Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Dragobete şi Valentine’s Day

Dragobetele este, la români, străvechea sărbătoare a întocmirii perechilor şi a nubilităţii.

Foto: Reuters.

14 Februarie 2012, 17:48

Valentine’ s Day s-a născut din ideea poetului englez Geoffrey Chaucer de a reinventa această sărbătoare europeană dându-i un patron creștin, pe Sfântul Valentin.

I.DRAGOBETE – SĂRBĂTOAREA NUBILITĂŢII FERICITE

Pe 11 februarie, spun bătrânii, “se dezleagă glasul păsărilor”, încep să cânte de dor şi dragoste, tânjind după pereche, chemându-şi fiecare soţul/soaţa; iar în 24, de Dragobete, se spune că ”se logodesc”.

Perechea roditoare şi perechea înfrăţită… pentru că lumea există, esenţialmente, prin perechi.

24 februarie, se zice, este o zi fermecată în care se întocmesc perechile. Păsările cerului şi cele din ogradă, fiecare după neamul ei, şi, odată cu ele şi tinerii nubili/de însurat, îşi află perechea şi ”se logodesc”.

De Dragobete nu se taie şi nu se mănâncă păsări şi nici nu se vânează păsările sălbatice, ca să nu li se stingă neamul.

Este o zi în care e rânduit, se crede, să se întemeieze viitoarele cupluri, ce vor deveni familii, ”vor creşte şi se vor înmulţi” şi vor popula/umple pământul.

O repetare a facerii lumii.

De ce tocmai în această perioadă ? Pentru că păsările sunt primele vieţuitoare care se împerechează într-un an.

Perechea este, pe de altă parte, întruchiparea rodniciei.

De pildă, ofrandele pentru morţi nu sunt niciodată cu soţ, fiindcă ei nu mai pot da viaţă. Viaţa se naşte numai într-o pereche. Şi orice pereche este un nou început al vieţii.

De ce februarie anotimp al perechii roditoare ? Pentru că e un timp binecuvântat al renaşterii naturii şi a lumii.

Interesant este faptul că de Dragobete nu se “însoţesc” numai perechile roditoare, ci şi cele de flăcăi şi fete, care se înfrăţesc şi se însurăţesc. Băieţii se fac fraţi/ fârtaţi de cruce, iar fetele surori de cruce.

O reminiscenţă, probabil, a fratriilor/frăţiilor, un fel de familii lărgite, în care intrau tinerii puberi după iniţiere. Şi, o reminiscenţă a unor străvechi rituri de trecere de la nubilitate la căsătorie.

Alegerea „logodnicului” şi a ”logodnicei”, nu-i decât o minunată ”vânătoare rituală”. Lucrurile se întâmplă cam aşa:

Fetele/fecioarele şi feciorii se urcă pe un deal (ce închipuie un tărâm magic, din poveşti). Ele culeg flori de primăvară (floarea este un dublu al fetei strălucind de prospeţime şi o întruchipare a feminităţii ei feciorelnice) iar ei culeg vreascuri şi aprind focuri (simbol al vetrei şi al căsniciei).

Ceata de feciori/frăţia/viitorii soţi, stă în jurul focului cât timp ele culeg flori şi ţine un fel de sfat amuzându-se pe seama viitoarelor/posibilelor lor soţii.

În miezul zilei fetele se pornesc să alerge spre sat (ca un stol de păsări surprinse şi temătoare), iar peţitorii/vânătorii încep mult dorita ”vânătoare simbolică”.

E de la sine înţeles că ele se lăsau ”vânate” de cine voiau. Odată “prinse”, un sărut le pecetluia “logodna” care se putea desface sau putea deveni o însoţire de o viaţă.

Ca să-i dea drumul, fata se lega că va fi soaţa lui pe viaţă.

Cel mai probabil aşa se şi întâmpla, pentru că logodnă înseamnă potrivire (e format pe godu din slava veche=“timpul bun, potrivit pentru”; cf. rusă:godnii = bun, potrivit, convenabil, folositor sau plăcut care e rudă cu good din engleză).

Ce înseamnă Dragobete ? Nu prea ştim. Ştim că e cunoscut doar în Oltenia şi că prima parte a numelui său este drag.

Dacă ne gândim,așadar, că Dragobete este alcătuit din drag, împrumutat din slavă, și din sufixul –ete care nu este altceva decât sufixul –ittum/-ittam din latina târzie, cu care se formau diminutivele (atestat în nume proprii și inscripții) putem crede că însemna... Drăguțul.

În sprijin ne vin diminutivele oltenești: copilete, puiete, dovlete, juvete (peștișor), oblete (numele unui… peștișor), purcelete, vrăbete, orbete (un fel de cârtiță) și numele proprii ca Rogobete și Moromete.

Să mai spunem că, poate nu întâmplător, Biserica Ortodoxă a așezat în calendarul ortodox Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (în gr.Α&Β Εύρεσις Τιμίας Κεφαλής Ιωάννου Προδρόμου și, în slavă, glavobreatenie, care, în treacăt să spunem, nu este cuvântul din care s-ar fi născut numele de Dragobete, cum explică, de serviciu de această dată, MDA ) peste o sărbătoare precreștină a Anului Nou de Primăvară, o sărbătoare a … drăgostitului !

Dragobetele poate fi Frumosul Lumii, în tandem cu Drăgaica, Frumoasa Lumii, cea mai frumoasă fată din hora Drăgaicelor/un fel de Miss Rodnicie.

Întruchipează: trezirea, deşteptarea, chemarea şi “beţia” iubirii, extazul şi primii fiori ai iubirii feciorelnice, anotimpul înfiripării dragostei, îndrăgostirea şi… fericita nubilitate.

Este, oricum, mai mult decât “un geniu al dorinţei amoroase” (Eros sau Cupdon), este chiar anotimpul potrivirii binecuvântate, al logodnei, de după spălarea lumii şi împăcarea strămoşilor.

Aşadar, februarie pare a fi un un timp catartic (de curăţare/purificator) al binecuvântărilor, ce pregăteşte rodirea.

Un anotimp al dulceţii îndrăgostirii nubile şi al logodnei ce pregăteşte măritişul şi … recolta cea bună.



Hora de Dragobete

II.VALENTINE’ S DAY – CREAŢIA LUI GEOFFREY CHAUCER

Poetul englez Geoffrey Chaucer a avut ideea de a reinventa vechea sărbătoare europeană a retrezirii naturii, punând-o sub protecţia unui sfânt creştin: Sfântul Valentin.

O transforma, astfel, în joacă, într-o sărbătoare creștină …a iubirii.

Cine a fost acest Sfânt Valentin ? De fapt, au fost mai mulţi Sfinţi Valentini.

1. Sfinţii Valentin

Primul Sf. Valentin a intrat în calendarul Bisericii la propunerea papei Ghelasie I în secolul V d.H. Dar, martirologiile romane vorbesc despre mai mulţi martiri cu numele de Valentin, dintre care trei au sărbătoarea pe 14 febr.

Ca să nu mai spunem că, înainte de Conciliul Vatican II, adică înainte de reforma calendarului catolic, Biserica Apuseană sărbătorea nu mai puţini de 11 Sfinţi Valentin.

Numai doi au rămas, însă, în memoria colectivă: Valentin de Roma, preot şi Valentin, episcop de Terni, amândoi martirizaţi în Cetatea Sfântă şi amândoi înmormântaţi în catacombele de pe Via Flaminia.
Presbiterul/preotul Valentin a suferit martiriul în 269. Moaştele lui se află în biserica Santa Prassede din Roma şi o parte în biserica carmelită Whitefriar Street în Dublin, Irlanda.
Valentin de Terni (Interamna, în antichitate) a fost numit episcop în anul 197 şi a sfârşit ca martir în anul 270. Moaştele-i se află în Basilica Sf. Valentin din Terni.

Cu timpul, cei doi s-au contopit, în credinţele populare, în figura luminoasă a unui Sfânt Valentin ocrotitor al iubirii înmugurinde şi al căsătoriilor.

Deşi în Acta Sanctorum, Faptele Sfinţilor, nu există nici o poveste romantică, nici o legendă care să-i lege pe cei doi martiri Valentini, într-un fel sau altul, de îndrăgostiţi, în Evul Mediu autorii unor Vieţi a lor, povestec legende care au ajuns să facă parte… din cultul lor popular.
Una din legende îl înfăţişează pe Valentin de Terni cununând în secret perechi de îndrăgostiţi pe vremea împăratului roman Claudius al II-lea Gotul. Se pare că, graţie legendelor populare, amintirea lui este vie în Terni, devenit loc de pelerinaj al îndrăgostiţilor.

Poate şi pentru că acolo s-a descoperit un sarcofag, foarte bine păstrat, cu următoarea inscripţie: “Anul 275, ea, creştină, şi el, păgân”. Ne-au rămas şi numele lor: Sabino, un soldat roman, şi Serapia, o tânără din Terni.

Sfântul Valentin de Terni cununându-i pe Sabino şi Serapia. Vitraliu din Basilica Sf. Valentin din Terni, Italia.

2. Părintele lui Valentine’s Day:Geoffrey Chaucer

De la pontificatul papei Ghelasie I (492-496) până în 1380, Sfântul Valentin nu a fost altceva decât un sfânt martir cinstit de Biserică.

Niciodată până în secolul al XIV-lea n-a fost un sfânt popular. Dar, din 1380 a devenit, sub pana lui Chaucer.

a) Divanul Paserilor

Anul 1380 este propriu-zis anul naşterii lui Valentine’s Day. Iar părintele-i este bine cunoscut: marele poet englez Geoffrey Chaucer (1340–1400).

Locul naşterii: Londra, poemul satiric Divanul paserilor (The Parliament of Fowls, sau cum apare în Retractările poetului, Book of. St. Valentine’s Day. of the Parliament of Birds).

"Căci vezi, era de Sfântul Valentin, când vin ca să-şi aleagă-aici perechea sodom de păsări, de-orice soi şi cin". (For this was on Seynt Valentynes day, Whan every foul cometh theere to chese his make [mate]…)/ stanţa 45

"…Neamurile toate de zburătoare, orice stat şi pană, puteau găsi acolo adunate în faţa Firii, zeea pământenă, şi fiecare, după plac sau toană, îşi alegea, plinindu-şi datoria, în voie, bărbătuşul sau soţia.”/stanţa 53

“Gătind această treabă, buna Fire le-a dat atunci pereche tuturor, legaţi cu-a amânduror învoire. O Doamne, mare bucuria lor ! Pe aripi luându-se, porniră-n zbor, uniţi, cu gâturile împletite, dând mulţumită zeei mult iubite.”/stanţa 96

Bine-ai venit cu dulce soare, vară, ce-ai scuturat al iernii ger cumplit şi lungile nopţi negre le-ai gonit! Sân Valentine, duhu-ţi iarăşi zboră, şi-ţi cântă păsările cânt vrăjit: Bine-ai venit cu dulce soare, vară, ce-ai scuturat al iernii ger cumplit.”/stanţa 98 (trad. D. Duţescu)

Încheierea în latină: “Explicit Parliamentum Avium in die Sancti Valentini tentum, secundum Galfridum Chaucers. Deo gracias” – (Aici) se sfârşeşte Divanul paserilor, ţinut în ziua Sfântului Valentin, după Geoffrey Chaucer. Lui Dumnezeu mulţumire”.

Ideea că în Seynt Valentynes day fiecare pasăre, fiecare zburătoare (fiindcă fowl în engleza veche se traduce prin “pasere, înaripată, zburătoare”) îşi alege soţul/ soaţa, îi aparţine în totalitate lui Chaucer. Valentine’ s Day este o creaţie eminamente livrescă.

Nimeni înaintea lui n-a pomenit de vreun sfânt Valentin patron al logodnei/nunţii păsărilor.

The Parliament of Fowles este un “epitalam” pe dos,o satiră, în maniera satirelor/fabliaux primilor trubaduri provensali; cu ea seamănă destul de mult Istoria Hieroglifică a lui Dimitrie Cantemir căruia nu-i exclus ca Divanul paserilor să-i fi servit drept model.

Seynt Valentyne-ul lui Chaucer este un personaj de basm, cum ar fi Sf. Vineri din basmele româneşti, care numai are nici o legătură cu zeiţa Venus („dies Veneris” a dat în română „vineri”).

Chaucer l-a scris în perioada în care Richard II al Angliei o curta pe Anna de Bohemia, viitoarea-i soţie. (Anna şi Richard s-au cununat în abația Westminster, în 22 ianuarie 1382. Nu aveau decât 15 ani).

De ce le-a dedicat un poem-fabulă şi nu unul romantic ? Probabil era vremea spiritelor glumeţe.

Portretul lui Chaucer



b) Izvoarele lui Valentine’s Day chaucer-ian

Cum i-a venit lui Chaucer ideea că de Sf. Valentin păsările şi-ar alege tovarăşul de viaţă ?
Citind şi călătorind. A avut câteva misiuni diplomatice şi de afaceri în Franţa şi în Italia.
În Franţa a fost trimis de două ori: în 1359, într-o expediţie militară când, deşi prizonier, a descoperit şi s-a desfătat cu poezia cavalerească a truverilor, şi în anul 1377. A tradus Le Roman de la Rose.

În Italia s-a aflat între 1372-1974. A stat la Genova şi, mai ales, la Florenţa, unde, se pare, i-a întâlnit pe Petrarca şi pe Boccaccio, pe care i-a citit cu voluptate, i-a “respirat” şi savurat şi i-a tradus, mai târziu, în parte, cu şi mai mare voluptate…
De asemenea, Dante l-a inspirat profund.

Un amănunt demn de reţinut: la Genova a văzut sau a auzit de procesiunea din 2 mai a … Sfântului Valentin de Genova.

Chaucer era un erudit (se spune că avea în bibliotecă 60 de pergamente foarte scumpe, cu inluminuri/ilustraţii – o mică comoară) şi un… îndrăgostit de antichitatea latină.
Citea în latină ca-n engleză : Titus Livius, Cicero, Seneca, dar şi tandrii şi desfătătorii poeţi latini ale căror manuscrise erau păstrate cu mare grijă în marile biblioteci mănăstireşti sau regale… Ovidiu, poate Catul şi, chiar… Pervigilium Veneris/Privegherea Venerei, unde va fi citit că “… primăvara se potrivesc iubirile şi păsările nuntesc…“.

Pervigilium Veneris este un poem anonim de 93 de versuri, un fel de “Cântarea Primăverii” sau “Cântarea Afroditei”, compus în antichitatea târzie (sec. II sau IV).

Unde şi în ce împrejurări a putut ajunge în mâinile lui Chaucer, nu putem spune, pentru că se ştie că primul care l-a descoperit a fost Erasmus. Era la Veneţia, în biblioteca lui Aldo Manuzio, care-l găzduia, în anul 1507, adică aproximativ 130 de ani după Divanul Paserilor.

Marele umanist l-a descoperit delectându-se cu un manuscris al Antologiei Latine* în care poemul scris în “dulcele stil nou” al antichităţii târzii trecea a fi al lui Catul.

Acest lucru nu înseamnă însă că Chaucer nu l-ar fi putut citi în casa vreunui amic italian sau într-o bibliotecă mănăstirească din Italia.

Călugării preţuiau mult manuscrisele poeţilor latini, chiar şi pe ale celor erotici, şi le păstrau cu o grijă deosebită.

Dovadă stă mărturia (anul 965) lui Ratherius, episcopul Veronei, care, într-una din omilii, nu s-a sfiit să se mândească cu faptul că l-a citit pe Catul, contemporanul lui Iulius Caesar şi cel mai erotic dintre toţi poeţii romani. Bineînţeles, îl descoperise într-un manuscris păstrat în biblioteca catedralei!

Extrem de importantă este epigrama în care Benvenuto de Campesani din Vicenţa (care a murit fie în 1323 fie în1329) salută cu efuziuni descoperirea unui nou manuscris, complet, al lui Catul.

În epigramă se spune că l-a găsit un oarecare Francesco, secretar de cancelarie în Verona, însărcinat cu vizarea paşapoartelor.

Manuscrisul a ajuns curând în mâinile lui Petrarca şi ale lui Boccaccio şi, foarte probabil şi în cele ale Chaucer.

Acesta face probabilă şi întâlnirea lui Chaucer cu Privegherea Venerei.

Pervigilium Veneris a fost foarte admirat în Renaştere. I-a inspirat pe Lorenzo dei Medici (Reîntorcera Primăverii) şi mai ales pe Botticelli care l-a “tradus” în imagini, pictându-l în Naşterea Afroditei din celebra sa La Primavera.

Dacă punem alături doar începutul poemului latin şi stanţa 4 din Divanul … lui Chaucer vom vedea că asemănarea este izbitoare.

Privegherea Venerei:

“Iubi-va mâine cel ce n-a iubit nicicând; cel ce a iubit, mâine din nou iubi-va.
O nouă primăvară ! Primăvara cântărilor ! Lumea primăvara s-a născut.
Primăvara iubirile se potrivesc şi păsările cerului nuntesc. (Vere concordant amores, vere nubunt alites).
Pădurea coama şi-o desface sub ploile ce-o fac să crească și să tot rodească.
Mâine, Cea ce iubiri uneşte împleti-va colibe din ramuri de mirt înverzite, sub a pomilor umbră.
Mâine Diona**, din tronu-i prea-nalt, dreptatea-mpărți-va.
Iubi-va mâine cel ce n-a iubit nicicând; cel ce a iubit, mâine din nou iubi-va”.


Divanul paserilor:
“Şi, sus pe un plai smălţat cu flori frumoase / Avea sălaş preamândra zee Firea./Palat şi-alcov din ramuri îşi durase (…) /Şi nu e pasăre slujind prăsirea să nu simţească-ndemn cu ea de faţă / S-asculte al ei judeţ şi-a ei povaţă.” /44 (trad. D. Duţescu)

* Antologia Latină este o culegere de scrieri minore, alcătuită în Africa la încep. sec.VI d. C. şi cuprinde scurte poeme şi epigrame de o mare valoare literară ale unor autori contemporani şi antici. A influenţat foarte mult poezia Evului Mediu.
** Diona este un alt nume al lui Venus.

Privegherea Venerei este unul din textele târzii ale antichităţii în centrul cărora se află Afrodita/Venus, text care, la rându-i, a fost inspirat de alte locuri celebre: Imnul Afroditei al lui Homer şi Imnul Afroditei cu care se deschide poemul lui Lucreţiu De Rerum natura/Despre Firea Lucrurilor; şi, nu în ultimul rând, de un pasaj celebru din Medeea lui Euripide.
Cu siguranţă Chaucer le cunoştea.

1. Imnul Venerei cu care începe De Rerum Natura, Despre Firea Lucrurilor, a lui Lucreţiu (sec. I î.H.).

„Mamă a Eneazilor, desfătare pentru oameni şi zei,
Venus Dătătoare de viaţă (hominum diuomque uoluptas, alma Venus),
Tu de vietăți umpli și marea ce duce corăbii şi pământurile-ncărcate de roade,
Tot neamul cel viu şi orice viază prin tine se naște și a soarelui lumină o vede.
De tine, zeiţă, fug vânturi, de tine norii fug de pe cer,
La venirea-ţi, glia măiastră-ţi aşterne suave flori sub picioare.
Din ziua în care primăvara frumuseţea-și arată şi mai cu viaţă prinde să sufle Favoniu, ce tuturor rodire aduce,
Primele, păsările văzduhului te vestesc, zeiţă, și ne spun c-ai venit,
Cu inimi lovite de nebiruita-ți putere.
(Făpturile toate), prinse în vraja cea dulce (capta lepore), vin după tine,
Supuse dorinţei cu care le mâi şi le duci oriunde voieşti.
Tuturor, în piepturi, le trimiţi dulcea iubire”. /LUCRETIU, De Rerum Natura (începutul)

2. Imnul homeric închinat Afroditei

“Muză, spune-mi lucrarea Afroditei mult-aurite, zeiţa din Cipru,
Căci ea deșteaptă în zei dulcea şi pătimaşa dorinţă (ἥτε θεοῖσιν ἐπὶ γλυκὺν ἵμερον ὦρσε),
Ea-mblânzi şi supuse neamurile preamuritorilor oameni,
Păsările cerului şi fiarele toate (καί τ'ἐδαμάσσατο φῦλα καταθνητῶν ἀνθρώπων οἰωνούς τε διιπετέας καὶ θηρία πάντα),
Ea le hrăneşte, pe multe de pe uscat şi toate câte-s în mare.
Lucrarea Citereei cu frumoasă cunună se-ngrijeşte de toate” (ἠμὲν ὅσ' ἤπειρος πολλὰ τρέφει ἠδ' ὅσα πόντος:πᾶσιν δ' ἔργα μέμηλεν ἐυστεφάνου Κυθερείης)/Εἲς Ἀφροδίτην


3. Afrodita în tandem cu Înţelepciunea/Dreapta Judecată, o imagine unică creată de Euripide în Medeea:

Corul: ”Pe Kypris (Muzele) o cântă... Ea care scoate din undele frumos-curgătorului Kifisos şi răsfiră peste ţară suflarea vânturilor cea dulce, ea care poartă pe mândrele-i plete cunună înmiresmată de trandafri, ea ce-i trimite pe Eroşi să-i stea alături Înţelepciunii, în toate ale ei, împrună-lucrători la virtuţi de tot felul”/ (837-842).

Desigur cunoştea şi Cântarea Cântărilor în varianta ei latină din Vulgata Sfântului Ieronim: “Şi începe să-mi vorbească (iubitul meu): “Şi iubitul îmi zice: Scoală, iubito, vino! Iarna și ploaia s-au dus. Câmpul s-a umplut de flori şi a sosit vremea cântării; în ţarină turturele cântă. Mugurii și-i desfac smochinii şi florile viei înmiresmează văzduhul. Scoală, iubito, vino! Porumbiţa mea, ce-te-ascunzi în crăpăturile stâncii și prin prăpăstii, arată-ţi faţa! Lasă-mă să-ţi aud glasul! Că glasul tău e dulce şi plăcut ți-este chipul. Prindeţi vulpile, prindeţi-le puii: ne strică viile și acum via noastră-i în floare.”/ Cântarea Cântărilor II,10-15

Şi, cu siguranţă nu-i erau străine tradiţiile englezilor şi ale irlandezilor, şi ale întregii Europe, de alfel, (la noi Dragobetele) după care la începutul primăverii, în februarie, se dezleagă glasul păsărilor şi începe sezonul cântului nupţial.

Iată o ilustraţie la o culgere de cântece ale minnesingeri-lor (1305–1340): Cavaler şi doamnă cu păsări. 1305–1340

3. Săgeţile ciumei prefăcute în săgeţile lui Cupidon. Moştenirea lui Chaucer

Chaucer avea 20 de ani când Ciuma Neagră a lovit Anglia şi Franţa (1360-1361). Dar în 1348 a fost cea mai puternică şi a cuprins întreaga Europă, după care a tot lovit în mai multe valuri: 1360, 1369 din nou în Anglia; 1363, 1374, 1383,1389 şi 1410 Italia (Genova, Florenţa), iar în 1370 şi 1376 s-a abătut din nou asupra Franţei.

Nicicidată “moartea neagră” n-a mai fost atât de cumplită ca atunci, când a trimis pe lumea cealaltă, pe nepregătite, aproape jumătate din populaţia Europei.

Era o “plagă” asemenea acelora ce loviseră Egiptul. Sau asemenea molimei pe care arcaşul Apollo, povesteşte Homer, o trimisese (prin săgeţile-i otrăvite) în tabăra grecilor veniţi să cucerească Troia (Iliada I,10).

Că o asemenea imagine o aveau în minte grămăticii ne-o arată însemnarea făcută de unul din ei în registrul municipal din Orvieto:“…ciuma care în această clipă îşi trimite cu cruzime săgeţile pretutindeni” (în J.Delumeau, Frica în Occident, o cetate asediată).

Unul din remediile redutabile împotriva îmbolnăvirii era pofta de viaţă, râsul, cum arată Boccaccio în introducerea-i la Decameron.

E o idee pe care avea să o reia mai târziu celebrul chirurg francez Ambroise Paré (sec. XVI) care scria: “trebuie să fii vesel, într-o societate aleasă şi restrânsă, şi din când în când să asculţi cântăreţi şi instrumente muzicale, iar alteori să citeşti şi să asculţi vreo lectură hazlie” (în J. Delumeau, Frica în Occident, o cetate asediată).

Dar, cel mai puternic remediu era pofta de a iubi, de a iubi cu graţie…

Este ştiut că după perioade în care moartea face ravagii urmează o renaştere, o retrezire a dorinţei de iubire şi de creaţie. O primăvară care redeşteaptă la viaţă inimi, suflete şi trupuri, un triumf al vieţii.

Iar arta iubirii fusese descoprită de mult. Poeţii nu aveau altceva de făcut decât s-o reînveţe : asta au făcut Dante, Petrarca şi Boccaccio, asta au făcut Chaucer, dar mai ales urmaşii lui… valentinieni.

Au redscoperit-o pe Venus/Afrodita în ipostaza de Venus bona sau Venus Genetrix, Născătoarea şi purtătoarea de grijă a neamului omenesc:

- zeiţa primăverii, a naturii în floare, a grădinilor înflorite, purtătoarea cununii de trandafiri
- întruparea dulceţii amoroase, dar roditoare în acelaşi timp, a înfiripării iubirii tandre, nubile şi încă feciorelnice
- zeiţa vremii rodirii în mugur şi a logodnei (= vremea cea bună pentru…)

Adică aşa cum o văzuseră Ovidiu (părintele Artei de a iubi, Ars amandi), Catul, Tibul şi autorului Privegherii Afroditei, şi, desigur maeştrii lor greci, Homer Safo sau Euripide.

Primii poeţi valentinieni au fost britanicii John Gower şi John Lydgate, şi francezii Othon III de Grandson şi Charles d’Orléans, care l-au adus pe Sf. Valentin în Franţa.

I-am numit valentinieni pentru că, dacă nu l-ar fi preluat ei pe Seynt Valentyne-ul inventat de Chaucer, astăzi n-ar fi existat Valentine’s Day.

a) John Gower

John Gower (1330–1408) a fost primul valentinian. Poate pentru că a fost prietenul apropiat al lui Chaucer. Atât de apropiat încât Chaucer l–a împuternicit legal să se ocupe de afacerile-i din Anglia cât timp s-a aflat în Italia, în 1378, în misiune diplomatică.

I-a plăcut atât de mult ideea cu Sf. Valentin şi logodna păsărilor încât a împrumutat-o şi a “umanizat-o”. Marele lui merit este că a “de-satirizat-o” şi a transformat-o într-o temă romantică ce avea să devină celebră.

Logodna păsărilor de Sf. Valentin în Baladele lui Gower seamănă foarte mult cu o căsătorie aranjată obişnuită în epocă, “aşa cum scrie în Biblie” (…), o căsătorie ce are parte de binecuvântare (Sf. Valentin), de iubire (Amorul) şi de dorinţa cu care omul a fost înzestrat de natură (Firea).

”Vouă, dulcea, prea-înaltă a mea doamnă
Astă baladă ce vine din partea-mi să vă-ncânte (sens neclar-n.n.)
E pentru a voastă mare bunătate;
De nu-i mai mult, măcar s-o luați în seamă.

Sân Valentin, Firea şi Amorul
la sfat chemat-au păsările toate;
ca fiecare, asemenea şi pe măsură, după al lor har,
cinstit tovarăş să-şi aleagă,
unite-n gând și-ntr-o simțite.
Celei ce-i singură, ei lasă să se potrivească toate celelalte, căci natura-nvaţă.
Unde-i inimă, trupu-i dator să se supună.

(Saint Valentin l'Amour et la Nature/De toutz oiseals ad en governement;
Don't chascun d'eaux semblable a sa mesure/Une compaigne honeste a son talent/
Eslist tout d’un acord et d’un assent: Pour celle soule laist a convenir/
Toutes les autres, car nature aprent,/U li coers est, le corps falt obeïr).

Dulcea mea doamnă aşa vă-ncredințez
Că v-am ales, asemenea fiindu-mi;
Voi mai presus de orişicine sunteţi şi
Dragostea-mi întreagă e a voastră.
Mă rog nimic să nu lipsească,
Căci eu, cu bucurie,
Din inimă şi trupu-mi tot, voiesc să vă slujesc.
Ce-i raţiunea ? Doar o vrajă !
Unde-i inimă, trupu-i dator să se supună.

Frumoasă păsăreaua mea spre care gându-mi zboară
Neîncetat şi ne-nfrânat,
Primeşte acest răvaş căci bine ştiu:
Unde-i inimă, trupu-i dator să se supună”.

(Ma belle oisel, vers qui mon pensement /S'en vole ades sanz null contretenir,
Pren cest escript, car jeo sai voirement, U li coeurs est, le corps falt obeïr).

Sân Valentin, mai mult ca orice Împărat
La divan şi adunare cheamă păsările toate
De ziua lui să vină să-şi alegă soţ şi soaţă
Cu iubire dreaptă şi-nţeleaptă”.

Saint Valentin, plus qe null Emperour
Ad parlement et convocacion
Des toutz oiseals, qui vienont a son jour
U la compaigne prent son compaignon
En droit amour; /(din Balada XXXIIII)
Gower n-a fost un poet romantic, ci un versficator de filosofie şi un alegoric. Operele sale sunt tratate, în versuri, de religie, filosofie, politică, istorie şi morală. De altfel “Gower cel moral” şi-a numit Chaucer prietenul când i-a dedicat o parte din Troilus şi Cresida.

Şi totuşi, în opusculul Cinkante balades, Cincizeci de balade, compus în anglo-normandă/ franceză veche, Gower este un romantic.

Le-a compus pentru nobilii de la curte şi pentru noul rege Henric al IV-lea care l-a răsplătit cu o pensie anuală plătită în vin.

A fost considerat, la eglitate cu Chaucer, părintele poeziei engleze: epitaful său îl numeşte: “Anglorum Poeta celeberrimus”/ Cel mai strălucit poet al englezilor.

b) John Lydgate

John Lydgate (1370 ?–1451 ?) a fost al doilea valentinian şi primul care, inspirat de Gower, a dat viaţă “Valentin”-ului sau “Valentin”-ei/ “my Valentine”.

În lungul său poem Flower of Courtesy/ Floarea Curteniei (145 000 de versuri) el a continuat metamorfoza Sf. Valentin al păsărilor, care a devenit pur şi simplu şi un Sf. Valentin-Cupidon (Fără comentarii !). Un amănunt: Lydgate era călugăr şi vieţuitor în Mănăstirea din Bury St. Edmund din Anglia.

John Lydgate, Flower of Courtesy(fragmente)

”În Februar, când îngheţata lună cornul şi-l arată (un reflex din Ovidiu ?-n.n.)
Şi când puzderie din razele-i de foc îi tot trimite Phebus
Când de grab’ ea razele-şi ridică, ca de soare,
Sân Valentin, în noaptea-i binecuvântată,
La datorie-i şi ferice-s toţi datori să-i fie.
Atunci păsările-şi aleg, ca să-şi aline vechea lor tristeţe,
Perechea, fiecare, în dimineaţa următoare.

Treziţi-va, îndrăgostiţi, din somnul vostru adânc.
În astă dimineaţă fericită, hai, iute cât puteti !
Căci datina-i ca-n astă zi alesul inimii să-l reînnoiţi
şi să-i făgăduiţi că-n veci lui credincioşi veţi fi.

De dragul ei, acum în ăst timp sfânt,
De Sf. Valentin, ceva-i voi scrie.
Deşi se-ntâmplă că nu ştiu să fac rime,
Şi, curios, nu-s priceput la stihuri.
Aş vrea ca vina ea s-o dea
Pe neştiinţa-mi mai degrab’ şi nu pe nepăsare.
Câte despre desăvârşirea-i aş avea a-i spune” !

În 1420, regele Henric al V-lea l-a rugat pe John Lydgate să-i scrie un poem de Sf. Valentin pe care să i-l dăruiască Catherinei de Valois:

”An după an, de Sfântul Valentin
Oamenii prin aste părţi au obiceiul
Să-l caute pe Cupidon în calendar
Şi să-şi aleagă alesul şi odorul
Pe care însuşi Cupidon l-arată.
Ei şi-l aleg după soartă.
Eu, însă, iubesc una ce-i mai presus de toate celelalte”.

Acest obicei nou a plăcut atât de mult, încât a fost menţinut de dinastia Tudorilor şi se pare că regelui Henric al VIII-lea îi datorază lumea anglofonă supravieţuirea lui Valentine’ s Day, dat fiind că Henric al VIII-lea i-a stabilit, în 1537, prin decret regal, o sărbătoare naţională.
În Anglia ziua de Sf. Valentin a devenit, prin tradiţie, ziua în care se “aranjau” căsătoriile şi se putea face curte.

c) Othon III de Grandson

Othon de Grandson (1340/1350-1397) a fost un senior (de Sainte- Croix, de Grandcour...) şi autor de balade, cântece şi plângeri …

A “războinicit” mare parte din viaţă în Anglia de unde a adus în Savoia-i natală acestă modă pe care a cunoscut-o la curte. Cam în o treime din creaţia sa este vorba de Valentine’ s Day.

BALADA SFÂNTULUI VALENTIN

”Eu vă aleg, nobil, credincios amor,
Eu vă aleg, plăcere suverană,
Eu vă aleg, dulceaţă graţioasă,
Eu vă aleg, prea dulce-ndestulare,
Eu vă aleg, cu întreaga mea putere,
Eu vă aleg, din inima-mi întreagă şi în adevăr.
Eu vă aleg, căci suntem pe potrivă !
Nicicând pe alta nu mi-o voi alege.

Sân Valentin mi-e martor:
Nicicând pe alta nu mi-o voi alege”.

PLÂNGEREA SFÂNTULUI VALENTIN

”Eu văd în astă zi că orice-ndrăgostit voieşte perchea să-şi găsească.
Pe fiecare bucuros îl văd. Văd timpul cum se înnoieşte,
De asta, făr a mă căi, o voi sluji pân’ la sfârşit
Şi i-o promit, făr’ a minţi, de Sfântul Valentin”.

Isabelle – este numele pomenit de multe ori în cântecele-i cavalereşti. Unii spun că ar fi vorba despre regina Franţei, Isabeau de Bavière.

Din păcate, povestea acestui brav cavaler s-a sfârşit în chip nefericit, în 1397, într-un duel “aranjat”. Să fi fost din pricina Isabellei ?

Îndrăgostiți dăruindu-și inimile Venerei, Biblioteca Națională, Paris



d) Charles d’Orléans
Charles, duce de Orléans, (1394–1464/5) l-a “cunoscut” pe Sf. Valentin în timpul lungii sale captivităţi în Anglia (25 de ani) după bătălia de la Agincourt (1415).

Şi lui i-a plăcut … sărbătoarea “împerecherii” şi a scris poeme de Valentine’ s Day ca să-şi aline nefericirea şi singurătatea din temniţă.

El este cel care l-a adus la curtea Franţei în anul 1440.

FRUMOSUL SOARE DE SFÂNTUL VALENTIN

”Frumosul soare de Sfântul Valentin
Ce candela-i aprinsă şi-o aduce …
În astă zi, ca să-şi împartă prada (ale lui Amor binefaceri)
Ţin adunare păsările toate care, vorbind pe latineasca lor,
Strigă cât pot, cerându-şi dezlegarea pe care Firea le-a rânduit-o lor.
Perechea şi-o alege fiecare.
Oh, nu pot s-adorm din nou, de larma lor cea mare,
Pe patu-mi tare, de gândurile-mi împovărătoare”.

Charles d’Orléans scriind în Turnul Londrei, British Library Additional MS Royal 16 F II, f. 73



4. Felicitarea de Sfântul Valentin

Valentine’s Day s-a născut din obiceiuri cavalereşti şi curteneşti, cel mai vechi fiind acela ca un cavaler să dăruiască stihuri de amor doamnei inimii lui (care trebuia să fie pe cât de frumoasă şi suavă, pe atât de savantă şi de dăruită cu spirit şi înţelepciune).

Balada XXXIV a lui Gower este o dovadă: “pren cest escript”.

Aceste stihuri se dăruiau la început pe un pergament desăvârşit ilustrat, desigur foarte scump şi unic.

Aşa s-a născut felicitarea de Valentine’s Day. Pe prima au “descoperit-o” valentinologii în celebrul jurnal al lui Samuel Pepys (scris între anii 1660-1669).
Samuel Pepys a fost un înalt funcţionar al Amiralităţii Regale a Marii Britanii şi un membru de vază al Parlamentului de la Londra.

El povesteşte cum, într-o dimineaţă “ …a venit lângă patul soţiei mele (…) micul (ei valet) Will Mercer ca s-o roage să fie el valentin-ul ei. I-a adus numele lui, scris foarte frumos de el însuşi cu litere de aur pe hârtie albastră. Amândoi ne-am bucurat, dar şi eu sunt, anul acesta, valentin-ul soţiei mele”.

Această povestioară arată că deja în secolul al XVII-lea Valentine’s Day devenise o sărbătoare foarte populară. Efectul ? Cărţile poştale ilustrate care au cucerit lumea.

S-a calculat că între 1894 şi 1919 au fost expediate în întreaga lume 140/141 de milioane de felicitări de Sf. Valentin. Poeme de dragoste, confesiuni, cereri în căsătorie, frumos caligrafiate, mesaje cifrate … sau doar o simplă urare: "Happy Valentine’s".

Primele “valentine” au început să se tipărească la scară industrială în SUA, în 1840, când (prea)întreprinzătoarea Esther A. Howland (1828 -1904, Worcester, Massachusetts) a creat mult (prea)profitabila industrie a cărţilor poştale de Sf. Valentin.

Din nefericire, “valentinele” doamnei Esther A. Howland sunt departe de frumuseţea şi geniul inluminurilor din vechile manuscrise şi pergamente din care s-au inspirat, aşa cum textele pe care le poartă sunt departe de cele de altădată.

Felicitare de Sf. Valentin, Esther Howland



Ce ar mai fi de spus ? Doar atât, că Dragobetele şi fratele lui chaucer-ian, Sân Valentin, pot fi o terapie minunată la începutul primăverii, când păsările deschid sezonul (re)îndrăgostirii.

LUCRĂRI CONSULTATE

Sărbătorile şi datinile romane vechi, At. M. Marienescu, Ed. SAECULUM I.O.,Buc. 2005,Mitologie română, Romulus Vulcănescu, Ed. Acdemiei R.S.R., Buc. 1987 G. Chaucer, Divanul păsărilor, în Legenda femeilor cinstite şi alte poeme, trad. Dan Duţescu, Cartea Românească, 1986 Henry Ansgar Kelly, Chaucer and the cult of Saint Valentine, University of California, 1986

J.Delumeau, Frica în Occident, (sec. XIV-XVIII) o cetate asediată, Ed. Meridiane, Buc., 1986
The complete works of John Gower, published in 1899 by Clarendon Press in Oxford Macaulay, G.C., 1852-1915

John Lydgate: The Floure of Curtesye, Edited by Kathleen Forni. Originally Published in The Chaucerian Apocrypha: A Selection Kalamazoo, Michigan: Medieval Institute Publications, 2005

Walter F. Otto, Zeii Greciei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995
www.museevirtuel.ca Virtual Museum of Canada (VMC)

Pământ - țară - glie
Documentare 12 Septembrie 2014, 17:26

Pământ - țară - glie

Pământul era pentru strămoșii noștri temelia lumii, a țării și a casei. Ne-o spun pavimentum, terra și gleba care au dat în...

Pământ - țară - glie
Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Documentare 20 Septembrie 2023, 20:33

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”

Începând de astăzi, țara noastră revine în atenția celor aproape un sfert de miliard de abonați Netflix, grație debutului...

Jurnalistul britanic Charlie Ottley a lansat un nou sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”
Povestea Cântării Cântărilor
Documentare 22 Aprilie 2022, 10:08

Povestea Cântării Cântărilor

Prin noua haină muzicală pe care o îmbracă graţie inspiraţiei marelui compozitor Sabin Păutza avem din nou prilej să căutăm...

Povestea Cântării Cântărilor
Portative - curcubeu
Documentare 18 Februarie 2022, 11:06

Portative - curcubeu

RadioDoc din 17 februarie 2022 - cu pianista Sînziana Mircea.

Portative - curcubeu
Magia eclipselor
Documentare 28 Ianuarie 2022, 18:19

Magia eclipselor

RadioDoc din 27 ianuarie 2022.

Magia eclipselor
Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
Documentare 18 Decembrie 2021, 09:56

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?

Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk.

Migrarea online este o amenințare pentru arta contemporană?
„Radio Chişinău – România la 10 ani”
Documentare 02 Decembrie 2021, 13:59

„Radio Chişinău – România la 10 ani”

Documentar RRA

„Radio Chişinău – România la 10 ani”
 Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)
Documentare 26 Noiembrie 2021, 07:20

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)

Aflăm povestea întâlnirii cu natura, în toamna 2021, împreună cu Andreea David , Raluca Oancea Nestor și toți ce li s-au...

Să fi frunză în scena Naturii - Parcul Natural Văcărești (FOTO)