84 articole
Lucrările au aviz de la Poliţia Rutieră până pe 20 decembrie. Camioanele, pentru care se va închide complet traficul,...
Regulamentul de funcţionare prevede, în mod normal, închiderea circulaţiei chiar din 20 octombrie, dacă iarna se...
Atacul împotriva grupării Stat Islamic s-ar fi soldat şi cu uciderea unor civili.
Sindicaliştii solicitată majorări salariale, mai puţine ore suplimentare de muncă, program flexibil de lucru,...
Acţiunea a fost întreprinsă după o anchetă internă, efectuată pe milioane de aplicaţii, lansată ca răspuns la...
Iranul respinge orice implicare în atacul de la rafinăria saudită şi transmite că eventuale lovituri militare americane...
Reprezentanţii Teatrului Bulandra, al cărui director a fost Alexandru Darie, au precizat că slujba de înmormântare va...
Din primele investigaţii reiese că cei doi au avut o relaţie, iar bărbatul de 30 de ai, a ucis-o pe fată din cauza...
Între 2017 şi august 2019 inculpaţii au recrutat, din Judeţul Constanţa, mai multe tinere, printre care şi minore, pe...
Pe esplanada şi în interiorul Palatului Culturii se organizează evenimente de prezentare şi pentru dezvoltarea de afaceri.
Băcăuanii vor avea program normal la apa de la robinet mâine după umplerea conductei. Primăria a anunţat că va...
Guvernul croat şi principalele sindicate din sectorul sănătăţii au ajuns la un acord ce prevede o creştere medie cu 7%...
30 de oameni au fost evacuați. Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale și au stins incendiul.
În autovehicul erau 7 pasageri care s-au autoevacuat împreună cu şoferul. La faţa locului au intervenit pompierii...
După ora 10.oo şi până sâmbătă dimineaţa, pentru centrul şi sudul tării, precum şi pentru zona de munte intră în...
Banii lăsaţi de clienţi ar urma să fie impozitaţi şi să apară pe bonul fiscal.
Segmentul de drum face parte din A1 Lugoj-Deva. Până la sfârşitul lunii se va lua o decizie şi pentru lotul 3 de 21 km...
La casarea unui autoturism mai vechi, vor fi acordaţi 6.500 de lei pentru cumpărarea unei maşini noi, plus 1.000 lei dacă...
De la începutul acestei luni, în ţară au avut loc 14 seisme, cu magnitudinea cuprinsă între 2,1 şi 4,2 pe scara Richter.
Protestatarii cer încă din luna mai ca salariile să fie la nivelul practicat în sectorul aviaţiei comerciale, dar au şi...
Magistraţii din Slatina au dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile,...
Totodată, astăzi şi mâine sunt anunţate ploi torenţiale, furtuni puternice şi căderi de grindină în Macedonia...
Se anunţă disconfort termic şi posibilitatea apariţiei unor probleme în reţeaua electrică. Nici riscul de incendii nu...
Da la 14:30 circulaţia auto va fi oprită pe Şos.Kiseleff, între Str.Arh.Ion Mincu şi P.ţa Victoriei. Între 17.00 şi...
Românii din exterior ce doresc să voteze se pot înregistra,până pe 11septembrie,pe portalul votstrăinătate.ro....
Preşedintele Horia Constantinescu, spune că România nu are aceeaşi şansă ptr a putea pune pe piaţa Uniunii Europene,...
Răpirile ptr răscumpărări sunt frecvente în largul Nigeriei. În primul trimestru al acestui an au fost raportate 14...
60 de oi şi capre de rasă au fost ucise. Autorităţile au discutat în regim de urgenţă situaţia şi au decis să...
Ei au ajuns, în cursul serii, la Spitalul Municipal Orşova, din Judeţul Mehedinţi. Ulterior, alţi 6 copii au cerut să...
Japonezii au ţinut un moment de reculegere la ora 11:02, ora atacului lansat pe 9 august, la numai 3 zile după...
Vântul puternic a lovit oraşele Bascharage şi Pétange din sud-vestul marelui ducat. Tornada a provocat pagube şi în...
Autorităţile vor dispecerate integrate în toate judeţele ptr Serviciul Unic de Urgenţe. Personalul va fi pregătit ptr a...
Electricitatea a fost întreruptă ptr scurt timp, şi sute de mii de oameni au fost afectaţi fiind perturbată circulaţia...
Focul a fost lichidat după 2 ore de intervenţie, dar au murit cuprinşi de flăcări 4 porci,18 purcei şi 2 viţei. Cauza...
A fost instituit Cod Roşu pentru astăzi, pentru următoarele regiuni: Attica, Grecia Centrală, Peloponez, Laconia şi...
Deşi Metrorex ar fi cu plăţile la zi pentru contractul M5, constructorul "Astaldi" a câştigat un proces împotriva...
Prim-vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012,Ionel Savin a declarat ptr Radio România Braşov că...
Daniel Crîşmaru, se afla în timpul liber, în comuna Filipeştii de Pădure, când a intervenit şi a înotat 1km ptr a...
Investiţia are o valoare de 5,6 milioane de euro şi noul bazin va dispune de 6 delfini, faţă de doi, în acest moment.
Procurorii au făcut percheziţii la sediul companiei de software din Bucureşti,Şos.Pipera. Sorin Mândruţescu a declarat...
În cele 2 atacuri au fost ucişi 31 de oameni. Cuplul prezidenţial a vizitat Spitalul "Miami Valley" din Dayton, unde sunt...
Cetăţenii vor şti dacă unităţile medicale sunt acreditate, sau în proces de evaluare în vederea acreditării.
S-a constatat că unii români acceptă orice fel de condiţii pentru a pleca la muncă în străinătate, devenind victime...
Nava-şcoală "Mircea" a acostat, ieri, în portul Constanţa,după un marş de instrucţie de 93 de zile, ptr aniversarea a...
În august 1919,Gen. Ghe.Mărdărescu a eliberat Budapesta şi a desfiinţat Rep.Sovietică Ungară, condusă de Béla Kun....
Bulgaria va mai primi, în decurs de o lună, alte 11 milioane, urmând ca ajutorul european să fie actualizat în funcţie...
DM Sassoli,a postat pe internet un apel contra violenţei asupra femeilor şi a notat:"Auziţi vocea Alexandrei,care,în...
3 autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier, în urma căruia un copil de 2 luni şi unul dintre şoferi au...
A fost lansat un apel la o schimbare de regim ''fără folosirea forţei'' în ac ţară confruntată cu o gravă criză...
Ceilalţi trei au leziuni medii, preponderent la nivelul mâinilor, şi prezintă mai puţin de 20% din suprafaţa corpului...
Rusia, China, Cuba sau Turcia, s-au alăturat preşedintelui în exerciţiu, Nicolas Maduro. Ţările europene nu sunt unanim...