Vecinul

Ca şi taximetristul, alt rău... ăsta... strict necesar, vecinul este o... SPECIE! De la spălător de parbrize pân' la academician, apucăturile lui sunt de regulă tip, cu mici variaţii de limbaj şi/sau ţinută, cu toate că e mai probabil să-l întâlneşti pe don' doctor de la şase în bermude la tobogan decât pe nea Mirel de la... vulcanizare.

Buna înţelegere şi respectul reciproc sunt însă secretele unei comuniuni durabile, indiferent dacă vorbim de vecini de bloc, de stradă sau de cartier. Faţă de-un prieten ori de-o... mamă-tată-ceva poţi acumula în timp datorii morale ori băneşti; cu vecinul însă nu te joci – rişti să te facă de... baftă în toată mahalaua! Şi-apoi, lasă... bani şi alte mofturi de-astea... aristocratice; da' când îţi arde buza de-un... albocalmin (că de când e cu reţetă... mai să debordez de poftă, nu alta)?! Sau când... de-un bicarbonat?! Ori un ceai de mentă?! Sau: „Las şi eu banii de lumină, c-a venit Mariusica de la ţară cu ăia micii şi n-are cin' să stea cu a bătârnă, că rămânea aia mică, da' le-a băgat simulare şi tre' s-să ducă la şcoală, n-avem încotro!” – Cine te scoate din... bucluc?! Nu doamna Constanţa de-alături, să-i dea Dumnezeu sănătate...?!

Nu-i vorbă că şi viceversa are... greutatea ei! Numai un vecin adică te poate scoate în asemenea hal din sărite încât să-ţi vandalizezi propriul aprtament doar ca să-i plăteşti LUI o poliţă: pentru cel de dedesubt pedeapsa supremă este să „uiţi” apa curgând, pentru stânga-dreapta bocănitul la ore nepotrivite poate conta ca vendetă, iar pentru cel de deasupra... mai mult decât plantarea cu praştia a câtorva ouă stricate în balcon... nu-mi vine deocamdată nimic în minte, dar mă mai gândesc!

Bormaşina funcţionează pe principiul „singur împotriva tuturor” – indiferent cine te-a supărat adică, îţi pui la sigur în cap tot blocul! (La casă primele victime în războiul dintre vecini cad întotdeauna animalele. Arma principală – otrava, deşi s-a mai tras şi cu puşca.) Alţii însă, mai în ton cu vremurile, au ales o variantă mai crudă pentru răzbunare, e drept virtuală: există carevasăzică un site care oferă o... gamă destul de largă de jocuri on-line, toate sub sloganul „Bate-ţi vecinul!”; pe facebook a apărut chiar „simulatorul de vecini”, iar dacă tastaţi pe google „bancuri cu vecini” nu primiţi decât vreo 296.000 de rezultate.

Să revin însă la pace şi prietenie: de câte ori nu mi-am dorit să sar în sprijinul comunităţii şi, total dezinteresat, să pot rezolva o problemă cât de mică doar pentru că, mai dihai chiar ca prietenul, vecinul la nevoie se cunoaşte! Şi nu vreau nici vreo odă, nici vreo rapsodie şi nici vreun sonet! (Mă pot mulţumi cu-o biată statuie... Chiar şi numai bust!)

Dar iată-mă-ntr-o bună zi, cu sacoşa-n cumpănire şi cu başca-n vârf de cap, oprindu-mă surescitat în drum, unde vecinul cu Dacia aia roşie-combi se uita-n motor cu mâinile-n sân şi minţile rătăcindu-i care-ncotro. „'Ai noroc, vecine!”, îmi zice el amărât, de parcă toate nenorocirile de pe lume se adunaseră-n garnitura de chiulasă şi nu mai ieşeau de-acolo nici cu miliţia. „Ce-are, vecine?”, întreb eu cu toată emoţia adunată-n ani şi ani de aşteptare a unei asemenea interpelări. „Te pricepi?”, mă mai iscodeşte el netam-nesam. „Nu!”, zic eu, „Da' lasă-mă să savurez momentu'!”, mai adaug scoţându-mi başca şi scârpinându-mă-n creştet cu degetu' mic şi mutându-mi apoi privirea de pe chiulasă pe releu, de acolo pe alternator, de pe alternator pe demaror, de pe demaror pe cutia de viteze, de pe cutia de viteze pe cureaua de transmisie, de pe cureaua de transmisie...