Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Istoria Radio România Timişoara

Ideea realizării la Timişoara a unei staţii de radiodifuziune a fost avansată pentru prima oară în iulie 1930.

Istoria Radio România Timişoara

Articol de RADOR, 08 Martie 2013, 17:01

În Banatul multietnic, primii paşi ai radiofoniei au fost făcuţi cu mult înaintea primei emisiuni a postului de Radio Timişoara.

Începuturile transmisiunilor radio făcute în Europa Centrală şi de Vest, înaintea celor locale, au fost recepţionate mai întâi aici.

Ideea realizării la Timişoara a unei staţii de radiodifuziune a fost avansată pentru prima oară cu prilejul Adunării Generale de Reînfiinţare a Asociaţiei Culturale Bănăţene, ce a avut loc în oraşul de pe Bega în zilele de 26 şi 27 iulie 1930.

Proiectul a apărut, aşa cum spuneau oamenii acelor vremuri, din necesitatea de a crea noi valenţe şi identităţi spiritualităţii bănăţene.

Era nevoie de crearea câtorva bastioane de cultură românească, ce urmau să catalizeze activitatea intelectualilor din zonă; trebuiau înfiinţate noi instituţii culturale româneşti şi, în acest context, înfiinţarea unui studio de radio.

Putea să contribuie la cristalizarea culturii bănăţene şi integrarea ei în contextul celei naţionale, odată cu instaurarea administraţiei româneşti în Banat.

Ideea de radiofonie aici a fost mult anterioară, însă anului 1955

Nu a fost să fie aşa cum s-a vrut atunci din cauza vremurilor. Mulţi dintre intelectualii care au visat la înfiinţarea unui post de radio la Timişoara înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial au luat, odată cu instalarea comunismului la putere, drumul închisorilor, iar cei rămaşi au abandonat ideea pentru aproape un deceniu.

În istoria radiofoniei bănăţene, 5 mai 1955, ziua primei emisiuni la Radio Timişoara rămâne cea de referinţă; ea vine însă după alte asemenea momente care au contribuit pas cu pas la înfiinţarea acestei instituţii.

În iulie 1939, presa anunţa că Radio Timişoara, despre care se vorbea pe atunci atât de mult, a trecut de faza de proiect şi că încă din acel an vor începe lucrările la clădirea ce va adăposti postul de emisie.

Toate aceste preocupări s-au dovedit zadarnice.

Guvernul Petru Groza anunţa în 1945 suspendarea Consiliului de Administraţie al SRR şi epurarea Radioului.

Situaţia politică a influenţat decisiv conţinutul programelor de radio existente la acea vreme.

Se spunea atunci 'Intelectualii trebuie să dovedească prin eforturi sporite că merită încrederea clasei muncitoare'.

Pe lângă activitatea centrelor de radioficare, care s-au construit în ritm alert, în principalele localitătţi, la începutul anilor '50, continuitatea radiofoniei bănăţene era asigurată şi de o subredacţie a postului central.

În a doua jumătate a anului 1952, Timişoara a început să emită programe de seară de câte un sfert de oră, pe lungimea de undă medie a Radioului Bucureşti, cu un buletin de ştiri şi muzică populară românească şi sârbească.

Prima emisiune, difuzată în 5 mai 1955

Prima emisiune a Studioului Regional de Radio Timişoara a fost difuzată în 5 mai 1955, ora 20:15.

Primul text a fost un şablon, o modalitate de exprimare caracteristică acelor vremuri.

Realizările trebuiau să fie de preţ şi neapărat să aparţină oamenilor muncii.

Viitorul va fi obligatoriu luminos, iar viaţa mai bună se va obţine doar prin luptă.

Un mesaj care nu ar fi conţinut acele elemente programatice ar fi fost respins din start.

Cea de-a doua şi a treia emisiune s-au difuzat în 7 şi respectiv 9 mai, iar din 11 mai 1955 ele au devenit zilnice, durata lor crescând la 30 de minute.

O dată cu trecerea anilor, emisiunile difuzate de Radio Timişoara au devenit mai complexe, au acoperit teritorial o rază tot mai mare.

În anii '80, redactorii şi reporterii postului de Radio Timişoara trebuiau să respecte rigorile cenzurii, dar erau bucuroşi să ocolească anumite indicaţii prin exprimări eufemistice, de multe ori neînţelese de cei care dădeau aprobările pentru emisie.

Emisie întreruptă 5 ani

Ordinul de întrerupere a emisiunilor postului de Radio Timişoara, Cluj, Craiova şi Târgu Mureş a fost transmis în Controlul general, în 12 ianuarie 1985.

Vestea a căzut ca un trăsnet pentru cei care lucrau atunci în redacţie. Ce se întâmplase?

Se vorbea despre o idee nefericită a colegilor de la Târgu Mureş. Şi cum nu se puteau face discriminări, soluţia era una singură: desfiinţarea tuturor.

Au trebuit să treacă aproape cinci ani de la acel moment pentru ca vocea radioului timişorean să se audă din nou, la 22 decembrie 1989.

Sintagma 'Aici Radio Timişoara' s-a auzit din nou, iar saga postului de Radio Timişoara continuă până în ziua de astăzi.

În 2013, Radio România Timişoara este lider de audienţă în Banat.

În vara lui 2006, de Ziua Timişorii - 3 august, a fost deschis primul emiţător FM pentru postul Timişoara FM - 105,9; iar programele pe unde medii au fost completate atunci pe ultrascurte, cu ştiri şi emisiuni noi, separându-se două programe aproape distincte.

În 21 mai 2010 emisia în FM a fost trimisă în premieră şi în judeţul Arad, pe Valea Mureşului, odată cu deschiderea emiţătorului din zona Făgetului - 103,6; iar de Ziua Radioului Românesc, 1 noiembrie, în 2011, a fost realizat primul program Arad FM.

În 5 noiembrie 2012, programele Arad FM emise de un studio local din Arad au devenit realitate, iar astăzi, în 8 martie, sediul nou Arad FM, deschis în clădirea Teatrului Clasic "Ioan Slavici" din Arad, oferă perspectiva unei îmbunătăţiri clare a condiţiilor de lucru şi, implicit a calităţii programelor.

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Documentare 20 Septembrie 2023, 20:33

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”

Începând de astăzi, țara noastră revine în atenția celor aproape un sfert de miliard de abonați Netflix, grație debutului...

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Povestea Cântării Cântărilor
Documentare 22 Aprilie 2022, 10:08

Povestea Cântării Cântărilor

Prin noua haină muzicală pe care o îmbracă graţie inspiraţiei marelui compozitor Sabin Păutza avem din nou prilej să căutăm...

Povestea Cântării Cântărilor
Portative - curcubeu
Documentare 18 Februarie 2022, 11:06

Portative - curcubeu

RadioDoc din 17 februarie 2022 - cu pianista Sînziana Mircea.

Portative - curcubeu
Magia eclipselor
Documentare 28 Ianuarie 2022, 18:19

Magia eclipselor

RadioDoc din 27 ianuarie 2022.

Magia eclipselor
Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
Documentare 18 Decembrie 2021, 09:56

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?

Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk.

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
„Radio Chişinău – România la 10 ani”
Documentare 02 Decembrie 2021, 13:59

„Radio Chişinău – România la 10 ani”

Documentar RRA

„Radio Chişinău – România la 10 ani”
 Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)
Documentare 26 Noiembrie 2021, 07:20

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)

Aflăm povestea întâlnirii cu natura, în toamna 2021, împreună cu Andreea David , Raluca Oancea Nestor și toți ce li s-au...

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)
Moştenirea Generalului Dragalina
Documentare 29 Octombrie 2021, 14:56

Moştenirea Generalului Dragalina

Istoria, eroii acestui pământ, arhivele , momumentele, memoria, cărțile , recunoașterea, premiile, ștafeta transmisă unei noi...

Moştenirea Generalului Dragalina