Au fost gasite 77 articole pentru medical
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a câștigat premiul cu invenţia "Robot paralel pentru recuperarea mobilităţii...
Numărul de telefon 0040 373787805 cu acoperire naţională este gratuit şi disponibil 24/7.
Pfizer a făcut această prognoză în urma dublării profiturilor sale anuale pentru 2021.
Uniunea Europeană a anunțat că va dona cel puţin 100 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19.
Persoanele aflate în carantină sau izolare ar putea primi concedii medicale, potrivit unui proiect de ordin aflat în...
Peste 1.200 de salariați din sistemul medical din județul Suceava au primit sporul de risc acordat celor care au lucrat cu...
La nivel global este sărbătorită Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali.
Acțiunile sunt anunțate în contextul în care relațiile între SUA și China s-au deteriorat în contextul pandemiei de...
Aproape jumătate dintre botoșănenii infectați cu noul coronavirus sunt cadre medicale.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să prezinte azi, la Bruxelles, o foaie de parcurs privind...
Este vorba despre un ambulanțier în vârstă de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. 699...
Sunt disponibile funcții de medici în diferite specialități, asistenți medicali și farmaciști, în spitalele militare,...
Iohannis: Medicii români, asistentele și alt personal medical care sunt implicați în tratarea cazurilor de infecție cu...
În Mureș acum alte aproape 6.000 de persoane se află în autoizolare la domiciliu și circa 350 se află în spațiile de...
Pacienţii îşi vor putea face analize în sistemul privat din luna aprilie, cu bilet de trimitere de la medicul de familie,...
Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că oraşul Sibiu nu este pregătit din punct de vedere al standardelor...
Grupul va participa la o conferinţă de presă în cursul zilei de miercuri, unde vor putea răspunde întrebărilor care au...
Declararea stării de urgenţă medicală naţională este justificată de Donald Trump prin creşterea numărului de decese...
O agenţie de turism în parteneriat cu mai mulţi doctori stomatologi au înfiinţat un centru de excelenţă în medicină...
În luna august va fi deschis cu sprijinul României primul centru SMURD din Republica Moldova la Bălţi.
De la 1 iunie românii se vor putea programa la medicul de familie, pentru a se stabili dacă prezintă vreun risc de...
Procurorii din Alba au început audierea persoanelor rănite şi au discutat cu localnicii care au luat parte la căutări....
Procurorii din Alba i-au audiat pe localnicii care au luat parte la căutări. Tot de astăzi, la Cluj Napoca, a început...
Elicoptere SMURD şi ale MAI preiau cele mai grave cazuri medicale şi mii de poliţişti, pompieri şi jandarmi încearcă...
Un avion medical de mici dimensiuni care se îndrepta spre Oradea s-a prăbuşit în judeţul Cluj, la graniţa cu judeţul...
Preşedintele Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie susţine că reforma serviciilor medicale ar fi trebuit să...
Medicii spun că eliberarea reţetelor şi monitorizarea bolnavilor cronici sunt principalele nelămuriri generate de...
Potrivit unui studiu publicat la Bruxelles, România deţine un nedorit record la mortalitatea infantilă, numărul...
Funcţionarii care nu mai figurau pe aceleaşi posturi sau care urmau să fie disponibilizaţi şi-au luat concedii medicale,...
Aparatul de producţie italiană pe care l-au primit Forţele Aeriene face parte dintr-o flotă specializată de avioane de...
Sirienii care au ajuns în Israel au avut nevoie de intervenţii chirurgicale şi de terapie intensivă, iar alţii au fost...
Medicii de familie vor primi 70 la sută din bani pentru pacienţii de pe listele lor, iar restul pentru serviciile medicale,...
Grupul energetic ceh CEZ, unul dintre cei mai puternici producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa, a...
Patru asistenţi medicali au informat conducerea unităţii că şi-au depus dosare pentru a migra în străinătate, pentru...
Toate judeţele din România vor avea, la finalul acestui an, unităţi SMURD asigurate prin Inspectoratele pentru Situaţii...
Toate unităţile medicale cu paturi din judeţul Olt au trecut, recent, printr-un process de evaluare, reprezentanţii...
Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a anunţat că va sesiza Curtea de Conturi în cazul evidenţei de la Casa de Asigurări...
Parlamentul European a adoptat o nouă legislație care reglementează dreptul pacienților de a beneficia de asistență...
Inspectorii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică au verificat în ultimele zile toate unităţile de transfuzie...
Angajaţii unităţii spitaliceşti au primit bani mult mai puţini în ultima lună, măsura fiind aleasă ca soluţie de...
Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ a apelat la ajutorul voluntarilor pentru a-şi desfăşura activitatea.
Mămicile din Sfântu Gheorghe se plâng că sunt nevoite să stea toată ziua în casă, doar pentru a putea răspunde la...
O operaţie de cancer la prostată efectuată cu ajutorul unui robot medical a fost transmisă în format tridimensional,...
La Satu Mare vaccinurile pentru nou născuţi lipsesc cu desăvârşire.
Este vorba despre Centrul Naţional de Reabilitare OrtoProfil din Târgu Mureş, o investiţie din fonduri private,...
Medicii de familie din judeţul Botoşani ameninţă cu rezilierea convenţiilor privind eliberarea de concedii medicale...
Săptămâna viitoare, locuitorii din Curtea de Argeş vor beneficia de consultaţii oftalmologice gratuite.
Acesta este sloganul unei campanii de donare de sânge organizată de studenţii medicinişti, campanie care a debutat la...
Nemţenii nu vor mai putea să-şi facă analizele gratuit, anul acesta, în cele mai importante policlinici din judeţul...