Poem pentru prima zi a Radioului

Sunetele sunt peste tot în jurul nostru. De ce şi-ar mai dori cineva lângă el, în casă, ba chiar pe stradă, în masină sau tramvai, o cutie din care să iasă alte sunete?

De optzeci şi cinci de ani, românii se află sub puterea şi vraja acestui mister. Al radioului.

Cine a pus la noi, în pământul curiozităţii şi al interesului pentru nou, sămânţa acestei firave şi sensibile flori, atît de îndurătoare, însă?

Cine i-au fost ursitoare, moaşe, naşi şi părinţi? Cine i-a luminat copilăria? Cine l-a învăţat primele litere şi legi ale purtării? Cine l-a deprins cu greul vieţii?

Pe unde l-au purtat cărările vieţii şi încotro ne-a dus, împreună cu el?

De ce, în ciuda goanei neobosite a tehnologiei, radioul nu s-a ofilit, ci s-a reinventat mereu, a rămas poarta prin care ieşim în fiecare zi, cu bucurie, către lumea din jurul nostru, a informaţiei, ca şi a culturii, a simţirii, a frumosului, a sensibilităţii.

În căutarea unor noi răspunsuri, documentarul-poem realizat de Sorina Man vă propune o aventură în lumea din interiorul cutiei fermecate, din care vin către noi sunetele lumii.

Nu de la sine, ci purtate de gândul şi simţirea oamenilor pentru care în România, acum, ca şi acum 85 de ani, Radioul este parte din viaţa şi din sufletul lor.