Tratație de weekend cu cremă de ciocolată

O ştire recentă arată că ciocolata este mai eficientă decât mierea în caz de tuse, chiar mai bună decât mierea! Explicaţia e destul de simplă: lăsată să se topească lent în gură e lipicioasă şi formează în gât un strat care protejează terminaţiile nervoase.

Dacă e vorba însă că ciocolata topită e secretul, e anotimpul perfect să redescoperim între pagini îngălbenite gustul "şocolatei" de altă dată.

Începem însă cu literatura, că parcă doar nişte banale studii ştiinţifice nu se Şi servită, de exemplu, la masa cu amintiri din copilărie a Medelenilor, din vechile ceşti cu garoafe, "crema de şocolată a cucoanei Catinca" e un mic şi savuros poem: "cremă cu migdale prăjite deasupra şi complicat parfum de vanilie, migdală amară, şocolată amăruie şi parcă şi un iz de rom."

Dar pentru a pune ceva în ce fel de ceşcuţe vreţi, e nevoie şi de o carte de bucate, nu numai de un roman al adolescenţei.

Iar pentru a obţine complicatul parfum de vanilie şi ciocolată amară şi pentru a nu trăda atmosfera patriarhală ţesută de Ionel Teodoreanu, aleg de pe alt raft de bibliotecă celebra carte de bucate a Sandei Marin.

Din care aflăm că pentru a pune în ce fel de ceşcuţe vreţi o "şolocată" ca cea a cucoanei Catinca avem nevoie de:

1/2 litru de lapte

o jumătate de baton de vanilie

100 grame de ciocolată amăruie

4 ouă

175 de grame de zahăr

80 de grame de făină

1 lingură rom şi câteva picături de esenţă de rom

Cât cântăriţi ingredientele puteţi să vă enervaţi pe reţetele cofetarilor în care gramajele se termină cu 5 în coadă! Dar ce să-i faci? Asta-i ecuaţia dulcelui!

Mod de preparare:

Se fierbe laptele şi în el se pune la infuzat batonul de vanilie şi se lasă la topit ciocolata amăruie cam un sfert de ceas. Reţeta veche zice că trebuie să vă pierdeţi ceva timp cu rasul ei, dar blenderul contemporan uşurează operaţia.

În timpul necesar vaniliei să-şi lase aroma se fac celelalte preparative: se sparg 4 ouă într-un recipient care poate ajunge apoi şi pe foc. Acestea se bat bine împreună cu zahărul şi făina. În crema rezultată se toarnă încetişor, dar se amestecă straşnic laptele devenit o lavă fierbinte cu aromă de ciocolată şi de vanilie. Şi se fierb la foc mic, în timp ce se amestecă încontinuu pentru a nu se prinde. Când începe să se lege crema se ia "şocolata" de pe foc, dar se mai amestecă cu spor, şi cu o furculiţă o vreme... Să aibă consitenţă fină, textură de catifea şi apariţie ca de satin. Iar ca să obţineţi şi acel subtil "iz de rom" din La Medelenii copilăriei, adăugaţi-l înainte de ultimele asalturi ale furculiţei. Dar să fie şi rom, nu numai esenţă de rom, că era vorba de ceva subtil!

Iar pentru cei care v-ar refuza aşa o cremă, închei cu fraza ironic-ţâfnoasă a cucoanei Catinca din romanul Medelenilor:

"Dar ce-i crema mea? Piesă de teatru s-o aplauzi? Ori o mănânci, ori nu-i bună!"