică acel prag care să atingă întotdeauna consensul tuturor statelor membre. Revenind la formatul Comitetului Director, Comitetul Director este reprezentat de către sau este alcătuit din miniştrii sau înlocuitorii lor ai tuturor statelor membre şi în care se discută aspecte legate de dezvoltarea capacităţilor europene. Ultima discuţie care a avut loc a avut, evident, la bază unul dintre sau una dintre iniţiativele cel mai importante lansate încă din a doua jumătate a anului trecut, la nivelul Uniunii Europene, este vorba de organizarea la finele acestui an, în decembrie 2013, a unui Consiliul European, în formatul şefilor de stat şi de guvern, dedicat apărării europene. Deja, în urma decantării şi discuţiilor care au apărut începând cu anul trecut, Agenţia Europene de Apărare, Comitetul Director în momentul în care sunt întruniţi în sistemul participării tuturor miniştrilor apărării, dar şi Comisia Europeană pentru prima oară sunt implicate în generarea unor propuneri şi a unor iniţiative care sunt deja sub regimul discuţiilor la nivelul statelor membre şi între statele membre, deci un regim de dezbateri şi deja încep să se decanteze cam trei mari aspecte care vor viza finalitatea, respectiv Consiliul European din decembrie. Este vorba de sporirea vizibilităţii politicii de securitate şi apărare comune, fosta politică europeană de securitate şi apărare conform Tratatului de la Lisabona, o revizuire în scopul unei dezvoltări mai accentuate a capacităţilor europene şi o a treia componentă, aici vine şi impactul iniţiativelor Comisiei Europene care s-a realiat, preşedintele Comisiei Europene a anunţat, începând de la finele anului trecut, Comisia Europeană va fi parte a acestui proces, /.../ discuţii referitoare la apărarea europeană, problematica bazei industriale de apărare europene. La acest moment, statele membre ale Uniunii Europene cheltuie în jur de 200 de miliarde de euro, în alocaţia apărării, 27 de state membre.
Realizator: Anual.
Sebastian Huluban: Anual.
Realizator: Spre deosebire şi în comparaţie cu SUA...
Sebastian Huluban: Nu mai intru în detalii statistice, legate de capacitătile pe care le dezvoltă la nivel naţional, respectiv tancuri, vehicule blindate, avioane de luptă multirol ş.a.m.d. Fiecare cheltuie separat. Iniţiativa actuală, sigur, determinată şi de constrângerile bugetare semnificative, pe carele regăsim de-a lungul întregului spaţiu al UE, vizează tocmai punerea în comun şi dezvoltarea acelor capacităţi vulnerabile la nivel european, nu doar la nivelul statelor membre.
Realizator: Se vorbea, la un moment dat şi de anumite specializări de ţări...
Sebastian Huluban: Evident că nu poţi să ai un deficit de cadre...
Realizator: Anumite ţări să se specializeze în anumite /.../
Sebastian Huluban: Problema specializării, da, a avut un concept 'specializare şi roluri', ...
Realizator: Şi în NATO există.
Sebastian Huluban:...inclusiv la nivelul NATO, începând cu summitul de la Praga, nu a evoluat foarte mult, pentru că apare întotdeauna problema balansului - vorbim, totuşi, de regimuri interguvernamentale - balansului între apărarea naţională şi apărarea europeană sau apărarea transatlantică. Nu trebuie să uităm că avem o varietate enormă de state membre, referindu-mă doar la două criterii: populaţie şi teritoriu. Deci atunci când ridicăm problema specializării şi a rolurilor pentru o ţară cu un potenţial teritorial şi populaţie foarte mic, evident, şi un buget al Apărării mic, în comparaţie cu motoarele economiei europene sau al SUA, deja apar anumite probleme şi aceste lucruri întotdeauna trebuie balansate foarte atent. Însă ţinta acestor... punerii şi revin la acest concept de "pooling and sharing" se numeşte în limba engleză, de punere în comun a capacităţilor şi, pe urmă, utilizarea lor în comun...
Realizator: Şi împărtăşire, da.
Sebastian Huluban: ... împărtăşire, folosirea lor în comun, vizează la nivelul UE - există un proces similar şi la NATO - identificarea acelor capacităţi deficitare atât la nivel naţional, între statele membre, evident, nu în cazul tuturor, dar în majoritatea statelor membre, cât şi la nivel european. Vă dau un singur exemplu: alimentarea aeronavelor în zbor este una dintre temele cele mai importante ...
Realizator: Şi războiul din Libia a fost exemplul foarte clar.
Sebastian Huluban: ... şi are la bază, să-i spunem, o lecţie învăţată sau un studiu de caz intervenţial.
Realizator: Unde SUA au avut un rol important. S-a vorbit şi la reuniunea parlamentară NATO de la Bucureşti despre...
Sebastian Huluban: Un alt domeniu al acestor capacităţi în comun vizează, evident, în contextul dezbaterilor şi al discuţiilor Agenţiei Europene de Apărare şi ale Comisiei Europene, dezvoltarea aşa-numitelor capacităţi duale, duble şi aici cred că a fost foarte bună observaţia dumneavoastră referitoare la domeniul Administraţiei, a Internelor, a Administraţiei şi Internelor sau depinde de modul în care sunt numite în fiecare stat membru, există capacităţi - vă dau un singur exemplu: avioanele fără pilot, care pot fi dezvoltate în comun de către statele membre, iar ulterior, pot fi folosite nu doar în scopuri pur militare, ci şi în scopuri civile.
Realizator: Scopuri umanitare sau în anumite dezastre sau anumite calamităţi.
Dorin Matei: Domnule secretar de stat, dar îmi permit să vă pun o întrebare. Aţi fost acolo, aţi fost în inima acestor dezbateri. Cât optimism aţi sesizat în privinţa capacităţii practice de a elabora şi a pune în practică o astfel de politică de apărare comună europeană? E un studiu, care a fost publicat recent, pe 6 mai, de Institutul de Studii de Securitate, şi care identifică vreo şase motive de foarte puţin optimism în privinţa asta. Unul dintre ele este că statele europene cheltuie cam 55% din bugetul alocat Apărării pe salarii şi pensii, spre deosebire de americani, care cheltuie numai 30% în această direcţie. Mă rog, astea sunt cifrele date de studiul respectiv. Sunt şi alte elemente acolo. Se vorbeşte de îmbătrânirea populaţiei, de probleme care vor apare în timp în privinţa efectivelor pe care le pot mobiliza statele europene. Deci sunt multe motive, pe lipsa de cooperare, totuşi, a anumitor guverne de a participa la acest efort comun. Deci sunt multe, multe semne de întrebare. Cât optimism aţi simţit dumneavoastră între acei participanţi că se va putea ajunge la o politică coerentă de apărare europeană?
Sebastian Huluban: Nu ştiu dacă la astfel de reuniuni poţi să defineşti în termeni de 'optimism' sau 'pesimism' sau 'scepticism'. Există foarte mult realism la genul acesta de discuţii şi reuniuni, foarte mult realism. Ceea ce aş vrea eu să vă spun, însă, e că domeniul acesta, domeniul junior al politicilor europene, politica de apărare şi securitate, este un domeniu complex şi puţin diferit faţă de ceea ce suntem noi obişnuiţi mental, cultural, să regăsim ca şi concept de apărare, apărare naţională, la nivel naţional, şi chiar prin ceea ce înţelegem la nivel atlantic, la nivelul Alianţei Nord-Atlantice. Există două aspecte foarte importante, legate de această politică de apărare şi securitate comună europeană; pe de o parte, dincolo de ceea ce înţelegem noi "apărare pură", prin ceea ce suntem, repet, obişnuiţi cultural, mental, cu apărarea naţională, aici avem de-a face cu un evantai multiplu de mijloace de acţiune, şi am să vă dau câteva exemple.
-: /.../
Sebastian Huluban: Deci există un evantai multiplu de mijloace de acţiune ale UE, în care factorul militar pur, pe care îl cunoaştem noi sub forma militară, este doar o componentă şi, în al doilea rând, există şi o multitudine sau un evantai de răspândire geografică a acţiunilor subordonate politicii de apărare şi securitate comună. Şi am să vă dau doar două exemple. Intervenţia sau preluarea, mai exact preluarea de către UE, în 2004, de la Alianţa Nord-Atlantică, de la NATO, a mandatului misiunii de menţinere a păcii în Bosnia, a sunat a operaţiune clasică. Vorbim de /.../
Realizator: ... militară, operaţiune clasică militară.
Sebastian Huluban: Preluarea unei operaţiuni, pe baza acelor acorduri..
Realizator: Şi cum s-a desfăşurat, predare-primire?
Sebastian Huluban: Deci, asta, avem 2004, sigur, impactul operaţiunii s-a diminuat în ultimii ani. Pe de altă parte, avem operaţiunile actuale, desfăşurate de UE în Africa. Aici, deja vedem evantaiul complex de capacităţi şi acţiuni desfăşurate. În Somalia, există o misiune cu mare impact de pregătire a forţelor somaleze, aproape o treime din forţele somaleze au fost pregătite, nu în Somalia, ci în Uganda, dar în acelaşi timp, UE are o acţiune concertată cu o multitudine de aspecte civile, în toată regiunea conului Africii, există chiar o strategie comună asumată inclusiv de noi, de România. La fel se întâmplă şi în regiunea Sahelului. Deci, UE şi politica apărare-securitate comună are la bază această intersecţie între dimensiunea geografică şi dimensiunea sau evantaiul de capacităţi.
Realizator: Într-un fel, domnul Dorin Matei anticipa un subiect pe care doream să-l abordez în marja acestei Zile a Europei, şi anume, euroscepticismul, care se face resimţit nu numai în România, ci vedem, din Cipru, şi Grecia şi chiar până în Germania. La peste şase ani de la integrarea României, preşedintele Traian Băsescu crede că UE rămâne, cu toate lipsurile ei, singura soluţie viabilă pentru ţara noastră, iar premierul Victor Ponta afirmă că România trebuie să devină un membru activ şi implicat în decizii. Un material semnat Costi Dumăscu.
Reporter: UE nu a livrat ce a promis. Adică, reluarea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă, spune preşedintele Traian Băsescu, într-un interviu acordat site-ului Calea Europeană. Guvernele unor ţări au plătit sume enorme, pentru incompetenţa, imoralitatea în afaceri şi lăcomia unor bancheri, iar acum, găurile din bănci sunt acoperite cu banii populaţiei. De aceea, crede şeful statului, încrederea cetăţenilor, în UE, este în scădere. Traian Băsescu mai afirmă că austeritatea este foarte rea pentru populaţie şi pentru economice, dar, oricât de rea ar fi, este de preferat împrumuturilor cu dobânzi de nesusţinut, sau intrării ţării în încetare de plăţi. Premierul Victor Ponta crede că, în plină dezbatere europeană, austeritate sau creştere economică, România a găsit soluţiile potrivite. Şeful Executivului afirmă că suntem una dintre puţinele ţări ale UE care a avut o consolidare fiscală bugetară importantă şi care, în acelaşi timp, a creat locuri de muncă, a stimulat consumul, deci a adoptat măsuri de creştere economică. Asta ne dă dreptul să fim mai optimişti, despre rolul şi locul României în Uniune, consideră Victor Ponta. De la elevul pus întotdeauna în spatele clasei şi scos la tablă ca să fie certat, trebuie să devenim un membru activ, puternic şi implicat în decizii.
Realizator: Câteva cuvinte şi despre acest euroscepticism, domnule Chifu.
Iulian Chifu: Da, o să revin şi o să-l pun în cadru discuţiei anterioare. Raportul /.../ de care se pomenea mai devreme, al Institutului de Studii de Securitate, de fapt, discuta o variantă de UE contra NATO sau UE fără NATO, ori nu s-a pus niciodată problema ca Uniunea Europeană să-şi dezvolte o capabilitate, care să dubleze o capabilitate NATO, ci să-şi specializeze componenta sa, pentru simplul fapt şi aici s-a spus foarte clar, este destul de dificil ca să gândeşti apărarea în termenii clasici, dacă vreţi, pentru că este greu de a stârni emoţii şi de a pune nişte soldaţi să moară pentru identitatea europeană. Este abstractă, are alt tip de abordare şi intră în cu totul alte dimensiuni. Pe de altă parte, a existat un tip de specializare, la un moment dat, între cele două organizaţii, NATO se ocupa de hard power, de componenta solidă, de componenta puternică, şi Uniunea Europeană mai degraba de soft power, deci de componenta de influenţă de ... Ei bine, s-a demonstrat în timp şi chiar autorul acestei împărţiri, Joseph Nye Jr., spunea "bun, nu poţi să ai putere de influenţă, atât cât timp cât nu ai în spate puterea hard, care să permită descurajare, să permită să dea substanţă, de fapt, puterii de atracţie şi"...
Realizator: A existat exemplul din Macedonia, dacă ne aducem aminte, unde emisarul Uniunii Europene venea, pe de o parte, şi cum spuneaţi cu acest soft power, cu dialogul.
Iulian Chifu: Acolo a fost o intervenţie în trei, a fost şi cu OSCE.
Realizator: Şi cu NATO.
Iulian Chifu: Şi cu NATO, în mod... Important este că, din acel moment, s-a pus problema, într-adevăr, constituirii acestei forţe, dacă vreţi, în interiorul Uniunii Europene, iar ea s-a putut constitui şi aici a fost o anumită poveste...
Realizator: Avem un material despre aceste efective şi forţe.
Iulian Chifu: Este foarte bine, pentru că, de fapt, nu suntem în acelaşi context: NATO este puternică pentru că are articolul 5, ai atacat un aliat, ai atacat întreaga Alianţă, pe când în cazul Uniunii Europene, clauza de solidaritate, care este cumva o imitare a articolului 5, se referă doar la două chestiuni: urgenţe civile şi terorism. Deci, sunt specializări, sunt abordări diferite. Important este, într-adevăr, că Uniunea Europeană lucrează cu toate instrumentele: politica europeană de securitate şi apărare, fiecare cu domeniul său de intervenţie şi cu instituţiile, concomitent mergând pentru obiectivul care trebuie atins.
Realizator: Politica europeană de securitate şi apărare a devenit operaţională din 2003, având ca elemente constitutive Agenţia Europeană de Apărare, Forţa de Reacţie Rapidă Europeană, Forţa de Jandarmerie Europeană, ori grupurile de luptă ale Uniunii Europene. În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în decembrie 2009, Uniunea Europeană se recomandă drept un actor de securitate şi se vorbeşte despre o disponibilitate mai mare a statelor membre de a constitui un braţ armat al Uniunii. Arina Petrovici vine cu mai multe informaţii despre această evoluţie pe palier militar pentru Uniunea Europeană.
Reporter: Dacă în anii '90, Uniunea Europeană şi-a dezvoltat o serie de instituţii, politici şi mecanisme, care au condus la constituirea unei politici comunitare în domeniul securităţii şi apărării, ea a devenit un jucător important începând din 2000. Trebuie precizat că dezvoltarea unei capacităţi militare autonome a Uniunii a fost agreată cu condiţia ca aceasta să nu dubleze sau să concureze NATO, în calitatea sa de principală organizaţie de securitate în Europa. Politica europeană de securitate şi apărare a devenit operaţională din 2003, având ca elemente constitutive Agenţia Europeană de Apărare, Forţa de Reacţie Rapidă Europeană, Forţa de Jandarmerie Europeană ori grupurile de luptă ale Uniunii Europene. De exemplu, Forţa de Reacţie Rapidă Europeană are la nivel de corp de armată 60.000 de oameni, dispunând de capacităţile necesare în domeniul comandă şi control, logistică, sprijin de luptă, elemente navale şi aeriene, capabilă să fie dislocată în 60 de zile şi menţinută într-un teatru de operaţiuni cel puin un an, iar Forţa de Jandarmerie Europeană are un efectiv de bază de 800-900 de membri pregătiţi să fie desfăşuraţi în 30 de zile şi unul suplimentar de 2.300 în stand-by. În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în decembrie 2009, Uniunea Europeană se recomandă drept un actor de securitate coerent şi eficient, un furnizor de securitate, atât intern, cât şi extern, nu doar un consumator. Unii experţi susţin că, după Lisabona, când politica europeană de securitate şi apărare a devenit politica de securitate şi apărare comună, s-ar putea vorbi despre o disponibilitate mai mare a statelor membre de a constitui un braţ armat al Uniunii. Totuşi, din cele 27 de misiuni şi operaţiuni, care au fost lansate până în prezent sub egida Uniunii Europene pe trei continente, 19 au avut, în primul rând, un caracter civil. Vorbim, de pildă, de misiuni civile de tip poliţienesc în Bosnia şi Herţegovina, Afganistan sau fosta Republică Iugoslavă Macedonia, de misiuni de monitorizare a frontierei, de sprijinire a reformei sectorului de securitate, de asistenţă în reforma justiţiei, dar şi de operaţiuni militare, de peace enforcement în Bosnia şi Herţegovina, Republica Democratică Congo sau în Somalia.
Realizator: Arina Petrovici ne-a explicat pe scurt cum stăm cu capacităţile militare ale Uniunii Europene. Domnule secretar de stat Huluban, vă rog să dezvoltăm un pic acest subiect. Vorbeam, la un moment dat, înainte de emisiune, despre această tendinţă, de punere în comun a capacităţilor militare, mai ales pe fondul dezvoltării crizei economice. Vă rog, foarte pe scurt, pentru ascultătorii noştri, să spuneţi ce ar însemna acest lucru şi care ar fi beneficiile din punct de vedere economic, pentru că securitatea economică, am spus, implică şi securitate militară
Sebastian Huluban: Beneficiile, din punct de vedere economic, aşa cum spuneam şi anterior, sunt mai mult decât evidente. Atunci când privim, pe de o parte, necesitatea dezvoltării de capacităţi la nivel naţional - necesitatea de dezvoltare de capacităţi la nivel naţional tradusă prin necesitatea de achiziţii, singur, la nivel naţional sau necesitatea de a dezvolta acele capacităţi în comun, în baza unei alocări în comun a acestor resurse necesare achiziţiilor şi capacităţilor. Avantajul care apare însă din dezvoltarea de capacităţi în comun nu rezidă doar din reducerea presiunii asupra bugetelor apărării la nivel naţional, care oricum ştim bine că există - România este, la acest moment, una dintre excepţiile la nivel european, unde, în baza unui program multianual aprobat de CSAT la începutul acestui an, există premisele unei creşteri a bugetului apărării -, dar, excluzând acest lucru, fiecare creştere bugetară, fiecare reducere bugetară în domeniul apărării, contează enorm de mult să fii capabil să ai acel spirit de a identifica deficienţele comune şi a le dezvolta în comun. Cam asta este de fapt filozofia acestei dezvoltări a capacităţilor şi a folosirii lor în comun, care o componentă în oglindă la NATO, se numeşte Apărarea Deşteaptă sau Apărarea Inteligentă - Smart Defense. Şi un lucru extrem de important de subliniat, şi aş dori să şi închei aici, atât la nivelul Alianţei Nord-Atlantice, cât şi la nivelul Uniunii Europene - noi, sigur, vorbim de două organizaţii, dar nu trebuie să uităm că în proporţie de peste 80% au aceeaşi reprezentare, la ambele niveluri se discută de dezvoltarea acestor capacităţi în comun prin evitarea duplicării, adică a nu dezvolta aceleaşi capacităţi în comun şi la NATO şi la Uniunea Europeană şi a duplica. Şi aş dori să închei într-un spirit optimist de data aceasta, al cooperării dintre NATO şi Uniunea Europeană. În cursul zilei de ieri, secretarul general NATO a avut un discurs extraordinar şi inspirator, în Parlamentul European, una din instituţiile în creştere de vizibilitate la nivelul Uniunii Europene, iar un alt reprezentant al politicii de securitate şi apărare comună al Uniunii Europene, baroneasa Ashton, a avut azi, la fel, un discurs extrem de interesant, la Washington, despre viitorul Parteneriatului transatlantic şi al relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi NATO. Citindu-le pe amândouă, cred că putem să avem premisele unui optimism. Cred că nu au fost întâmplător ţinute pe 8 mai şi 9 mai, exact cu ocazia aniversării Zilei Europei.
Realizator: Foarte scurt, un minut, domnule Dorin Matei. Vorbeaţi dumneavoastră de integrare, ca şi prilej, totodată, de cedare a unor suveranităţi, şi vorbeam noi că deja din punt de vedere legilsativ, din punct de vedere economic, iată şi moneda urmează, Armata va fi probabil ultimul bastion către Uniunea Europeană.
Dorin Matei: Da, cred că este o întrebare care trebuia să i-o adresaţi domnului secretar de stat, este mai bine pregătit decât mine, ca să răspundă. Eu pot să vă răspund ca istoric. Într-adevăr, există aceste atribuţii ale suveranităţii, niciun stat nu le cedează de bună voie, dar când toate statele acestea îşi propun să construiească Uniunea Europeană, ar trebui să găsească o soluţie pentru a rezolva această problemă. Rămâne o problemă de depăşire a crizei economice. Dacă o vom depăşi cu bine, probabil că o vom rezolva mult mai uşor.
Realizator: Săptămâna viitoare, domnule Iulian Chifu, veţi lansa o nouă carte. Vă rog să ne daţi câteva informaţii despre această lucrare.
Iulian Chifu: Da, se numeşte "Gândire strategică", este o carte care însumează o prezentare nu exhaustivă, dar o prezentare largă a temelor esenţiale pe această dimensiune, de la concepte, la elemente aplicative, şi cred că acesta este efectul şi elementul pozitiv al întregii cărţi, este faptul că vine şi aduce pe masă nu numai baza teoretică, ci şi formule directe de prezentare a acestor concepte, modul în care s-au aplicat, iată cum arată un complex regional în chestiunea regiunii extinse a Mării Negre şi, evident, face, pe fond, îmi permit s-o spun, fiind autor, face de fapt pledoaria pe care o fac întotdeauna, pentru nevoia de mare strategie, de care are nevoie şi o ţară mică sau medie - cum vrem s-o luăm - precum România, pentru că ea înseamnă o integrare a tuturor instrumentelor şi o desenare a unor obiective în adâncime pe un termen lung, pe care să le atingă indiferent cine vine la conducerea statului, pentru că ele reprezintă obiective strategice obiective importante, indiferent cine conduce România într-un moment sau altul, din punct de vedere guvernamental. Ei bine, structura acestei cărţi se referă de la elementele de strategie ale României, marea strategie, parteneriate strategice, iată, complexe de securitate, relaţia cu NATO şi Uniunea Europeană, dar merge mai departe, până la ultimele - că sunt cele mai simplu de vândut - respectiv, componenta aceasta şi teoria coabitării în România.
Realizator: Sunt sigur că vă referiţi, în lucare, şi la Uniunea Europeană.
Iulian Chifu: Desigur, Uniunea Europeană este una dintre componentele pe care România a ales-o ca drum de dezvoltare şi pentru a-şi asigura, şi aici...
Realizator: Rolul şi viitorul nostru în Uniunea Europeană, în lucrarea "Gândire strategică". Care sunt perspectivele?
Iulian Chifu: Perspectiva este una clară şi care se subsumează de fapt deciziei şi nu poziţiei României la ora actuală. Am ales acest drum, considerăm că astăzi soluţia este Uniunea Europeană; preşedintele chiar numeşte Statele Unite ale Europei, deci o variantă federală complet intregrată. În momentul de faţă, evident, că aceasta este o componentă care este pe masă...
Realizator: Statele Unite ale Europei...
Iulian Chifu: Se discută despre ea şi..
Realizator: ... proiectul e al unui român.
Iulian Chifu: ... nu putem să o gândim decupată, însă, de contextul transatlantic, euroatlantic, şi aici vroiam să subliniez că şi această componentă este absolut obligatorie.
Realizator: "Euroatlantica", la final, ediţie dedicată securităţii europene. Invitaţi în emisiune au fost secretarul de stat pentru politica de apărare Sebastian Holoban, consilierul prezidenţial Iulian Chifu şi Dorin Matei, redactor-şef la revista "Magazin istoric".