Atracţii europene: Casa Julietei din Verona
Casa Julietei din Verona este unul dintre cele mai romantice locuri din lume.
![Atracţii europene: Casa Julietei din Verona](https://www.romania-actualitati.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.romania-actualitati.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2015%2F2%2F14%2F67405%2F1667233142-288f23e6.jpg&w=960&h=540&c=1)
Articol de Doina Creţu, 14 Februarie 2015, 10:59
În fiecare an, mii de turişti întâmpină ziua iubirii la Verona, locul unde William Shakespeare a plasat acţiunea uneia dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste a umanităţii: Romeo şi Julieta.
Deşi intrăm pe tărâmul imaginaţiei, oraşul acesta din nordul Italiei ştie să satisfacă dorinţa tinerilor de a fi parte a visului de iubire nemuritoare şi a alcătuit chiar un traseu turistic, pe urmele ipotetice ale lui Romeo şi ale Julietei lui, într-o Veronă medievală.
Ghizii vă arată Palatul lui Romeo, piaţa în care s-a duelat cu Tibalt, capela franciscană unde s-au căsătorit Romeo şi Julieta şi chiar cripta unde s-a încheiat tragic iubirea lor.
Este multă lume la Verona astăzi, dar cea mai mare înghesuială este în faţa unei case datând din secolului al XIII-lea, care a aparţinut familiei dell Capello, un nume care se aseamănă ca sonoritate cu numele părinţilor Julietei: Capulleti.
Potriveala a contat când, această clădire a fost aleasă drept Casă a Julietei. Şi pentru că îi lipsea un... "mic detaliu": celebrul balcon sub care Romeo şi-a mărturisit dragostea, nu a fost mare lucru să i se adauge un balcon în secolul XX.
Amănuntul fireşte că este ignorat de mulţimea de adolescente, pierdute în vise şi în căutare nu de veridicitatea istorică şi arhitecturală a locului ci de posibilitatea de a zări vre-un Romeo printre sutele de tineri ce privesc la balconul Julietei şi la statuia ei din bronz, aşezată în curtea interioară a casei.
Audio: Atracţii europene