Au fost gasite 1657 articole pentru china

Una dintre legi interzice oricărei persoane care nu are statut de rezident în Statele Unite și care are domiciliul în China...

NATO are în plan deschiderea unui birou de legătură în Japonia, primul în Asia, pentru a facilita consultările în regiune cu...

Organizaţia Naţiunilor Unite anunță că este de aşteptat ca India să depăşească China, din punct de vedere...

Analistul financiar Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România, atrage însă atenția că de la acest nivel este posibil să...

China respectă statutul de stat suveran al țărilor din fosta Uniune Sovietică, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a...

Țările europene cer răspunsuri din partea Beijingului, după ce diplomatul său de top de la Paris, Lu Shaye, a pus sub semnul...

Deocamdată, însă, cererea pentru cipuri a scăzut dramatic după izbucnirea pandemiei de COVID-19, pentru că clienţii şi-au...

Datele demografice din "Raportul privind starea populației mondiale, 2023" al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație...

Beijingul a emis o reacţie furioasă faţă de o declaraţie a grupului G7, care a criticat revendicările teritoriale tot mai...

Marina SUA a afirmat că tranzitul USS Milius este "o rutină", însă Beijingul afirmă că monitorizează traiectoria acestuia.

Comisia Europeană solicită Beijingului eliberarea a doi activiști chinezi care au fost arestați vineri dimineață. Ei ar fi...

Ministerul taiwanez al Apărării a comunicat miercuri că statul chinez intenţionează să impună o zonă de interdicţie a...

Exercițiile militare ale Chinei au provocat instabilitate în Taiwan şi în regiune.

THE WASHINGTON POST: Pentru majoritatea țărilor, o ordine mondială modelată – sau adânc influențată – de regimul monopartit...

Taiwanul se consideră un stat suveran, însă China vede insula drept o provincie separatistă care va fi, în cele din urmă,...

Exerciţiile militare chineze continuă în jurul Taiwanului pentru a treia zi.

71 de avioane de luptă și nouă nave militare ale Chinei au fost observate în ultimele 24 de ore în jurul Taiwanului, a...

Exerciţiile au început la câteva ore după ce preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a revenit dintr-o vizită în Statele Unite,...

Președintele francez nu a părăsit aeroportul și nu s-a întâlnit cu omologul său Klaus Iohannis, însă, cu ocazia acestei...

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avut convorbiri, la Beijing, cu omologul său chinez Xi Jinping.

Cei doi încearcă să îl convingă pe liderul chinez să îl preseze pe Vladimir Putin să pună capăt războiului.

Jens Stoltenberg a afirmat că orice furnizare de către China a unui ajutor letal pentru Rusia în timpul războiului din...

Preşedintele Macron a afirmat că statul chinez ar putea juca un rol important în oprirea războiului din Ucraina, datorită...

Preşedintele Franţei şi preşedinta Comisiei Europene au ajuns în China, pentru o vizită care ar putea fi esenţială...

Emmanuel Macron urmează să fie însoţit de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru o întâlnire în trei cu...

China a condamnat decizia Japoniei de a controla exportul de echipamente utilizate pentru producţia de semiconductori şi...

Armata chineză este "pregătită să-şi intensifice cooperarea şi comunicarea" cu forţele armate ruse, a...

Rusia şi China au convenit să dea un nou impuls relaţiilor lor strategice în cadrul recentei vizite la Moscova a...

Arabia Saudită a aprobat un memorandum privind acordarea, pentru regat, a statutului de partener de dialog în cadrul...

Producătorul local al vaccinului a transmis că serul a prezentat rezultate bune în timpul studiilor clinice, când a fost...

Preşedinţii Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin şi Xi Jinping, au pledat, la Moscova, pentru planul Beijingului de pace în...

În cele 12 luni care au trecut de la invadarea Ucrainei de către Rusia apetitul Chinei pentru petrolul, gazele naturale şi...

Profesorul universitar Iulian Chifu, consilier de stat pentru politică externă, securitate și afaceri strategice al...

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, merge luni, 20 martie, la Moscova, pentru a efectua prima sa vizită de la începutul invaziei...

China se opune oricărei recurgeri la arma nucleară şi face apel la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor....

Compania de Drumuri a semnat contractul pentru Lotul 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord cu o companie din China

Conform comunicatului Ministerului chinez al Apărării, exerciţiile vor contribui la consolidarea cooperării practice dintre...

Autorităţile din China şi Rusia au denunţat un pact de apărare dintre SUA, Marea Britanie şi Australia care prevede...

Unic candidat, Xi Jinping a fost ales cu 2.952 voturi pentru, zero împotrivă, zero abţineri.

Statele Unite ar trebui să îşi modifice recentele politici eronate faţă de China, a indicat marţi ministrul de externe chinez...

LA TRIBUNE: Creşterea economică din China va permite să se evite o recesiune mondială în 2023? După trei ani de încetinire...

China a anunțat o creștere a cheltuielilor militare, în contextul tensiunilor mondiale accentuate de invazia rusă în Ucraina...

China mizează pe o creștere economică de 5% în acest an, aproape dublă față de anul trecut, dar printre cele mai modeste din...

Emisarul Statelor Unite în China a cerut țării să fie mai sinceră cu privire la originile virusului Covid-19.

Răspunzând unei întrebări despre relaţiile dintre NATO şi Republica Moldova, Jens Stoltenberg a spus că una dintre lecţiile...

Guvernul chinez a cerut Rusiei şi Ucrainei să reia dialogul şi a respins orice recurgere la arme nucleare, într-un document...

"Nu am remarcat nicio livrare de ajutor letal din China către Rusia, însă avem semnale că acestea sunt luate în considerare...

Cel mai important oficial chinez pe probleme de afaceri externe, Wang Yi, vizitează Moscova şi urmează să îl întâlnească pe...

Au fost colectate informații despre activele militare aflate în țări și zone de interes strategic pentru China, inclusiv...

Nu există vreun indiciu că obiectele zburătoare neidentificate doborâte în ultimele zile de aviația militară americană ar fi...

La reuniunea grupului de contact pentru Ucraina, care se va desfășura în prima parte a zilei de astăzi, ministrul Angel...