ETIMOLOGII I – Dragostea-puterea atotțiitoare și stihia atotstăpânitoare

Etimologia cuvântului dragoste ne arată cât de nobile sensuri avea rădăcina din care s-a născut: dher-... o rădăcină din limba indo-europenilor.
Indo-europenii spuneau dher- când voiau să arate că:

– un lucru era bine fixat, solid, zdravăn, stabil, bine întemeiat, neclintit sau
– un lucru care se/te ține bine și nu-ți mai dă drumul, de care te ții bine sau pe care îl ții cât de bine poți şi căruia nu vrei să-i mai dai drumul … cu nici un preț, pentru că … este de preț.

Folosit ca verb, dher- însemna, printre altele, şi „a ține la cineva/ceva”, a prețui, a considera, a respecta.

Vechii slavi spuneau dragu (format din acest dher- şi un posibil sufix –go-) despre o persoană sau un lucru la care țineau foarte mult. Astfel a ajuns să însemne: scump, prețios, neprețuit şi… drag, iubit. Era şi un mod afectuos de adresare, ca „tesoro” – „comoara mea” din italiană.

Din dragu l-au format pe dragosti, un lucru prețios sau care costă mult.

De la ei le avem şi noi, cu deosebirea că, în timp ce în toate limbile slave dragosti era şi mai este doar: un lucru scump, prețios, de mare valoare, un odor neprețuit sau scumpete şi lux, în româneşte el are numai sensul de … dragoste !

Adică ceea ce strămoşii noştri, protoromânii, credeau a fi… lucrul de (cel mai mare) preț, de fapt, neprețuit.

Tot de la vechii slavi îl avem pe dârz, din dârzu = îndrăzneț, curajos, temerar, ferm, neclintit, din aceeași familie a lui dragu.

Pentru cei ce gustă voluptățile etimologiei, să spunem că:

1. dragu poate fi rudă cu dear din engleză: prețios, valoros, scump, iubit, îndrăgit şi… costisitor…

2. din acelaşi radical al temeiniciei s-a născut în latină firmus (ferme, în fr. şi, de aici, ferm în română)

3. în greacă din el s-au format două cuvinte care merită pomenite:

– tronul (din thronos/θρόνος) – scaunul solid, înalt şi de neclintit, însemn al puterii politice şi religioase (a se vedea tronul Pithiei sau tronul patriarhal).

– religia (thriskia/θρησκεία) adică regulile de cinstire a divinității, stabilite şi fixate odată pentru totdeauna, reguli ce trebuiesc ținute cu fermitate.

Concluzia este copleşitoare.

În primul rând se desprinde ideea că dragostea, aşa cum o cunoaşteau şi cei vechi şi aşa cum o cunoaştem şi azi, este o putere „atotțiitoare”, puterea prin care Divinitatea/Atotțiitorul „ține” lumea, o men-ține, adică o ține în mâini.

În al doilea rând, rădăcina din care se trage ne arată că dragostea este puterea pe care se întemeiază orice, puterea prin care orice lucru devine statornic, stabil, solid, ferm, de neclintit şi de nestrămutat şi puterea prin care se ține, se susține şi se menține oriunde şi oricând.

În al treilea rând, dragu şi dragosti din slavă, să zicem „faptul de a fi neprețuit” arată limpede că ea este unul dintre, dacă nu chiar… cel mai prețios lucru din lume.

Și, nu numai atât. Rudele-i din greacă, tronul şi religia, ne descoperă adevărata-i menire: aceea de a domni/stăpâni pretutindeni şi… de a ne îndumnezei.

Cel mai minunat poem/imn închinat vreodată dragostei este cel al Sf. Pavel din Epistola sa către locuitorii Corintului. Parcă apostolul ar fi știut etimologia... dragostei:

Imn dragostei

1. „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte
pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea.Iar mai mare dintre acestea este dragostea”./I Corinteni 13; trad. Biblia Sinodală.

***

Nu putem, însă, să nu spunem că dragostea a fost, încă de la început, înțeleasă și ca o stihie, o forță sălbatică, de necontrolat, devastatoare, atotstăpânitoare și nu atotțiitoare. Puterea de neînvins care te ține bine și nu-ți mai dă drumul. Dragostea întruchipată de Eros. Este acea pornire a inimii subjugate de simțuri, o pornire poruncitoare, de cele mai multe ori distrugătoare. Exemple? Povestea lui Paris și a Elenei, care a dus la distrugerea Troiei sau povestea tristă a lui Tristan și a Izoldei.

Iată cum Petrarca comite un hybris îi dragostea lui nemăsurată pentru eterica, angelica sa Laura:

Petrarca, Il Canzoniere (115)

In mezzo di duo amanti honesta altera
vidi una donna, et quel signor co lei
che fra gli uomini regna et fra li dèi;
et da l'un lato il Sole, io da l'altro era.

Poi che s'accorse chiusa da la spera
de l'amico piú bello, agli occhi miei
tutta lieta si volse, et ben vorrei
che mai non fosse inver' di me piú fera.

Súbito in alleggrezza si converse
la gelosia che 'n su la prima vista
per sí alto adversario al cor mi nacque.

A lui la faccia lagrimosa et trista
un nuviletto intorno ricoverse:
cotanto l'esser vinto li dispiacque.

Laura punându-i lui Petrarca cununa de lauri, Florența, sec. al XV-lea

Chant d'Amour/Cântec de dragoste, Edward Burne-Jones, Metropolitan Museum of Art, 1868 et 1873

La mijloc, între doi îndrăgostiţi... (115)

La mijloc, între doi îndrăgostiţi, văzui o doamnă cu virtuți cerești,
augustă; cu ea era acel senior
Ce între oameni şi-ntre zei domneşte;
De-o parte Soarele-i stătea şi eu de-o parte, și amândoi aveam același dor.

Când se văzu în sfera lui de raze că-i cuprinsă,
A iubitului cel mai frumos, spre mine se-ntoarse și spre-a mea privire vie,
Și-o văzui: era senină şi pe chip avea o fericire necuprinsă;
şi tare aş vrea în veci cu mine sălbatică și rea să nu mai fie.

Pe dată-n bucurie mi se prefăcu
Gelozia ce-n inimă mi se născuse
Atunci când eu pe al meu ceresc rival văzusem.

Un norişor i-acoperi, împresurându-l,
chipu-i înlăcrimat şi trist:
într-atât îi displăcuse că fusese-nvins.
(Traducere: ZLH)
Petrarca, Canțonierul, 115

Petrarca și Laura în chip de Venus, sec. Al XV-lea

Primele cuvinte de dragoste, Charles Edward Perugini

Și iată două poezii culese de Eminescu despre ... muncile, chinurile adică ale dragostei:

181
CÂNTEC VECHI

Vino, scumpă, de privește
Dorul tău cum mă muncește,
Nici de fel cum nu mă lasă
Nici să intru sara-n casă,
Ci din așternut mă scoală
Ca pe un pătimaș de boală
Și mă face de alerg
Neștiind pe unde merg.
Când în zori de dimineață
Mă trezesc cu tine-n brață,
Când te strâng să nu te pierd
Și te chem să te dezmierd,
Ars deodată sar din pat
Singurel m-am deșteptat
Suspinând și amețit,
Mă simt mai nenorocit.
Sunt de carne, nu-s de fier,
Ce să fac ca să nu pier,
Căci rănit sunt de amor
De nici trăiesc, nici nu mor.
Somnul meu nu este somn,
Nici pe mine nu sunt domn,
Adormit de sunt pe cale
Zăresc chipul dumitale
O icoană zugrăvită
Cu mulți nuri închipuită.

184
La fântână sub răzor
Se-ntâlnește dor cu dor
Se sărută până mor.
La fântâna lui Novac
Se-ntâlnește drag cu drag
Se sărută până zac.

Sărutul, Brâncuși, 1912

LUCRĂRI CONSULTATE

Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Julius Pokorny (ediția online)
Dictionnaire russe-français ou dictionnaire étymologique de la langue russe, S. Petersburg, Charles-Philippe Reiff (1836) (ediția online)
Francesco Petrarca, Canzoniere, Giancarlo Contini, Einaudi, Torino, 1964 (ediția online)
M. Eminescu, Literatura populară, BPT, Ed. Minerva, București, 1979

Îndrăgostiți în grădină, Charles Edward Perugini